Emigranţii care lucrează pe teritoriul Uniunii Europene au trimis, in anul 2006, in ţările de provenienţă, 26 miliarde de euro, cu 13% mai mult decăt in anul precedent, cea mai importantă sursă a trimiterilor de numerar fiind Spania, potrivit biroului de statistică al Uniunii Europene, Eurostat.
La calcularea acestei sume, Eurostat a inclus atăt fluxurile de numerar către statele membre ale comunităţii europene, căt şi trimiterile către alte ţări, extra-comunitare.
De asemenea, sondajul a fost realizat la nivelul UE27, incluzănd şi Romănia şi Bulgaria, care au aderat la blocul comunitar la 1 ianuarie 2007.
Sondajul Eurostat arată că sumele trimise către statele comunitare au cumulat 6,8 miliarde de euro (faţă de 6,1 miliarde de euro in 2005), reprezentănd astfel numai o treime din total, in timp ce diferenţa de bani, de 19,2 miliarde de euro (17 miliarde de euro in 2005), a fost expediată către ţările care nu fac parte din blocul european, proporţie similară celei inregistrate in anul precedent.
Spania, Marea Britanie, Italia, Germania şi Franţa sunt sursele celor mai mari trimiteri de numerar la nivelul UE, acoperind peste 85% din total.
Astfel, muncitorii străini din Spania au trimis acasă, in 2006, 6,8 miliarde de euro, dintre care 1,2 miliarde de euro către ţările Uniunii, iar diferenţa către statele extra-comunitare. In cazul Marii Britanii, fondurile totale trimise de muncitorii străini, in ţările de provenienţă, s-au ridicat la 5,9 miliarde de euro, in timp ce, pentru Italia şi Germania, această sumă s-a plasat la 4,4 miliarde de euro şi, respectiv, 2,9 miliarde de euro.
Fondurile trimise in afara blocului european de către emigranţii din UE, de 19 miliarde de euro, au fost, in 2006, de peste două ori mai mari decăt sumele atrase de statele comunitare in urma activităţilor derulate de cetăţeni europeni in ţări terţe, de nouă miliarde de euro.
La compilarea acestor informaţii, Eurostat a luat in considerare numai fluxurile oficiale de numerar, astfel că sumele menţionate s-ar putea plasa, in realitate, la un nivel mult mai ridicat, luănd in considerare şi banii expediaţi prin canale de transmisie informale sau ilegale.
Potrivit unui studiu complementar, finanţat de către Directoratul General al Comisiei Europene pentru Afaceri Economice şi Financiare, care include atăt sumele trimise legal, căt şi cele expediate prin mijloace neoficiale, utilizănd datele din anul 2004, principalele coridoare de trimiteri de numerar identificate au fost Germania-Turcia, Franţa-Maroc, Franţa-Portugalia, Spania-Maroc, Spania-Columbia, Germania-Polonia sau Germania-Serbia Muntenegru.
In afara teritoriului UE, principalele destinaţii ale fluxurilor de numerar au fost statele europene din afara blocului comunitar, Africa de Nord, regiunea de sud a Africii, şi America Latină.
Mediafax