x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Un taiwanez a construit nava Helicarrier din ''The Avengers'' din aproximativ 15.000 de piese Lego

Un taiwanez a construit nava Helicarrier din ''The Avengers'' din aproximativ 15.000 de piese Lego

07 Feb 2016   •   15:17
Un taiwanez a construit nava Helicarrier din ''The Avengers'' din aproximativ 15.000 de piese Lego

Un taiwanez, fan înfocat al filmului ''The Avengers'', a construit din piese Lego o replică de 1,37 metri a navei Shield Helicarrier, scrie UPI.com.

Zio Chaou a încărcat, pe reţelele de socializare, fotografii cu nava pe care a realizat-o în decurs de o lună şi jumătate cu ajutorul prietenilor săi.

Pentru a construi nava la această dimensiune, Chaou a fost nevoit să realizeze 14 părţi separate şi apoi să le transporte la un magazin local din capitala Taipei unde le-a unit. ''Pentru astfel de creaţii, transportul lor este întotdeauna o problemă serioasă. Din acest motiv am construit nava în module. Întreaga navă are 14 secţiuni, a declarat Zio Chaou.

Lego lansat un set oficial ilustrând nava Helicarrier, cu 2.996 de piese, unul dintre cele mai mari modele ale sale. Dar varianta lui Chao este de două ori mai mare, fiind realizată din aproximativ 15.000 de piese. AGERPRES

×