Unde-i planul Barack?

Cu cearcăne adânci sub ochi, obosit, sumbru şi fără glume în program, preşedintele ales,  Barack Obama, a anunţat numele celor ce vor compune echipa economică a mandatului său, ”The Money Team”. El a concluzionat cu previziuni gri despre viitorului economic şi un deficit pe 2009 cum nu s-a mai văzut în mulţi ani.

MAI RAU. ”Situaţia se va înrăutăţi înainte să se îndrepte”, le-a spus acesta jurnaliştilor. ”Milioane de locuri de muncă vor fi pierdute de-acum înainte”, a mai subliniat el, înainte de a anunţa că are în plan crearea/salvarea a peste 2,5 milioane de locuri de muncă. Dar americanii s-au săturat să audă aceleaşi fraze din gura alesului. Şi nici nu au răbdarea să aştepte trei luni ca să fie salvaţi. Sărbătorile bat la uşă, iar ”experţii” îi sfătuiesc să-şi scoată copiii sau nepoţii la plimbare în loc de cadou de Anul Nou.

ACELEAŞI VORBE.  Discursul său a semănat foarte mult cu cel din seara alegerii, sau din prima conferinţă de presă ţinută la Chicago. Nimic nou sub soare, comentează pentru CNN câţiva analişti frustraţi. ”Unde e planul?”, s-au întrebat aceştia fără să întrevadă vreun răspuns prea curând. Pentru că Barack Obama se ascunde în spatele unei alte fraze preferate în discursurile sale: ”Câte un preşedinte, pe rând”. Cu alte cuvinte, Obama va lua măsuri de salvare a situaţiei dezastruoase în care se află ţara sa numai după ce va prelua oficial Biroul Oval. Între timp, îl sfătuieşte pe Bush să împingă un alt pachet de stimulare economică.

ACEIAŞI OAMENI.  Echipa economică pe care a numit-o este formată din nume grele, cu istorie şi educaţie profundă în domeniu. Chiar dacă sunt atinşi de ”microbul” Clinton, unii chiar promit multe. Lawerence Summers a fost Secretarul Trezoreriei în Administraţia Clinton iar Obama îl foloseşte acum în funcţia de senior economic advisor, el va ocupa funcţia de director al Consiliului Economic Naţional. Alături de el, Timothy Geithner în vârstă de 47 de ani va deveni Secretarul Trezoreriei.

THE ”HOW”. Deocamdată ideea salvatoare e aceeaşi pe care a lansat-o Bush după atentatul terorist de la 11 septembrie: America, mergi la cumpărături! Barack Obama a insistat de mai multe ori asupra pachetului financiar pentru stimularea economiei. Preşedintele George W. Bush a pus în practică un astfel de pachet anul acesta, când fiecare adult a primit un cec de 600 de dolari, fiecare familie a primit câte 1800 de dolari, iar în cazul părinţilor singuri cu un copil s-au dat 900 de dolari. S-au cheltuit miliarde de dolari din buzunarul Guvernului, iar rezultatele au fost microscopice.

Pentru că nu toţi banii au intrat în industria comerţului, aşa cum s-a aşteptat Administraţia Bush. Cei cu datorii la Fisc n-au văzut neam de cec, pentru că banii au fost opriţi direct în contul datoriilor. Iar o altă parte importantă a dat cecul pentru acoperirea unei părţi din datoriile de pe cardul de credit. La aceste două categorii s-a adăugat încă un număr important din populaţie care a pus, simplu şi de frică, banii la saltea. De aceea, în condiţiile unei atmosfere de frică şi panică mult mai accentuate, un nou pachet de stimulente financiare nu ar însemna decât o pagubă şi mai mare în buzunarul Guvernului. Unii analişti democraţi estimează că ideea ar putea scoate la bătaie sute de miliarde de dolari.

SUB IMPERIUL FRICII.  Iar curajul de a cheltui bani a cam dispărut în aceste vremuri sumbre. Cu toată panica transmisă pe toate canalele mass-media, cu atmosfera tristă din supermarketuri, banul se trage mai adânc în buzunar. Americanii se laudă cum economisesc bani prin renunţarea la cablul TV, la telefonul mobil, la produse alimentare scumpe, la cadouri, la haine şi la restaurante. Nimeni nu mai are tragere de inimă să cumpere o maşină nouă, chiar şi cu palta zero în avans şi zero dobândă. Analiştii economici prezic vremuri grele, nu pentru următoarele luni de zile, ci pentru următorii cinci ani. Când companii gigantice au căzut pradă falimentului şi altele, precum Citigroup, e pe brânci deja, americanii se tem pentru ziua de mâine.

EFECT ÎN LANŢ.  Situaţia economică a devenit şi mai tragică după ce Obama a câştigat alegerile prezidenţiale. În câteva zile am aflat că giganticul Citigroup – cea mai mare bancă americană - care a primit deja 20 miliarde de la Guvern, e aproape de faliment şi cere ajutor din nou. În acelaşi timp, trei mari producători auto au ajuns să cerşească la poarta Congresului pentru a primi un credit de 25 miliarde de dolari. Aceştia au fost respinşi pe motiv că nu au prezentat un plan. Congressmen-ii au plecat în vacanţe imediat după ce i-au audiat pe directorii din Detroit.

NIMENI ÎN CONTROL.  O nenorocire şi nimeni care să aibă controlul, aşa a concluzionat autorul Thomas Frideman situaţia economică în care se află America. Ultimele zile prezidenţiale ale lui George Bush sunt marcate de inactivitate, iar Barack Obama nu este dispus să ia măsuri, încă. ”Iar noi ar trebui să punem braţele la piept şi să aşteptăm trei luni un plan de salvare a economiei”, a mai spus Thomas Friedman într-un editorial.

FREEZE MODE. Motorul economiei americane s-a bazat şi depinde enorm de abilitatea americanilor de a cheltui bani. Industria comercială împinge economia. Dar lumea nu mai cumpără. A intrat într-un ”freeze mode” şi nu mai scoate banul din buzunar. Pot spune acest lucru din experienţă proprie. Deşi situaţia mea financiară a rămas constantă cu cea de dinaintea crizei, ieşirile la restaurant s-au redus mult şi le-am înlocuit cu mersul la sala de gimnastică, unde nu plătesc nimic în plus. La cumpărături, mă gândesc de două-trei ori înainte să pun un produs în coşul de cumpărături. Deschid dulapul cu haine şi, deşi nu sunt multe, mă gândesc că pot trece iarna fără să investesc în ţinuta vestimentară. Aventurarea dincolo de graniţele Virginiei s-a redus şi ea, deşi preţul benzinei este tentant. Ieri am fost la investigat ideea cumpărării unui Jeep Liberty din 2005. Preţul de afişare era 13.600 de dolari. Până s-au adăugat toate taxele, finanţarea, dobânda şi cine mai ştie ce, s-a ajuns la 24.000 de dolari plătibili în 5 ani.

ECONOMIE BAZATĂ PE VISE.  M-am întors la vechiul meu Chevy Blazer şi l-am privit cu ochi mai dulci ca niciodată. Nu avem nevoie de încă o maşină. De fiecare dacă când iau decizii despre bani intenţia este să-i pun înapoi în buzunar şi să merg mai departe. Aşa fac şi majoritatea americanilor. Şi apoi, de când salvarea economiei depinde de abilitatea americanilor de a irosi banii?