x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Video - Cum au profitat un grup de prieteni de stratul gros de zăpada de la New York. Au avut acordul poliţiei

Video - Cum au profitat un grup de prieteni de stratul gros de zăpada de la New York. Au avut acordul poliţiei

25 Ian 2016   •   12:22
Video - Cum au profitat un grup de prieteni de stratul gros de zăpada de la New York. Au avut acordul poliţiei
Furtuna Jonas a paralizat sâmbătă oraşul New York unde circulaţia a fost interzisă, în timp ce aeroporturile, podurile, tunelurile, liniile feroviare şi o parte a metroului au fost închise.

În pofida restricţiilor de circulaţie impuse de NYPD, un newyorkez, împreună cu prietenii săi, au decis să profite de stratul generos de zăpadă şi au început plimbarea, mai puţin obişnuită, prin oraş.

Cu snowboard-ul şi schiurile în picioare, legaţi de o maşină de teren, au străbătut stăzile marelui oraş, spre amuzamentul trecătorilor.


La începutul după-amiezii, Central Park era acoperit de un strat de zăpadă de peste 37 de centimetri.

Situaţia s-a deteriorat în cursul dimineţii, circulaţia rutieră fiind interzisă sâmbătă cu începere de la orele 14.30 (19.30 GMT) la New York, dar şi în tot sudul statului New York de guvernatorul Andrew Cuomo, cu excepţia maşinilor de urgenţă.

Coasta de est a SUA îşi revine treptat după confruntarea cu un viscol istoric care s-a soldat cu cel puţin 25 de morţi şi a paralizat mai multe mari oraşe americane, inclusiv New York-ul, informează agenţia France Presse.

 via GIPHY



Operaţiunile de deszăpezire au fost efectuate în ritm alert duminică, după ce furtuna Jonas a dus la căderea unor cantităţi masive de zăpadă pentru mai mult de 36 de ore din weekend într-o duzină de state locuite de aproximativ 85 de milioane de oameni.

La New York, unde şcolile vor fi deschise luni, recordul grosimii stratului de zăpadă a fost bătut în Central Park cu 67 de centimetri într-o singură zi, în timp la Washington, pe aeroportul internaţional Dulles s-au înregistrat 56 de centimetri de zăpadă în 24 de ore.

Snowboard la New York

×
Subiecte în articol: snowzilla