x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Decembrie 2020: Începutul unei noi ere astrologice

Decembrie 2020: Începutul unei noi ere astrologice

de Moira Dună    |    01 Dec 2020   •   14:41
Decembrie 2020: Începutul unei noi ere astrologice

Anul 2020 a fost greu dar pe măsură ce ne apropiem de sfârșit, luna decembrie devine cartea pe care universul a păstrat-o în mânecă. Deși am observat o intensificare a energiei și începem să privim spre viitor, cei mai mulți dintre noi nu suntem pregătiți pentru ceea ce ne așteaptă, scrie yourtango.com. 

Perioada începe cu cea de-a patra eclipsă de Lună și se sfârșește cu intrarea, pentru a patra oară, a acesteia în semnul Racului. Se vor produce două conjuncții speciale: eclipsa de Soare și intrarea în Era Vărsătorului. 

Luna aceasta va zdruncina credințele multora dintre noi, dar va reașeza lucrurile în așa fel încât vom fi pentru totdeauna recunoscători anului care a schimbat totul.

Iată ce aduce luna decembrie fiecărei zodii:

Berbec (21 martie - 19 aprilie)

Încă simți căldura de pe planeta natală, Marte, care se deplasează prin semnul tău până în ianuarie 2021. Totul este mai intens și treci prin propria ta transformare personală. Odată cu eclipsa de Lună în Gemeni, s-ar putea să devii conștient că locul în care te afli nu este cel destinat. 

Nu te lăsa copleșit, ambiționează-te și visează să ajungi acolo unde vrei. Te vei întreba dacă știi cine ești cu adevărat. Fii pregătit să-ți răspunzi și nu uita că va trebui, la un moment dat, să te aventurezi în afara zonei tale de confort, odată cu Luna plină din Rac.

Taur (20 aprilie - 20 mai)

Ca semn al Pământului, ai simțit anularea anului mai mult decât majoritatea oamenilor. Acest lucru a fost provocat de mișcarea unor planete mari, cum ar fi mersul lui Saturn prin Capricorn. Uneori accepți prea mult cu ceea ce este, în loc să vezi ceea ce ar putea fi. 

Eclipsa de Lună din Gemeni te inspiră, fapt pentru care îi poți mulțumi și lui Neptun, care începe mersul direct în Pești. Doar pentru că lucrurile sunt în regulă, nu înseamnă că nu trebuie să dorești mai mult. Doar pentru că totul funcționează, nu înseamnă că și prosperă. Fă-ți, așadar, timp pentru a reflecta asupra locului în care ești blocat, fie prin alegere, fie prin circumstanțele de viață, și apoi fii pregătit, la mijlocul lunii, odată ce Saturn și Jupiter părăsesc Capricornul, să schimbi ceea ce credeai că este pentru totdeauna.

Gemeni (21 mai - 20 iunie)

Acesta este timpul tău și profită de el. Luna decembrie începe cu o eclipsă de Lună în semnul tău, finalul celor patru eclipse din acest an. Din moment ce te-ai deplasat pe axa Săgetător/Gemeni în 2020, acum ești pregătit. Oricât de expansivă ar fi energia ta, persoana care tinde să te țină pe loc ești tu însuți. 

A fost o perioadă în care ar fi trebuit să înțelegi care îți sunt idealurile, așteptările și chiar fricile. În acest moment, oprește-te și respiră. Știi ce este bine și ce nu. Acum nu mai este momentul să-ți pui întrebări. Ridică-te, spune ce trebuie spus și apoi fii pregătit la schimbări. 

Rac (21 iunie - 22 iulie)

Oricât de mult ar putea fi începutul acestei luni despre Gemeni, anul acesta îți faci simțită energia peste tot. Este ca și cum i-ai fi impulsionat pe toți să acorde atenție casei și familiei. Nu pentru că ei ar fi cerut asta, ci pentru că au nevoie de ea. Dar nu uita de tine. Întreab-te ce dorești de la viață. Poți să ai grijă de toată lumea și să te bucuri de acel sentiment de comunitate. Dar valoarea ta nu este legată doar de a-i păstra împreună pe alții.

Această perioadă va fi mai intensă pentru tine, așa că acordă-ți timp pentru a reflecta la ceea ce ai învățat în acest an. Ți s-a cerut mereu să fii autentic și să te gândești la ce te face fericit. Probabil va exista o întorsătură în preajma Lunii pline din semnul tău, la sfârșitul anului. Nu poți scăpa, așa că încearcă să mergi acolo unde te va duce. 

Leu (23 iulie - 22 august)

Ca semn de foc, te vei simți în vârful lumii și entuziasmat de ceea ce îți va aduce anul viitor. Dar nu uita că nu poți avansa rapid doar acolo unde dorești. Trebuie să te ocupi și de ceea ce este în fața ta sau chiar în interiorul tău. Pentru un semn care este condus de Soare și inimă, în mod surprinzător, vrei să fugi de adevăr, de cele mai multe ori.

Oricât de mult îți place să creezi frumusețe în exteriorul vieții tale, în 2020 a trebuit să faci același lucru în interiorul tău. Pe măsură ce te apropii de sfârșitul anului, vei fi obligat să privești în tine, spre toate lucrurile pe care încerci să le arunci pe ceilalți, împovărându-i. Stăpânește-ți părțile negative și realizează că adevărata frumusețe se află în puterea de a accepta ceea ce te face om. 

Fecioară (23 august - 22 septembrie)

Fecioară, ești zeița Pământului, te îngrijești de vindecarea oamenilor și mai rar de tine. Sperăm că acest lucru s-a schimbat anul acesta. Sau, cel puțin, se află în proces de schimbare. 2020 ți-a adus aminte că ești la fel de merituos ca oricine altcineva. Uneori uiți că poți să te îngrijești pe tine, în același mod în care o faci pentru ceilalți.

Te poți vindeca mai profund decât oricine altcineva. Știi exact unde să aduci lumină și aceasta este superputerea ta. În decembrie vei vedea foarte clar rezultatul muncii tale. Este momentul în care vei înțelege că așa  cum ne tratăm pe noi înșine, așa se vor purta și alții cu noi. Vor fi schimbări legate de acest lucru, dar știi că oamenii meniți să fie în viața ta, se vor purta cu tine așa cum meriți.

Balanță (23 septembrie - 22 octombrie)

Vei lua o decizie, încă de la începutul acestei luni, care va fi rezultatul unor ani de muncă. Mulțumește eclipsei de Lună din Gemeni pentru această energie, care te va ajuta să găsești momentul potrivit. Ai tendința să te lași copleșt de detalii  acum, când ajungi la sfârșit, pentru că rezultatul arată altfel decât te-ai așteptat. 

Însă nimic din viață nu va arăta exact așa cum ți-ai imaginat și asta pentru că nu-ți poți imagina întotdeauna cât de bine poate fi. Chiar dacă încerci să rămâi echilibrat, trebuie să-ți exprimi bucuria. Lasă această eclipsă de Lună să te ajute să-ți găsești optimismul și fericirea. Crede că este posibil să primești cele mai bune lucruri și ai încredere că exact asta vei primi.

Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)

Știi că un adevăr a prins rădăcini în inima ta și nu poți să scapi de el. Sigur, nu te deranjează să mergi în profunzime și nu te sperie întunericul, dar uneori descoperi un adevăr incomod despre tine. Însă acest lucru te va ajuta să faci schimbări. În semnul tău s-a produs ultima Super Lună nouă a anului, în urmă cu doar câteva săptămâni, și a fost plantată sămânța unei noi vieți. 

Indiferent cât de mult încerci, nu poți ocoli ceea ce îți este destinat. Ar putea fi începutul unei etape în care vei înțelege  ce dorești și ce ai nevoie, nu pentru că ar avea loc mari schimbări în afara ta, ci pentru că tu însuți ești altul. Iar acest lucru îți va face viața mai bună.

Săgetător (22 noiembrie - 21 decembrie)

Acesta este începutul sfârșitului. Sau este începutul unei etape noi, la care ai visat. Indiferent de incertitudinile care nu-ți dau pace, nimic nu te poate descuraja acum. Este aceeași axă a eclipselor Gemeni / Săgetător, din lunile mai și iunie, dar acum totul va fi clar.

Îți dai seama că ți-ai pus singur piedici și ești singurul vinovat că viața ta nu este la nivelul standardelor pe care le dorești. Însă când te ierți pe tine, reușești să faci loc magiei. Eclipsa de Lună din Gemeni marchează punctul final al evoluției tale și, în momentul eclipsei de Soare, din 14 decembrie, este timpul să te ridici.

Capricorn (22 decembrie - 19 ianuarie)

Fii blând cu tine în această perioadă. Luna ianuarie s-ar putea să o simți mai puțin dură pentru tine, odată ce Saturn și Jupiter intră în Vărsător. A trebuit să îți înveți multe lecții în ultimii trei ani. Acum ai ajuns aici și nu mai ai scuze. Există doar motive pentru care să iei propriile decizii. Deși trebuie  mereu să luptăm pentru ceea ce ne dorim, să știm cum să obținem este și mai important.

Este ultima ta șansă pentru a renunța la acele lucruri, situații, oameni, credințe care nu ți se mai potrivesc. În decembrie vei înțelege că schimbarea te așteaptă și pentru asta va trebui să depui toate eforturile. Fii gata să creezi spațiul necesar pentru a obține ce dorești.

Vărsător (20 ianuarie - 18 februarie)

Ești în top și nu-ți este frică să arăți asta. Decembire începe cu o eclipsă de Lună în Gemeni, tot zodie de aer ca tine, iar Saturn și Jupiter intră în semnul tău și formează o conjuncție rară. Ești mereu la limita noului și a aventurii, dar acum știi că este doar o chestiune de timp. Ai lucrat la acest moment ani de zile și nu este vorba doar despre tine, ci și despre felul cum toate aceste lecții vor aduce beneficii colective.

Întreaga lume va fi cu ochii pe tine la jumătatea lunii. Singurul lucru la care ai lucrat în acest an a fost că nu trebuie să alegi între a schimba lumea și a avea o casă la care să te întorci. Uneori uiți cât de departe ai ajuns, dar acum este momentul să îți reamintești că doar tu îți pui propriile limite. Alege să le depășești și urmărește cum se aliniază planetele în favoarea ta.

Pești (19 februarie - 20 martie)

Fără tranzite mari în semnele de apă, ar putea părea o lună destul de lipsită de evenimente pentru tine. Dar nu te lăsa păcălit de aparențe. După cum știi deja, lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par. Eclipsa de Lună din Gemeni va însemna începutul unui capitol nou pentru tine. Singurul lucru care îți rămâne de făcut, este să dai voie ca acest lucru să se întâmple. 

În ultimul an ai avut de învățat nu doar despre aparențe și încredere, ci și că ai libertatea de a avea viața pe care o dorești. Nu renunța la visele tale, doar fă loc pentru fericirea, dragostea și prosperitatea la care ai visat. Luna decembrie îți va testa capacitatea de adaptare și vei primi energia de care ai nevoie. Toate acestea sunt legate de propriul tău simț al valorii și ai primit deja toate confirmările, așa că știi ce pași ai de făcut. Continuă, fă un pas după altul, și vei ajunge la destinație.

 

×
Subiecte în articol: zodiac horoscop sagetator