Horoscop zilnic 16 ianuarie. Afla ce ti-au harazit astrele pentru ziua de miercuri.
Horoscop Capricorn. Eşti implicat într-o acţiune dificilă, ce necesită un consum imens de energie şi concentrare, dar deşi sursa de efort eşti tu, capul acestei acţiuni trebuie să fie altcineva. Tu nu eşti foarte atent la detalii, nu ai o strategie bine pusă la punct, de aceea ai fi foarte încântat dacă ai juca doar rolul de simplu executant, de muncitor, de subaltern, aşteptând îndrumări de la altul mai bine pregătit. Te supui cuminte, fără să spui nimic, unui şef a căruia valoare o recunoşti, dar nu la fel de simplu ţi-ar fi să asculţi de un lider de faţadă.
Horoscop Varsator. Deşi veştile bune vin din mai multe direcţii, ceva îţi spune să nu te bucuri deocamdată. Nu spune hop până nu sari, spune o zicală, şi aceasta va fi şi atitudinea ta de acum, chiar dacă, la prima vedere, ţi-ar veni să sari în sus de bucurie pentru cele auzite. Posibil să ai nevoie de o confirmare înainte de a te baza pe informaţiile excelente care sosesc, şi ai noroc: cineva îţi va spune că totul e în regulă, e demn de încredere şi te poţi folosi cu succes de ceea ce ajunge la urechile tale, lăsând la o parte suspiciunea şi nesiguranţa.
Horoscop Pesti. Ai tendinţa de a respinge sfaturile celor mai maturi dintr-un spirit de frondă care nu te caracterizează. Există cineva alături de tine care are numai lucruri bune de împărtăşit, dar vrei să demonstrezi că poţi şi singur şi spui nu la orice ajutor din afară. Te comporţi ca un copil care se ridică împotriva poveţelor bune venite de la părinţi, doar aşa, ca să arate că s-a maturizat şi ştie el mai bine ce are de făcut, dar s-ar putea să regreţi nesupunerea de acum şi să-ţi dai seama mai târziu că cei mari chiar îţi vor binele.
Horoscop Berbec. Degaji o energie pozitivă debordantă pe care multă lume o apreciază, deci să nu te miri că, dintr-o dată, eşti mult mai căutat şi mai solicitat de prieteni. Unii chiar îţi pot face declaraţii de dragoste sau de prietenie la care nici nu te aştepţi, dar responsabil pentru această popularitate neaşteptată este entuziasmul tău molipsitor pe care îl pui în valoare pe oriunde ai trece. Tu spui că se poate orice şi-i convingi şi pe alţii să ţi se alăture, iar motorul principal al fiecărei acţiuni eşti tu.
Horoscop Taur. Motivele de nemulţumire cu care te confrunţi azi nu merită atâta atenţie cât le acorzi tu. Eşti doar influenţat de anturaj, unde se vorbeşte numai de lipsuri, necazuri, probleme, aspecte de zi cu zi de care oricum nu poţi scăpa, dar pe care le faci să pară mai mari decât sunt. În jurul tău sunt zeci de alte motive, poate banale, care ar merita scoase în evidenţă, care arată că, în ciuda atâtor nemulţumiri, există şi atâtea alte motive de satisfacţie. Poţi găsi bucurie chiar şi în cel mai banal gest de la cineva pe stradă, de la cea mai neînsemnată veste, deci nu-i lăsa pe ceilalţi să te împovăreze cu marile griji ale omenirii! Mai bine ieşi cât mai repede din acele medii în care planează tristeţea.
Horoscop Gemeni. Se pare că nu te afli în mediul cel mai potrivit pentru nevoile tale emoţionale de acum. Doreşti prezenţa prietenilor, dar azi poţi număra câţi sunt cu adevărat de partea ta. Ai putea avea surpriza să descoperi că cei care se băteau cu pumnul în piept că ţin cu tine necondiţionat nu-ţi sar în ajutor la nevoie, în timp ce alte persoane, pe care nu le numeai prietene, te susţin fără să le ceri nimic. E vremea să-ţi schimbi părerea despre oamenii care îţi stau alături pentru că unii chiar nu merită afecţiunea ta.
Horoscop Rac. Munceşti cu plăcere, pentru că ai ocazia de a-ţi pune mai bine în valoare calităţile şi talentele în domeniul în care lucrezi. Cu atât mai plăcut devine efortul cu cât rezultatele muncii tale sunt apreciate şi aduc o stare de bucurie pe chipul sau în inima celor cărora te dedici. Că e vorba şi de ceva veleităţi artistice puse în joc sau reuşeşti să combini perfect utilul cu plăcutul în ceea ce faci, sentimentul final al acestei zile este unul de totală împlinire, de parcă ai reuşit să duci la capăt tot ce ţi-ai propus şi ai făcut şi pe alţii fericiţi cu produsul muncii tale.
Horoscop Leu. Nu pune la suflet ironiile şi replicile acide îndreptate azi spre tine. Le faci tu să pară mai grave decât sunt, pentru că cei care ţi se adresează azi încearcă, de fapt, să fie amuzanţi, să te atingă prieteneşte, pentru a te motiva mai mult. Nu privi aceste replici jucăuşe ca pe un atac la persoană, pentru că nu are nimeni asemenea intenţii, ci pur şi simplu unii nu prea ştiu să-şi adapteze tonul ca ceea ce spun să sune într-adevăr a glumă. Întoarce-le şi tu vorbele cu aceeaşi monedă, pentru că nu e indicat să ripostezi agresiv la o banală poantă ce se dorea a fi simpatică, doar.
Horoscop Fecioara. Călătoriile care erau programate pentru azi conţin o mare doză de agresivitate. Ori traficul e infernal şi te enervezi la tot pasul, eliberându-ţi nervii pe ceilalţi şoferi, ori ceea ce te aşteaptă pe parcurs te face să regreţi că ai plecat la drum, pentru că nu e o zi tocmai potrivită pentru deplasări. Te întorci acasă frânt de oboseală şi stresat, fără prea multe treburi rezolvate pe parcursul zilei. Dacă poţi amâna călătoriile pe altădată, ai fi mai câştigat, dar probabil e o obligaţie de serviciu ce nu suferă amânare.
Horoscop Balanta. Ai acumulat multă experienţă într-un domeniu, dar până acum ai tot ţinut aceste informaţii doar pentru tine. Nu din egoism, ci pentru că aveai impresia că sunt chestiuni personale care nu interesează pe nimeni. Te înşeli: vine un moment în care vei descoperi că ceea ce tu consideri a fi ceva banal, pentru alţii e o mare noutate. Împărtăşeşte ceea ce ştii şi altora, pentru că mulţi ar avea multe de învăţat din experienţele tale. Nu sunt fleacuri, aşa cum crezi, nu sunt chestiuni de rutină pe care orice om le cunoaşte, ca atare fă un pas în faţă şi povesteşte ceea ce ştii cel mai bine.
Horoscop Scorpion. Investeşte tot ce ai mai bun în proiectul care începe acum şi erijează-te fără teamă în poziţia de lider, pentru că tu eşti persoana cea mai potrivită să preia conducerea acestui plan. Ceilalţi sunt totuşi o sursă bună de energie, ei te stimulează, te împing de la spate, dar totuşi cel mai bine pregătit eşti tu. Tu le arăţi calea cea mai eficientă de a-ţi canaliza acest bagaj imens de energie, altfel nu ar fi decât un consum inutil, dezorganizat, haotic, ce nu poate genera rezultate pozitive. Cineva trebuie să traseze calea şi da, tu eşti acela, care, prin exemplu personal, arată ce trebuie făcut, cum trebuie lucrat, încotro merită investită energia.
Horoscop Sagetator. Dacă stai singur şi analizezi la rece ce se întâmplă cu tine, nu ajungi la cele mai bune concluzii. Izolarea nu-ţi prieşte deloc dacă laşi loc de îngrijorare, de panică, de temeri negative care nu au ce căuta la o fire puternică aşa ca tine. Fă tot posibilul să foloseşti productiv liniştea care s-a lăsat în jurul tău şi să nu începi să faci scenarii pesimiste. Da, poţi studia, poţi citi, te poţi odihni, dar fără a lăsa gândurile negre să te invadeze. În linişte, meditând la viaţa ta, poţi găsi o soluţie la problemele tale cele mai mari.