x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop 26 decembrie 2018. Un mare plan s-a născut în mintea ta și vrei să-l pui în aplicare de la anul

Horoscop 26 decembrie 2018. Un mare plan s-a născut în mintea ta și vrei să-l pui în aplicare de la anul

25 Dec 2018   •   11:55
Horoscop 26 decembrie 2018. Un mare plan s-a născut în mintea ta și vrei să-l pui în aplicare de la anul

Horoscop zilnic 26 decembrie. Afla ce ti-au harazit astrele pentru ziua de miercuri.

Horoscop 26 decembrie Sagetator.  Sufletul tău e mare și se luptă cu orice ocazie cu nedreptatea, și azi ești capabil să îmbraci iar armura de erou pentru a sări în ajutorul unor oameni care nu știu să se apere singuri. Fie că te apleci asupra unor gesturi caritabile, acțiuni umanitare, gesturi creștinești, fie că intervii în favoarea unor oropsiți ai sorții, o faci cu inima deschisă, necondiționat, pro bono, fără a aștepta nimic în schimb. Dacă tu deții instrumentele potrivite pentru a salva pe cineva aflat într.o situație delicată sau nefericită, de ce să n-o faci? Mai ales acum, când a fi bun e semn de noblețe. Dăruiește ceva din ceea ce ai cu un pic mai mult decât alții, pentru a le reda speranța și lor. LA MULȚI ANI!

Horoscop 26 decembrie Capricorn. Te complaci în minunata lene de sărbători și te simți grozav! Dacă mai ai ocazia de a atrage în comoditatea ta și pe cei dragi, cu atât mai bine, pentru că nu ai chef de nimic care te-ar putea solicita câtuși de puțin. Nu vrei mișcare, nu vrei plimbare, nu vrei musafiri, vrei doar somn de voie, ceva bun pe masă, un pahar cu vin și pe cel drag aproape iar tu ești fericit. Te răsfeți din belșug pentru că ai muncit suficient de mult tot anul ca să-ți poți permite acum această detașare totală de orice efort. Te simți bine în vacanță, departe de toate, se citește pe fața ta satisfacția de a nu face nimic decât… de a te simți bine. LA MULȚI ANI!

Horoscop 26 decembrie Varsator.  Nu trebuie să scoți în evidență doar marile tale succese din ultima perioadă, pentru că, atunci când te vezi cu cei dragi de sărbători, chiar și cele mai mărunte reușite merită povestite. Nu trebuie să fii un erou în armură strălucitoare ca să vorbești despre tine, te poți mândri chiar și cu cele mai mici succese din ultima vreme, pentru că, în fond, viața nu e făcută doar din acte de eroism sau momente de apogeu. Sigur ai câteva lucruri mărunte de povestit despre care ceilalți n-au aflat și care ar putea avea efect mai grozav decât dacă le-ai spune că… ai ajuns pe Lună! Coboară ștacheta discuțiilor la banalul cotidian, pentru că el face deliciul conversațiilor tale. LA MULȚI ANI!

Horoscop 26 decembrie Pesti.  Te vezi cu persoane de care te leagă amintiri puternice, rudele tale, prieteni din copilărie, colegi de școală, și îți dai seama că ați cam pierdut legătura în ultimii ani. Pe unii nu i-ai mai văzut de ani de zile și se resimte o oarecare răceală, la început, dar peste care veți trece repede dacă coborâți din pod sipetul cu amintiri. Descoperi că și tu ai uitat multe episoade din trecut, că și ei au cam șters din amintiri, dar de aceea e bună această revedere, pentru a vă reîmprospăta cu toții memoria și a face schimb de numere de telefon. E minunat să reînnozi relațiile de altădată, pe care, din diverse motive, le-ai pierdut. Poate unii au cam uitat de tine, poate te-au exclus fără motiv din cercul lor, dar le poți aduce aminte de vremurile frumoase de atunci ca să le retrăiți cumva și acum. LA MULȚI ANI!

Horoscop 26 decembrie Berbec.  Știi cum se spune: ce-i prea mult strică! Așa și la tine, orice abuz se poate solda cu o stare de disconfort greu de reparat după aceea. Că mănânci sau bei prea mult, că discuți prea mult fotbal sau politică, că vorbești prea tare sau că lenevești prea mult… toate acestea par să fie prea mult la un moment dat, ori pentru tine, ori pentru alții. Fă un efort să ții sub control excesele de orice natură, pentru că nu ai vrea să strici nimănui ziua. Ai putea ieși epuizat dintr-o zi de sărbătoare tocmai pentru că nu dozezi corect proporțiile, alunecând spre… ori prea-prea, ori foarte-foarte. De moderație ai auzit? LA MULȚI ANI!

Horoscop 26 decembrie Taur.  Parcă te-ai conecta direct la sursa ta principală de energie, pentru că tot ce se petrece pe parcursul acestei zile emite căldură, bucurie, lumină, bună dispoziție. De fapt, sursa de energie pozitivă ești chiar tu, pentru că, pe oriunde treci, îi faci pe toți să se simtă bine. Cine te are astăzi în preajmă parcă se simte mai motivat, mai revigorat, mai bogat cu puțin, pentru că tu ai pentru oricine ceva de dăruit: o vorbă bună, o idee inspirată, un compliment care face plăcere, un sfat practic, o mână de ajutor. Să nu te mire, la câte daruri ai tu azi de oferit, că telefoanele sună întruna, și ești mereu căutat de cineva. LA MULȚI ANI!

Horoscop 26 decembrie Gemeni.  Te arunci într-o nouă aventură la primul impuls, fără să gândești prea mult. Profiți de orice ocazie care ți-ar aduce un plus de adrenalină, deși o faci un pic riscant, un pic inconștient. De fapt, sufletul tău de adolescent liber e cel care te împinge la astfel de experiențe ciudate. Pentru că, la urma urmei, dacă ai sta pe margine, prudent și fricos, ai rata o mulțime de lucruri palpitante. Azi ai fi capabil să faci lucruri nemaifăcute, să spui lucruri pe care nu le-ai mai spus, să iei decizii nebunești, fără să îți iei măsuri de precauție, după principiul: de ce nu? Dar acelea se vor dovedi a fi mult mai bune decât cele îndelung analizate. Aruncă-te spre nou, fără să mai pui atâtea întrebări. Va fi bine! LA MULȚI ANI!

Horoscop 26 decembrie Rac.  Sunt multe subiecte de discuție, acolo unde mergi, care animă spiritele. În unele locuri în sens constructiv, făcând conversația vie și interesantă, dar în alte locuri pot genera adevărate conflicte, deci ai grijă cum, cui și despre ce vorbești. S-ar putea să ridici tonul cam tare în unele momente și să strici tuturor cheful de conversație, mai ales dacă, la originea aceste patimi, se află principii diametral opuse. Întotdeauna, când se adună mai mulți în același loc, se găsesc oameni și dintr-o tabără și dintr-alta, de aceea trebuie să alegi cu diplomație subiectele de discuție ca să nu iasă cu scântei. Fii calm și mai bine nu discuți despre ceea ce știi că ar putea genera patimi inutile: muzică, politică, sport… LA MULȚI ANI!

Horoscop 26 decembrie Leu. O întâlnire cu cei dragi din familie generează mari emoții, mai ales dacă ai ocazia să revezi persoane pe care nu le-ai mai văzut demult. Trecutul revine puternic în discuție de parcă ai vorbi mai mult despre lucruri pe care nimeni nu le-a aflat despre tine din ultimul an, sau scoți de la naftalină amintiri, poze, povești de odinioară care emoționează pe toată lumea și mai ales pe tine. Nici nu știi cum apare și o lacrimă în colțul ochiului când vorbești despre zona ta de baștină, despre bunici, despre părinți, pentru că ești încă foarte atașat de trecut iar aceste discuții scot la iveală sensibilul din tine. Dacă nu ai făcut asta deja, de sărbători, iei acum legătura cu rudele tale care așteaptă de la tine o veste, pentru că ceva te cheamă ca un magnet înapoi, la origini. LA MULȚI ANI!

Horoscop 26 decembrie Fecioara.  Te încearcă o ușoare senzație de neîmplinire, de supărare, de parcă ai fi într-un moment în care scoți la iveală mai degrabă insatisfacțiile din ultimele luni decât motivele de reală bucurie. Ești un pic deprimat, ai un gol în suflet, și, deși nu-ți place să faci asta, îndrepți un pic ochii acuzator spre cer pentru că ți-ai pus mult speranțele în intervenția divină și nu s-a soldat cu rezultatele visate. Decât să te superi pe Univers pentru că ceva n-a mers bine în viața ta, aici pe pământ, mai bine ai descoperi multele alte motive de bucurie care vin spre tine valuri-valuri. Lasă supărările deoparte, bilanțul făcut acum nu ar fi pe plus, deci nu te supăra pe cineva acolo sus care nu ți-a dat ce i-ai cerut. Dacă vrei să dai vina pe cineva, supără-te pe Moș Crăciun că nu ți-a adus darul visat. LA MULȚI ANI!

Horoscop 26 decembrie Balanta.  Un mare plan s-a născut în mintea ta și vrei să-l pui în aplicare de la anul. Vrei să spui și altora despre marile tale planuri, dar unii s-ar putea să nu le înțeleagă, să nu le accepte, să spună că ești cam îndrăzneț, că te aventurezi pe căi riscante și neumblate, dar tu dorești prea mult acel lucru ca să renunți la visul tău. Nu te aștepta ca lumea să te susțină, nu toată lumea înțelege dorința ta de aventură care te încearcă acum, ca atare povestește cu rezervă despre intențiile tale de viitor, ca să nu generezi ironii și chiar piedici din partea celor care te ascultă. E visul tău, mergi pe calea ta, chiar dacă nimeni nu te însoțește, chiar dacă e gol în stânga sau în dreapta ta pe acest drum. LA MULȚI ANI!

Horoscop 26 decembrie Scorpion.  Ești un perfecționist prin excelență, și, orice ai face azi, vrei să iasă ireproșabil, dar această mare atenție la detalii nu face altceva decât să te obosească peste măsură. Nu are rost să faci totul ca după manual, mai lasă lucrurile și la voia întâmplării. Exagerezi și cu detaliul, dar și cu exigența, pentru că ai vrea ca și ceilalți să privească lucrurile la fel de serios ca și tine, or, unora nici nu le pasă de acele aspecte minore. Vrei sărbători desăvârșite, și, din anumite puncte de vedere, chiar vor fi, dar prețul pe care îl vei plăti pentru această tendință spre perfecțiune va fi extenuarea ta: fizică, psihică, financiară… Depui prea multă energie în lucruri care poate nici n-ar merita atâta efort. LA MULȚI ANI!

Horoscop oferit de acvaria.com

×