x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Horoscop 27 martie 2019. Vrei multe de la viaţă, dar uneori ţi-e frică să exprimi liber tot ceea ce îţi doreşti

0
27 Mar 2019 - 16:37
Horoscop 27 martie 2019. Vrei multe de la viaţă, dar uneori ţi-e frică să exprimi liber tot ceea ce îţi doreşti pixabay.com


Horoscop zilnic Berbec. Te prezinţi în faţa unui auditoriu care aşteaptă enorm de la tine, tocmai de aceea tracul creşte înainte să deschizi prima dată gura. Deşi eşti bine pregătit şi îţi ştii lecţia ca la carte, totuşi emoţia te copleşeşte când vezi ochii şi urechile tuturor concentrate asupra ta. Gândeşte-te că eşti un profesor care are un mesaj foarte important de transmis elevilor din faţa sa, de aceea trebuie să-ţi ţii bine sub control nesiguranţa, frica de a vorbi, fobia de a fi în centrul atenţiei. Aceste slăbiciuni nu au ce căuta la unul ca tine, pentru că discursul tău e limpede, bine organizat, atractiv, interesant, deci îi vei cuceri pe toţi de la prima frază.

Horoscop zilnic Taur. Eşti foarte sensibil la vorbe frumoase, la gesturi de romantism şi afecţiune, la poveşti lacrimogene. Ai ocazia de a sta de vorbă cu oameni care te impresionează uşor cu mesajele lor de prietenie. Oricine te poate cuceri într-o clipă dacă apelează la toată recuzita de vorbe dulci şi declaraţii pompoase, dar acest lucru poate avea şi reacţii adverse: ai putea fi manipulat mult mai uşor prin aceste arme, pentru că unii văd că te pot influenta repede dacă umblă la coarda ta sensibilă. Deşi te bucuri de simpatia celor care îţi in companie, dar nu toţi merită încrederea ta. Ţine-ţi emoţiile sub control şi acoperă-ţi inima cu un scut protector.

Horoscop zilnic Gemeni. Toate bune şi frumoase azi în program, ai o atitudine tonică şi pozitivă şi mai ai şi norocul unui anturaj la fel de optimist ca şi tine. Succesul nu întârzie să apară atunci când te implici cu asemenea bucurie pe chip şi cu încredere deplină în rezultatele finale. Veştile bune apar de pretutindeni, încât se poate vorbi de o zi de vârf indiferent de planul în care vei folosi auspiciile acestea minunate. Ar fi păcat să laşi asemenea zi să treacă fără a face ceva interesant pe parcurs, pentru că ar trebui să-ţi iasă toate ca unse, mult mai repede şi mai uşor decât în alte zile.

Horoscop zilnic Rac. Atitudinea cu care te înconjoară cei din jur este motorul principal de energie pozitivă pentru tot ce ţi-ai propus pentru azi. Faptul că peste tot eşti primit cu simpatie, cu zâmbetul pe buze, cu o vorbă bună, se va dovedi a fi exact ce aveai nevoie pentru a prinde curaj şi a duce la capăt proiectul la care îţi aduci contribuţia. E o plăcere să lucrezi într-o atmosferă atât de cooperantă, de amicală, de optimistă, pentru că eşti susţinut şi apreciat sincer, ceea ce te motivează să mergi şi mai departe. Totul îţi iese de minune şi ai de ce să fii mândru!

Horoscop zilnic Leu. Faci echipă bună cu o persoană la fel de energică şi de implicată în proiectul care te preocupă şi vă stimulaţi excelent unul pe altul. Găseşti în el colaboratorul cel mai eficient care te împinge şi pe tine de la spate, te motivează să depui toate eforturile pentru a ajunge cât mai repede la rezultatul dorit. Chiar dacă uneori mai ridică tonul şi se comportă agresiv, nu te deranjează atitudinea sa, pentru că are efect benefic asupra ta în momentele când îţi pierzi încrederea. Nu te lasă să micşorezi ritmul ci te obligă să vâsleşti mai departe!

Horoscop zilnic Fecioara. Mare grijă la schimbarea de direcţie pe care o decizi azi, pentru că e posibil să nu iei cea mai înţeleaptă decizie. Nu te grăbi, nici măcar dacă eşti strâns cu uşa, pentru că tot ce faci sub imperiul vitezei, poate ieşi prost. Nici veştile de departe nu sunt prea bune azi, încât contactele tale cu alte ţări sau alte localităţi par a fi mai degrabă sursa celor mai neplăcute evenimente. Trebuie să acorzi o atenţie sporită şi călătoriilor, deoarece există unele riscuri pe drum, poate nici nu ajungi la destinaţie conform planurilor de la plecare, deoarece se schimbă pe parcurs direcţia, destinaţia sau condiţiile călătoriei.

Horoscop zilnic Balanța. Piedica ce apare azi în calea ta te ţine pe loc încât consideri că singura ieşire din impas e să pui punct aici şi să te apuci de altceva. Poate n-ar strica să te gândeşti la asta dacă vezi că niciuna din variantele încercate nu aduce nimic nou ci totul stagnează de ceva vreme. Mai bine ia o pauză, pentru că un răgaz te ajută să te detaşezi de miezul evenimentelor şi să găseşti unde se ascunde fisura. Eşti pe cale să renunţi la un plan care nu mai evoluează de la o vreme şi e mai bine aşa decât să încerci să resuscitezi ceva mort deja.

Horoscop zilnic Scorpion. Vrei multe de la viaţă, dar uneori ţi-e frică să exprimi liber tot ceea ce îţi doreşti. Lasă temerile deoparte deoarece, pentru a primi ceea ce aştepţi, trebuie să ai curajul să exprimi prin cuvinte, să verbalizezi, să spui sus şi tare ce dorinţe ai, altfel cum ai vrea să te răsplătească Universul? Ia-ţi inima în dinţi şi găseşte o formă de a transmite în eter ce vise ascunse ai, deci vorbeşte cu tine însuţi, meditează, scrie într-un jurnal, fă astfel de gesturi prin care să dialoghezi cu ghizii tăi spirituali care astfel aud limpede şi ferm chiar de la tine că vrei un anumit lucru. E primul pas pe care îl faci către materializarea lui.

Horoscop zilnic Săgetător. Nu te afli în cea mai bună companie pentru ceea ce ai de făcut astăzi, dar nu ai cum să schimbi situaţia. Trebuie să te adaptezi unor oameni încărcaţi negativ, care te molipsesc şi pe tine de tristeţe. Chiar dacă intenţiile lor sunt aparent bune, felul în care le pun ei în aplicare nu e în acord cu starea ta de spirit, pentru că ei le pun mai întâi pe cele rele în faţă. Cum să ajungi la rezultate bune când toate sună riscant, rău, periculos? Nu poţi da randament când toţi cei din jur te trag înapoi cu discuţii panicarde, dar faci totuşi nişte sacrificii pentru a nu-i enerva şi tu odată în plus.

Horoscop zilnic Capricorn. Nu ai cum să te simţi bine într-un anturaj în care nu se discută decât despre boli, probleme şi necazuri. Sigur, le ai şi tu pe ale tale, tocmai de aceea nu e nicio plăcere să te împovărezi şi cu ale altora. Cei din jurul tău nu ştiu să se abţină de la poveştile lor lacrimogene ci monopolizează discuţia, ca atare ar fi bine să-i asculţi, dar fără să pui la suflet ceea ce auzi. Nu încerca să preiei pe umerii tăi grijile lor, pentru că nu ai nevoie de aşa ceva. Uneori chiar e bine să pui o platoşă de siguranţă între tine şi ceilalţi, ca să nu te molipseşti de ceea ce îi supără pe ei.

Horoscop zilnic Vărsător. Dacă un plan în care ţi-ai pus mari speranţe pică peste noapte, nu trebuie să aluneci spre depresie sau să-ţi torni cenuşă în cap. Ai la dispoziţie o paletă vastă de alte idei pe care merită să le foloseşti, deci nu faci altceva decât să pui imediat mâna pe alte resurse, pe care le aveai deja în bagaj. Nu te crampona de acel proiect care nu mai evoluează aşa cum visai, ci începe altceva cât mai repede, ca să nu consumi timp şi energie în zadar. Schimbarea de macaz va duce către un teren mult mai bun, semn că, uneori, ceea ce pare a fi un eşec nu e altceva decât şansa de a scoate la lumină resurse pe care le deţineai, dar care stăteau nefolosite la naftalină.

Horoscop zilnic Pești. Discuţi azi cu o persoană care are un efect miraculos asupra ta. Tonul vocii sale, energia pe care o degajă, lumina care i se citeşte în ochi par angelice şi eşti fericit că ai această ocazie de a-i sta alături. Ai multe de învăţat de la acest om, pe care îl admiri sincer, pe care îl asculţi cu smerenie, pe care îl respecţi pentru ceea ce reprezintă. E un exemplu demn de urmat şi eşti de-a dreptul fericit că îi poţi sta în preajmă chiar şi pentru câteva minute. Ai mereu senzaţia că e trimis de undeva de sus anume pentru a-ţi oferi ţie un sprijin exact când ai mai mare nevoie de îndrumare. Vorbeşte cu el, deschide-ţi sufletul, căci vei primi răspunsuri capitale!

 

Horoscop oferit de acvaria.com

Citeşte mai multe despre:   Horoscop 27 martie,   horoscop,   horoscop zilnic

Serviciul de email marketing furnizat de