Horoscop zilnic 5 decembrie. Afla ce ti-au harazit astrele pentru ziua de miercuri.
Horoscop 5 decembrie Sagetator. Vezi dacă ai avut răbdare şi ai aşteptat momentul potrivit pentru toate? Acum culegi roadele aşteptării tale care sună mai mult decât promiţător. A fost un drum lung şi greu până ai ajuns aici, aşa e, dar ceea ce se vede deja e demn de toată lauda. Ai ajuns la momentul coacerii recoltei pentru care ai trudit intens mult timp înainte, şi ai toate motivele de satisfacţie. Mai aşteaptă un pic, nu mai e mult până vei putea spune tuturor ce ai realizat, dar senzaţia profundă de mândrie ţi se citeşte pe chip, încât toată lumea îşi dă seama că ai ceva grozav de celebrat: sărbătoreşti în sinea ta o mare victorie, mai ales că a fost greu de atins.
Horoscop 5 decembrie Capricorn. Nu eşti un mare iubitor de schimbare în viaţa ta şi ai tot amânat un moment care ştiai că te va propulsa pe o altă cale decât înainte. Ai tergiversat lucrurile, ai tot tras de timp, ai sperat că, amânându-l cât mai mult, nici nu se mai întâmplă, dar iată că acel moment apare într-un final. Vrei – nu vrei, trebuie să te adaptezi noutăţii. Vei vedea că va ieşi mai bine decât ai crezut şi toată frica ta de schimbare nici nu era justificată. Noul sens e promiţător, duce într-o direcţie bună, deci nu trebuia să aştepţi atâta. Dacă se petrecea şi până acum, ar fi fost bine, dar e bine şi acum, mai târziu…
Horoscop 5 decembrie Varsator. Îţi asumi prea multe vini, deşi nu eşti vinovat de nimic, dar te simţi împotmolit într-o zonă în care nu se mai schimbă nimic şi încep procesele de conştiinţă. Fii mai relaxat, chiar nu are rost să cari atâta balast inutil pe umerii tăi, când totul se va rezolva la timpul potrivit. Ai răbdare, priveşte această perioadă de stagnare ca pe ceva absolut firesc în evoluţia oricui, şi nu te încrâncena să treci peste aceste hopuri cu orice preţ. Nici nu-ţi turna cenuşă în cap că ai fi responsabil de situaţia actuală, dar nici nu insista să rezolvi totul acum, pentru că lucrurile vor reveni la normal foarte curând doar cu o atitudine mai lejeră şi mai pozitivă.
Horoscop 5 decembrie Pesti. Uneori, un final de drum e cel mai bun lucru care se poate întâmpla. Dacă tu nu ai curajul să spui stop pentru a încheia odată şi-odată o acţiune care nu-şi mai are rostul şi dacă ceva dincolo de tine opreşte evoluţia lucrurilor, atunci e o eliberare binevenită! Profită de faptul că un lucru nu mai înaintează deloc, e semn că mai bine laşi totul baltă şi nu duci mai departe ceva ce, clar, nu mai are viitor. Abandonează acel plan, eliberează locul de tot ce a avut legătură cu el şi apoi începe ceva complet nou, fără a resuscita ceva deja mort.
Horoscop 5 decembrie Berbec. Nu te poţi desfăşura în voie în mediul ostil în care te afli astăzi. Ai în jur numai critici care-ţi pândesc toate mişcările, şefi severi care abia aşteaptă să te prindă cu vreo greşeală şi, în asemenea condiţii, nu poţi da randament. Nu poţi lucra eficient când cineva îţi supraveghează cu ochi răi fiecare mişcare şi sare la gâtul tău la cea mai banală abatere, dar nu ai cum să schimbi lucrurile. Acceptă situaţia, lucrând printre colegi necooperanţi, printre oameni care nu au încredere în tine sau poate nici nu te cunosc foarte bine, ci stau cu ochii pe greşelile tale cu o uşoară satisfacţie.
Horoscop 5 decembrie Taur. Te bucuri de o bună colaborare cu persoanele implicate în acelaşi proiect ca şi tine. Fiecare separat, aveţi interese comune şi vă uniţi forţele pentru a ajunge acolo unde v-aţi propus. Nu vă subminaţi unii altora autoritatea, nu vă criticaţi, ci, dimpotrivă, descoperiţi o cale excelentă de a vă completa şi a vă susţine unii pe alţii. Nici urmă de competiţie sau de egoism aici, încât nici nu-ţi vine a crede cât de bine merge relaţia. Cât timp fiecare are un rol de jucat aici iar, la final, şi ceva de câştigat de aici, nu are rost să vă puneţi beţe în roate, ci să vă sprijiniţi reciproc!
Horoscop 5 decembrie Gemeni. Vezi cu ochii tăi că un vis în care ai investit energie se duce de râpă şi e normal să fii încercat de regrete şi tristeţe. Nu e chiar aşa de grav pe cât pare, e doar un impas trecător ce te face să-ţi pierzi curajul de a merge mai departe. Lasă lucrurile aşa cum sunt deocamdată, chiar dacă nimic nu mai evoluează. O pauză poate fi de bun augur pentru a te detaşa de miezul evenimentelor şi, după o vreme, să descoperi că sunt din nou întrunite condiţiile unei evoluţii excelente. Acum nu, eşti în pasă proastă, ceva lipseşte pentru a crede din nou în şansele tale, de aceea nu trebuie să decizi nimic major, ca să nu regreţi mai târziu.
Horoscop 5 decembrie Rac. Nu ajunge doar să visezi frumos, la clipa când vei vedea un anumit scop materializat în faţa ta, ci trebuie să şi pui osul la treabă. Numai de energia pe care o investeşti în acest proiect depinde şi ritmul în care acesta va evolua, deci nu sta aşteptând să cadă din senin, pentru că nimic nu se rezolvă de la sine. E o chestiune de efort, de ambiţie şi voinţă, dar mai ai nevoie de o motivaţie clară, dare se poate ivi chiar acum la orizont, deci merită să te apuci de treabă cât mai repede. Bate fierul cât e cald!
Horoscop 5 decembrie Leu. Atmosfera este foarte tensionată în jurul tău, dar chiar tu eşti cel care generează dispute, pentru că îl iei pe nu în braţe şi respingi părerile altora. Fii mai flexibil în faţa ideilor diferite de ale tale, pentru că nu numai tu ai întotdeauna dreptate. Dacă tu crezi cu tărie că părerea ta este cea mai corectă, luptă pentru a-ţi impune punctul de vedere, dar gândeşte-te cât se poate de obiectiv înainte dacă adevărul e la tine. Poate e undeva la mijloc şi ar merita ascultată şi părerea adversă, găsind un compromis reciproc avantajos.
Horoscop 5 decembrie Fecioara. Pleci la drum cu sufletul închis, de parcă nu ai avea nici un chef să faci acum această călătorie sau cu teamă pentru ceea ce te aşteaptă la destinaţie. Când nu ai o atitudine pozitivă cu privire la ceea ce se va petrece pe parcurs, e şi normal să înceapă să apară problemele la tot pasul, ca atare, dacă nu îţi poţi modifica starea psihică înaintea plecării, mai bine nu mai pleci deloc. Pune un zâmbet pe chip şi gândeşte pozitiv pentru că numai aşa poţi evita situaţiile neprevăzute care stau la pândă.
Horoscop 5 decembrie Balanta. Prietenul la nevoie se cunoaşte, toată lumea ştie asta, şi azi descoperi pe pielea ta cât de important e să ai alături de tine pe cineva care ţine cu tine necondiţionat. Cele mai bune sfaturi le primeşti de la un prieten. Cele mai sincere critici vin tot de la un prieten. Cele mai plăcute momente le petreci în compania unor amici, deci bucură-te că ai la cine apela la nevoie pentru o încurajare, pentru un moment de relaxare, pentru un telefon la momentul oportun. Şi tu le-ai fost lor alături altădată, şi a venit momentul optim ca şi ei să-ţi întoarcă serviciile similare. Un sfat dat de tine cândva primeşte acum ceva asemănător în schimb, dar schimbul aceasta e cât se poate de sincer şi de binevenit.
Horoscop 5 decembrie Scorpion. Felul în care ţi se adresează unii este nedrept, pentru că te critică, te judecă, te atacă agresivi cu vorbe dure, pe care e şi normal să le pui la inimă şi să suferi. Gândeşte-te că relaţia cu aceşti oameni sunt sacrificiul pe care trebuie să-l faci pentru a-ţi atinge marile scopuri, deoarece drumul către succes nu e întotdeauna presărat de petale de trandafiri ci şi de dispute, controverse, duşmănii şi hopuri. Ei sunt proba ta majoră de încercare, dar de care poţi trece cu brio!