Astrolog Nicoleta Svârlefus
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
_____________________
Berbec
Tinzi să te laşi destul de uşor sedus, de o serie de oportunităţi sau oameni care vin în viaţă ta. De aceea, e important să te întrebi, permanent, ce e potrivit pentru tine, ce alegeri îţi sunt adecvate, cum e mai bine să te exprimi. Nu tot ce apare îţi este şi benefic, mai ales dacă iei decizii în funcţie de câştigurile sau favorurile pe care le urmăreşti dintr-o relaţie, şi nu după cum simţi. Pe de altă parte, astăzi eşti ajutat de seninătatea şi creativitatea cu care abordezi viaţa.
Taur
Luna în Leu te invită să-ţi hrăneşti sufletul şi să acorzi atenţie casei, familiei şi activităţilor cu adevărat importante pentru tine. E posibil să ai îndoieli în privinţa evoluţiei unei relaţii sau a imaginii tale în lume, însă dacă-ţi asculţi intuiţia, vei şti exact care sunt paşii adecvaţi de făcut acum. A sosit momentul să-ţi recapeţi puterea personală, făcând alegeri în funcţie de ceea ce simţi şi nu în funcţie de ce vor ceilalţi pentru tine, inclusiv în ce priveşte relaţiile sau mediile în care să stai.
Gemeni
Zona comunicării este activată prin prezenţa Lunii în Leu. Tinzi să fii incisiv, să ţii cu dinţii de părerile şi punctele tale de vedere, impunându-le şi celorlalţi să le adopte. În acest context, e de preferat să-ţi foloseşti energia pentru a căuta informaţiile de care ai nevoie în acest moment, pentru a înţelege rolul unor relaţii în viaţa ta şi pentru a folosi cât mai inteligent resursele care-ţi sunt la îndemână, mai ales dacă vizezi nişte schimbări în zona profesională.
Rac
Chiar dacă te preocupă situaţia financiară şi cheltuielile pe care le ai de făcut, fii prezent la faptul că există mereu posibilităţi neexplorate, chiar sub ochii tăi. Asta nu înseamnă să faci compromisuri, ci să fii mereu pregătit să primeşti ceea ce ţi se cuvine prin cine eşti şi prin darurile de care dispui. Aşadar, fii deschis şi spre alte posibilităţi de a-ţi valoriza munca, decât cele pe care le vezi sau asupra cărora te-ai concentrat până acum.
Leu
Este o zi potrivită pentru a-ţi negocia poziţia într-o relaţie de cuplu sau în cadrul unui parteneriat. Poţi conştientiza nişte obicieiuri în care ai persistat şi ataşamente pe care le-ai construit şi care au făcut ca acea relaţie să devină nefuncţională pentru tine. Totuşi, în loc să te uiţi la ce lipseşte, să te învinovăţeşti sau să te complaci în continuare în lipsirea de putere, e de preferat să te deschizi către noi soluţii, posibilităţi, moduri de a gândi.
Fecioara
Simţi că îţi scapă nişte detalii? Sau că nu deţii toate informaţiile de care ai nevoie? Sau că intenţiile celor din jur nu sunt cele pe care le afişează? Dacă e aşa, ziua de astăzi este potrivită pentru câteva exerciţii de conştientizare şi pentru înlăturarea unor limite pe care singur le-ai construit. În primul rând, e necesar să-ţi asumi că tu ai creat situaţia în care eşti. Apoi, întreabă-te la ce eşti dispus să renunţi, la ce punct de vedere, pentru a avea claritate?
Balanţă
Astăzi, Luna în Leu sugerează să te concentrezi asupra prietenilor, anturajului, aspiraţiilor. Să fii sincer faţă de ţine şi să recunoşti care sunt relaţiile benefice şi care nu, ce aspiraţii şi proiecte merită să fie păstrate şi ce altceva este posibil să creezi în ce priveşte cariera, statutul, drumul profesional. Este o perioadă de coacere, de maturizare a unor demersuri făcute până acum, iar dacă eşti dispus să cureţi permanent terenul de lucruri care te ţin pe loc, rezultatele îţi pot întrece imaginaţia.
Scorpion
Luna este plasată în zona puterii sociale şi a statutului profesional. Ziua de astăzi este dedicată în întregime acestui segment, şi e bine să te foloseşti de această energie pentru a identifica noi posibilităţi, noi idei. Cu alte cuvinte, foloseşte-ţi creativitatea, stai în întrebare despre ce este posibil, în loc să te uiţi la ce lipseşte sau ce te nemulţumeşte. Dacă apar neînţelegeri între tine şi o persoană cu autoritate, din nou, întreabă-te cum poţi aborda situaţia într-un mod diferit.
Săgetător
Pentru tine, această zi poate aduce revelaţii, veşti, răspunsuri pe care le aştepţi. Şi, chiar dacă nu sunt toate aşa cum le voiai, fii sigur că tu ai creat această situaţie, acest punct în care te afli. Iar dacă rezultatele nu-ţi plac, uită-te ce poţi schimba în zona convingerilor pe care le ai despre o serie de lucruri, inclusiv despre ce poţi şi ce nu poţi. Cum ar fi dacă ai deschide uşa unor noi posibilităţi şi direcţii, în viaţa ta?
Capricorn
E posibil să realizezi, astăzi, că acţiunile tale, felul în care îţi administrezi timpul şi proiectele în care te implici nu sunt în acord cu aspiraţiile tale, cu ceea ce contează cu adevărat pentru tine. Astăzi ai ocazia să identifici nişte metode prin care să creşti productivitatea unor relaţii, astfel încât să-ţi rămână mai mult timp, mai multă energie de investit în lucruri pe care până acum le-ai neglijat. Fii dispus să ceri şi să primeşti sprijin.
Vărsător
E momentul să cauţi un nou punct de echilibru, fie în relaţia conjugală, fie într-o altă relaţie apropiată. Luna în Leu îţi poate aminti că ai pierdut bucuria de a fi cu celălalt şi te inspiră să găseşti şi o cale nouă către ea. Pentru asta, e necesar doar să laşi orgoliile la o parte şi să fii dispus să re-creezi o astfel derelaţie. Pe de altă parte, ziua aceasta îţi poate aduce recunoaştere şi admiraţie, în urma implicării într-un proiect creativ.
Peşti
Luna în Leu activează zona muncii şi rutinei zilnice. E un moment excelent pentru a identifica acele activităţi care nu-ţi aduc niciun fel de beneficiu, ci doar un consum de energie imens. Uită-te ce te lipseşte de putere, unde te complaci, în loc să creezi şi să fii liber. Poţi descoperi culoare de activitate noi, modalităţi diferite de exprimare şi manifestare, o nouă ”ordine de zi” mult mai constructivă şi benefică.
Citește pe Antena3.ro