x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Horoscop Horoscop zilnic, joi 8 noiembrie 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla

Horoscop zilnic, joi 8 noiembrie 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla

07 Noi 2012   •   23:45
Horoscop zilnic, joi 8 noiembrie 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
BERBEC
Cu Luna în Fecioară, în zona muncii şi responsabilităţilor de rutină, astăzi ar fi bine să te axezi pe activităţile meticuloase, mai ales dacă ai tot amânat unele sarcini de acest gen, la locul de muncă în special. Oraganizează-ţi foarte bine timpul şi stabileşte-ţi riguros priorităţile, întrucât există tendinţa spre disipare în mai multe direcţii simultan, lipsa de concentrare, neatenţie. Aşadar, pentru rezultate bune, e necesar să fii riguros.

TAUR
Nu prea-ţi place să fii "descoperit", din niciun punct de vedere, dar astăzi se pare că vei fi provocat să ieşi din zona de confort şi să recurgi la nişte "artificii", pentru a gestiona un impas financiar sau afectiv. În orice caz, sunt de evitat extravaganţele şi cheltuielile impulsive, în favoarea prudenţei şi administrării judicioase a resurselor. S-ar putea că sfatul unui specialist sau al unei persoane apropiate şi detaşate să fie necesar şi util. De asemenea, "salvarea" poate veni şi prin explorarea de noi soluţii, idei, informaţii.

GEMENI

Lună se afla în Fecioară, dar e destul de capricioasă şi tipicară, aşa că e posibil să iasă scântei în familie, din cauza pretenţiilor şi aşteptărilor tale prea mari. Prin urmare, astăzi încearcă să fii ceva mai îngăduitor şi să te ocupi cu răbdare, pe îndelete, de toate sarcinile casnice, cu ajutor sau fără. De asemenea, e un moment bun pentru a te îngriji, poate chiar pentru a apela la nişte remedii naturiste în special pentru aparatul digestiv.

RAC

Luna în Fecioară îşi îndreaptă atenţia către zona comunicării, prin urmare astăzi ai de transmis informaţii, de primit veşti sau de făcut diverse drumuri scurte. Aspectul tensionat al Lunii cu Mercur retrograd vorbeşte despre confuzie, depistarea unor greşeli trecute, revenirea asupra unor documente sau proiecte, revizuirea unor relaţii profesionale. Chiar dacă ai senzaţia că baţi pasul pe loc, asta te ajută să vezi mai clar imaginea de ansamblu a unei traiectorii profesionale sau a unor idei.

LEU
Cu Luna în zona banilor câştigaţi prin munca proprie, astăzi e necesar să faci un bilanţ al activităţilor cărora le dedici timp şi energie, să faci o evaluarea a rentabilităţii acestora şi să aduci nişte ajustări. E posibil să fii nemulţumit de unele alegeri şi investiţii făcute, însă Saturn, în relaţie armonioasă cu Luna, îţi oferă soluţia: el recomandă să fii mai concentrat asupra a ceea ce este util decât asupra satisfacerii capriciilor, şi recomandă tenacitate, seriozitate, răbdare, promiţând rezultate frumoase în timp.

FECIOARĂ
Luna se află în zodia ta şi aduce în prim plan propriile nevoi şi interese. E un prilej bun să te ocupi de tine, să-ţi analizezi acţiunile şi comportamentul, mai ales în ce priveşte raporturile cu familia sau cu alţi oameni dragi. E posibil să realizezi că e necesar să-ţi revizuieşti unele gesturi şi moduri de exprimare, astfel încât să fie aliniate la principiile şi crezurile pe care le promovezi. Cu alte cuvinte, întreabă-te dacă ceea ce spui este corelat armonios cu ceea ce crezi, simţi şi faci.

BALANŢA
E posibil ca tonusul tău să fie ceva mai scăzut astăzi, însă acesta este un semnal că a venit vremea să te relaxezi şi să te îngrijeşti mai mult. Pe de altă parte, nu strică niciodată un repaus, pentru că te ajută să priveşti mai detaşat obiectivele pentru care depui atâta efort şi consumi energie, eventual să identifici sincopele existente şi erorile strecurate pe parcurs. Aşadar, o zi de meditat, analizat şi observat detaliile mai greu accesibile privirii superficiale.

SCORPION

Astăzi pui ţara la cale cu un prieten sau cu cineva care are o idee de proiect. De idei bune nu duci lipsă, dorinţa puternică există, pasiune la fel, însă punctul în care pări să te împotmoleşti este cel reprezentat de finanţe. Fie nu dispui de fondurile necesare acum, fie nu vezi ce şi cum ai putea câştiga din această idee. În orice caz, va trebui să-ţi pui creativitatea la treabă şi respectul de sine să facă alegeri, astfel încât să nu te vinzi ieftin.

SĂGETĂTOR

Pentru tine, această zi aduce oportunităţi de clarificare în ce priveşte un impas profesional sau o relaţie tensionată cu un superior. Există destul de multă confuzie, e posibil să nu ştii sigur dacă vrei să mai continui un drum profesional pe care te afli în prezent sau să îţi doreşti o schimbare, măcar a formei, dacă nu şi a conţinutului. În orice caz, astăzi nu te grăbi să iei vreo decizie, însă fii foarte atent la ce simţi legat de acest domeniu.

CAPRICORN
Tinzi să te îngrijorezi cu privire la viitor, mai ales că unele convingeri, după care te-ai ghidat până acum, par să se volatilizeze una câte una. Prin urmare, simţi nevoia unei restructurări a adevărului interior, a reconfigurării valorilor şi aspiraţiilor. Pentru asta însă, e nevoie să fii flexibil, să renunţi cu uşurinţă la ce nu-ţi mai foloseşte şi să ai încredere în semnele care apar în calea ta. Punctul de sprijin e reprezentat acum de un prieten sau un grup de la care ai de învăţat foarte multe lucruri utile.

VĂRSĂTOR

Pe tine, Luna în Fecioară te predispune la cercetări meticuloase în zona ezoterică şi spirituală. Pe de altă parte, este vizată şi latura pragmatică, în sensul căutării unor beneficii în colaborări sau relaţii pe care le întreţii de ceva vreme. Cu alte cuvinte, astăzi eşti mult mai atent la modalităţile subtile, prin care unii oameni intenţionează să te manipuleze, îmbrăcând ideile lor într-o poleială intens strălucitoare. Unele lucruri pe care le afli e posibil să fie neplăcute, dar extrem de valoroase.

PEŞTI
Astăzi s-ar putea să ai sentimentul că ceilalţi vorbesc o limbă pe care nu o cunoşti. E destul de dificil să te faci înţeles sau să înţelegi ce au cei din jur, mai alesîn mediul profesional, să-ţi transmită. Aşadar, fii prezent, asigură-te că înţelegi mesajele care ajung la tine şi verifică orice informaţie. În acelaşi timp, fii pregătit pentru schimbări, reconfigurări şi restructurări în cadrul parteneriatelor şi colaborărilor.
________________________________________________
● Dr. Nicoleta Svarle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, con­silier trans­personal.
Realizator-pre­zentator al rubricii "Horoscop" din cadrul emi­siunii "’Neatza cu Razvan si Dani" – Antena 1; Website: www.astrocafe.ro
________________________________________________

×
Subiecte în articol: horoscop