Sfaturile prietenilor iti pot fi astazi de mare folos. Mai ales cand vine vorba despre investitii financiare, ai incredere in experienta altora. Posibil sa iti displaca interactiunile cu altii, dialogurile cu ei sau solutiile oferite la problemele tale. Si totusi, pana la urma vei constata ca tot ce ti se ofera este in avantajul tau.
Taur
Esti foarte solicitat in domeniul profesional. Sefii te cheama la raport pe de o parte, iar pe de alta parte trebuie sa te descurci onorabil si in relatiile colegiale. Fii prudent in exprimare. Imaginea ta in ochii celorlalti se poate deteriora. Bine ar fi sa folosesti sprijinul membrilor familiei si sa le spui tot ce ai pe suflet.
Gemeni
Se intrezaresc calatorii indeparate si posibilitati de a studia pe termen lung teme deosebite. In special iti sunt favorizate calatoriile profesionale sau studiile necesare in domeniul profesional in care activezi sau iti doresti sa activezi. Cineva din anturajul apropiat sau un coleg de serviciu iti va da sfaturi utile in acest sens.
Rac
Observarea derularii evenimentelor de astazi este o metoda buna de a trece usor si intelept peste toate. Restrictiile financiare din ultima vreme se vor ameliora, in sensul ca este posibil sa primesti bani dintr-o colaborare profesionala. De asemenea, partenerul de viata sau o ruda apropiata te pot sprijini material destul de consistent.
Leu
Este nevoie sa te ocupi de relatiile parteneriale si colaborarile profesionale in care esti implicat. Tensiunile aparute intre tine si ceilalti vor scoate la suprafata carentele temperamentale ale fiecaruia. Recomandabil este sa asculti ce ti se reproseaza si sa iei masuri de remediere a situatiei. Dupa-amiaza, gandeste-te la o noua abordare a relatiilor tale.
Fecioara
Saptamana debuteaza cu multa activitate de rutina la serviciu. Insa, tot ce realizezi in sfera profesionala va avea efecte pe termen lung. De aceea, indeplineste-ti serios responsabilitatile. Relatiile colegiale sunt tensionate. Dozeaza-ti eforturile si evita provocarile celorlalti. Dupa-amiaza se reomanda odihna si o plimbare in aer liber.
Balanta
Copiii si persoana iubita te solicita din plin. Sunt momente favorabile pentru a petrece mai mult timp cu cei dragi. Chiar daca apar si niscai tensiuni, totul se va rezolva de la sine pana la urma. Posibil sa fii nevoit sa cheltuiesti din resursele tale materiale pe mofturile sau nevoile celor dragi. Tot ce investesti in persoanale dragi ti se va inapoia la momentul potrivit.
Scorpion
Gandurile si eforturile tale sunt indreptate catre casa si familie. Ai sanse mari de a rezolva chestiuni patrimoniale, dar si treburile gospodaresti. Datorita felului tau de a fi este posibil sa primesti reprosurile membrilor familiei. Lasa-ti preocuparile personale deoparte si implica-te mai mult in relatiile familiale.
Sagetator
Saptamana debuteaza cu multe calatorii pe distante scurte, fie pentru a rezolva chestiuni profesionale, fie pentru a-ti vizita o ruda sau un prieten drag. Discutiile de astazi iti vor lamuri conflictele mocnite de la locul de munca. Totusi nu pleca urechea la orice informatie. Spre seara, rezerva-ti momente de meditatie si rasfat.
Capricorn
Ti se rotunjesc veniturile obtinute din activitatea profesionala. Chiar daca sunt castiguri marunte, sunt suficiente pentru a-ti acoperi cheltuielile de moment. De asemenea, membrii familiei iti vor oferi sprijin financiar sau macar idei bune pentru a depasi neplacerile financiare. Detaseaza-te de materialismul cotidian si abordeaza viata cu mai mult optimism.
Varsator
Beneficiezi de intuitie accentuata. Daca iti aloci timp suficient pentru a te gandi pe indelete la evenimentele in care esti implicat ai putea obtine informatii deosebite. Evita risipirea energiilor in activitati frivole sau pentru nevoile altora. Astazi trebuie sa te ocupi doar de tine. Tratamentele de intretinere corporala sau schimbarea garderobei sunt indicate.
Pesti
Misterul care te invaluie va atrage multi curiosi in preajma ta. Esti cufundat in gandurile tale, desi este dificil sa te gandesti la ceva anume. Evita pe cat posibil eforturile mentale si fizice, deoarece energia vitala este la cote joase. Rezerva-ti momente de odihna, relaxare in natura sau dialog cu cineva drag si de incredere.
Astrolog Anca Gordin Stoica
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
________________________________________
Vrei un horoscop personalizat? Click aici!
Citeste si
HOROSCOPUL VACANȚELOR 2014
Care este meseria potrivită pentru zodia ta?
În pat cu astrologul. Află de ce se tem bărbații, în funcție de zodia în care s-au născut
Horoscop... 2 în 1. Cum decurge relația între doi parteneri născuți în aceeași zodie?
La ce vârstă începe fericirea? Află răspunsul, în funcție de zodia în care te-ai născut
Citește pe Antena3.ro