Berbec
Dacă este vreo situaţie în care te simţi în apele tale, atunci orice acţiune care implică şi competiţie nu este de ratat. Ai parte de o zi în care simţi nevoia cu orice preţ să arăţi lumii de ce eşti în stare. Evită să arăţi cu degetul, evită să dai vina pe alţii, în special la locul de muncă. Pe cât posibil, însă, nu rata ora de sport sau plimbarea de seară.
Taur
Într-adevăr, este o zi în care nu prea ai parte de linişte şi nici răgaz pentru a-ţi trage sufletul. Tocmai de aceea este de preferat să nu iei vreo decizie. În cazul în care eşti forţat de împrejurări să faci acest lucru, încearcă să faci în aşa fel încât efectele acestei decizii să nu afecteze în mod negativ pe cineva. Ar fi bine dacă ai fi mai maleabil în gândire, mai ales dacă te gândeşti să alegi un nou drum.
Gemeni
Ar trebui să îţi rezervi ceva timp pentru distracţie, astăzi. Nu este o zi în care eşti în apele tale, căci agitaţia şi tensiunile existente între oamenii din jurul tău anihilează orice urmă de linişte interioară. Ceea ce înseamnă că vei avea nevoie de relaxare, la un moment dat. Fii atent la orice ţi se spune. Este posibil ca astăzi să poţi descifra încă un amănunt important al existenţei tale.
Rac
A te apuca de mai multe lucruri în acelaşi timp, doar pentru că simţi ai atât de multe de oferit lumii întregi, presupune şi o rezervă de energie pe măsură rezervă pe care, după cum se pare, nu o ai. În consecinţă, încearcă să rămâi concentrat asupra unui singur obiectiv, urmându-l până la realizare. Nu uita să fii drăguţ cu toţi cei cu care interacţionezi, dar nu înainte de a fi drăguţ cu tine însuţi...
Leu
Dacă în prima parte a zilei este posibil să ai o stare neplăcută, de agitaţie, neştiind de ce anume să te apuci să rezolvi mai întâi, în a doua parte a zilei beneficiezi de energia necesară pentru a demara noi proiecte sau pentru a termina unele deja începute, al căror termen-limita de predare se apropie. În oricare dintre cazuri, împacă-te cu ideea că doar atât îţi este permis să faci, deocamdată.
Fecioara
Probabil că eşti contrazis mai mult decât de cât de obicei, întâmpinând rezistenţă (nu doar verbală) din partea celor cu care interacţionezi. Ceea ce te “obligă” să priveşti în propria-ţi fiinţă eşti sigur că este nevoie să fii atât de critic, atât cu tine, cât şi cu cei din jurul tău? Mai mult, astăzi este o zi în care orice formă de frică poate avea repercusiuni neplăcute la nivel personal.
Balanţă
Te simţi ca şi cum ai fi dus cu vorba, mai ales la locul de muncă. Ceea ce te obligă să cauţi adevăratul sens al celor spuse, fără să crezi ceea ce ţi se spune, iniţial. Pe de altă parte, nu este recomandabil a te lăsa influenţat de ceea ce auzi astăzi. Diferenţele de opinie între tine şi cei cu care interacţionezi sunt evidente, iar eventualele animozităţi se pot rezolva numai cu răbdare şi tact.
Scorpion
Nici astăzi nu eşti în apele tale, iar ceea ce se întâmplă în jur nu îţi este pe plac. Ceea ce îţi dă dreptul să te răsfeţi mai mult decât de obicei în definitiv, este ca şi cum ţi-ai lua o zi de vacanţă, chiar dacă doar la nivel mental. Decât să îi asculţi pe cei din jur cum discută despre ceea ce nu înţeleg, iar tu deja ai experimentat, mai bine te relaxezi, chiar dacă într-o solitudine autoimpusă...
Săgetător
În amalgamul de trăiri şi emoţii interioare vei găsi, cu siguranţă, şi ceva ce te va face să te simţi fericit. Atât timp cât păstrezi pentru tine aceste “observaţii” va fi şi mai bine, căci nu vei da altora ocazia să îţi pună beţe în roate din motive subiective, evident. Rămâi “en garde” şi nu te hazarda să crezi că viitorul va fi alcătuit numai din lapte şi miere. În continuare, răbdarea rămâne o virtute.
Capricorn
Este posibil să întâmpini rezistenţă de la cine nu te aştepţi şi când nu te aştepţi. Ca atare, nu renunţa nici la planurile de viitor pe care le ai, nici la proiectele la care lucrezi încă, mai ales dacă simţi că obstacolele sunt puse în calea ta intenţionat. Dacă circumstanţele nu îţi sunt favorabile, mai aşteaptă câteva zile; vei observa cum ceilalţi îţi vor acorda din ce în ce mai multă atenţie.
Vărsător
Te simţi presat de evenimente şi de aşteptările celorlalţi, iar responsabilităţile puse pe umerii tăi sunt din ce în ce mai greu de rezolvat. Nu ai scăpare, deoarece trebuie să îţi onorezi atribuţiile şi să îţi păstrezi statutul. Ceea ce poţi face, însă, este să îţi reevaluezi nivelul de implicare şi să nu uiţi să fii sincer cu tine însuţi. Contează mai mult cum te simţi decât ce părere au alţii despre tine.
Peşti
Recompensele pe care le aştepţi vin cu mult mai greu decât ţi-ai imaginat. Dar nu te descuraja, căci acest fapt nu ascunde ceva neplăcut. În schimb, încearcă să nu îţi doreşti a schimba ceea ce nu poate fi schimbat, căci nu de tine depinde succesul celorlalţi. În schimb, onorează-ţi responsabilităţile şi respectă-ţi promisiunile în viitorul apropiat vei fi liniştit atunci când alţii vor fi nevoiţi să trudească.
Astrolog Alina Cârciumărescu
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
________________________________________
Vrei un horoscop personalizat? Click aici!
Citește pe Antena3.ro