Berbec
Astăzi cariera pare să fie în prim-planul atenţie tale şi vei fi concentrat pe obţinerea de rezultate concrete. Ceea ce ştii deja cu ajutorul intuiţiei este în cele mai multe cazuri corect, de aceea ar trebui să ţii cont de aceasta. Relaţiile sentimentale care au la bază o bună comunicare sunt cele mai apreciate şi poţi întâlni oameni interesanţi care activează în domenii conexe.
Taur
Dacă ţi-ai propus să te dedici studiului susţinut într-un domeniu de interes pentru tine, astăzi este o zi potrivită fiindcă nimic nu pare să te abată. Ideile tale pot părea uşor dogmatice putând fi influenţate de modul idealist de a privi în viitor, de aceea lasă loc şi pentru alte păreri. Stabilitatea financiară este esenţială şi vei căuta colaborările cele mai avantajoase din acest punct de vedere.
Gemeni
Axează-te pe clarificarea direcţiei în care doreşti să te îndrepţi setându-ţi obiective realiste şi astfel senzaţia de nesiguranţă financiară se poate estompa fără să-ţi acapareze toate gândurile. Nu-ţi neglija puterea de imaginaţie, inclusiv atunci când îţi vei propune să cucereşti persoana de care eşti atras, însă armele tale principale vor rămâne tot vorbele meşteşugite.
Rac
Felul cum percepi relaţia cu partenerul de cuplu este influenţat de nevoia de a te dezvolta lângă acesta şi din punct de vedere spiritual. Şi deşi poate pari uşor reţinut în exprimarea sentimentelor, acestea clocotesc sub crusta unei cenzuri autoimpuse de care nu ai cu adevărat nevoie pentru a te simţi confortabil. Profită de intimitatea căminului pentru a-ţi manifesta afectivitatea.
Leu
Locul de muncă pare să te acapareze o bună parte din zi şi alături de capacitatea crescută de a-ţi asuma responsabilităţi, astăzi poţi să te ajuţi de intuiţie în demersurile financiare sau cele ce presupun relaţia cu băncile. Fiind activ în cercul tău de prieteni, ai şanse să întâlneşti o persoană interesantă care să fie impresionată de discursul tău diplomatic dar şi convingător.
Fecioara
Dacă eşti axat pe o carieră în domeniul artistic, astăzi poţi scoate rezultatele maxime din îmbinarea inspiraţiei cu puterea de expresie. În plus, ştii cu ce persoane ar fi benefic să te asociezi şi găseşti şi modalitatea de a scoate profit. Cucerirea unui anume statut poate presupune inclusiv o relaţie sentimentală cu o persoană cu autoritate, care să-ţi furnizeze stabilitatea de care ai nevoie.
Balanţă
Familia şi treburile domestice trebuie tratate astăzi cu mai multă atenţie şi implicare, fiind nevoie de puţină ordine în acest sector. Totuşi, energia de care nu duci lipsă în această perioadă te împinge către noi aventuri, de aceea, dacă ai ocazia de a călători prin lume, vei căuta tocmai acei oameni şi acele circumstanţe care îţi îmbogăţesc cultura dar şi experienţa de viaţă.
Scorpion
Agenda zilnică pare să fie destul de încărcată astăzi dar buna organizare şi puterea de a te axa pe aspectele concrete te vor salva să-ţi pierzi timpul cu trivialităţi. Ştii dinainte ce subiecte trebuie clarificate cu copiii sau cu persoana iubită, de aceea aceştia nu au nici o şansă să evite momentul. Intimitatea şi profunzimea trăirilor sunt astăzi ingredientele esenţiale în relaţia ta amoroasă.
Săgetător
Astăzi poţi fi preocupat de rezolvarea unor aspecte financiare legate de propriul cămin sau care presupun cheltuieli pentru un membru al familiei. Totuşi, socializarea şi participarea la diverse întâlniri cu prietenii rămân încă pe lista ta de priorităţi. Capacitatea de a ajunge mai uşor la un compromis poate facilita relaţiile parteneriale şi asocierile avantajoase.
Capricorn
Cu Luna aflată astăzi în propriul semn, determinarea cu care te îndrepţi spre materializarea scopurilor tale nu poate fi trecută cu vederea, doar claritatea în exprimare ar mai fi de monitorizat, existând şansa să apară unele confuzii. Buna colaborare cu colegii de serviciu îţi va fi apreciată şi recompensată, fiind astăzi o sursă suplimentară de satisfacţii de natură personală.
Vărsător
Dacă nu ai acordat suficientă atenţie odihnei în ultimele zile, acum este posibil să resimţi o uşoară scădere a tonusului, ceea ce nu este neapărat un dezavantaj. Astfel, acordându-ţi câteva momente de linişte, poţi să clarifici modul de gestionare a sectorului financiar. De asemenea, un hobby sau participarea la tabere tematice sunt prilejuri bune să mai înveţi ceva dar şi să te distrezi.
Peşti
Planurile tale de viitor par să capete mai multă consistenţă şi sunt şanse să-ţi păstrezi alături doar acele persoane care îţi sunt cu adevărat devotate şi pe care te poţi baza oricând. Deşi nu-ţi vei manifesta emoţiile prea uşor, ai şansa unei reinventări a relaţiilor cu cei apropiaţi, în special cu cei din familie, alături de care poţi redescoperi sentimentul de confort şi de siguranţă.
Astrolog Ana Ozsvath
Horoscop oferit de www.astrocafe.ro
________________________________________
Vrei un horoscop personalizat? Click aici!
Citeste si
HOROSCOPUL VACANȚELOR 2014
Care este meseria potrivită pentru zodia ta?
În pat cu astrologul. Află de ce se tem bărbații, în funcție de zodia în care s-au născut
Horoscop... 2 în 1. Cum decurge relația între doi parteneri născuți în aceeași zodie?
La ce vârstă începe fericirea? Află răspunsul, în funcție de zodia în care te-ai născut
Citește pe Antena3.ro