Din însemnările zilnice ale lui Constantin Argetoianu

"Socotim că este de un real folos tipărirea, în două pagini săptămânale, a Însemnărilor Zilnice din anul 1942 ale cunoscutului om şi scriitor politic Constantin Argetoianu. Memorialistul Argetoianu este binecunoscut lectorilor din România şi nu numai, iar anul de foc 1942 grăieşte de la sine. Transcrierea textelor în revistă se face după manuscrisul olograf, aflat în posesia noastră. Scriitorul politic Constantin Argetoianu s-a născut la 3 martie 1871, în Craiova, şi a încetat din viaţă la 6 februarie 1955, în gulagul comunist din Sighetul Marmaţiei."

ANUL DE FOC 1942
NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI
Volumul al X-lea din Însemnările zilnice ale lui Constantin în ediţia lui Stelian Neagoe

Argetoianu (născut la 3/15 martie 1871, în Craiova) cuprinde filele-manuscrise ale aproape întregului an 1942, de la 1 ianuarie la 20 noiembrie. Ultimul caiet-manuscris din 1942, cum şi toate caietele-manuscrise din anul 1943, credem că s-au pierdut cu desăvârşire. După ani de investigaţii, am reuşit să dăm de deţinătorul majorităţii acelor caiete-manuscrise din 1942 - 1943. Din păcate, nici noi n-am fost prompţi în a perfecta înţelegerea achiziţionării lor în vederea publicării, iar atunci când am făcut-o, era deja târziu: n-am mai putut recupera decât manuscrisele anului 1942 (până la 20 noiembrie), restul caietelor dispărând din locuinţa deţinătorului, după ce acesta a părăsit pentru mai multă vreme România; la revenirea acasă nu le-a mai găsit în încăperea degradată şi devalizată, unde fuseseră depozitate. Din aceste cauze a trebuit să facem saltul peste 1943, tipărind în volumul de faţă primul segment din anul 1944, 1 ianuarie - 22 aprilie (şi aici lipsind filele manuscrise din 2 februarie-29 martie). În volumul al X-lea, ne oprim cu publicarea Însemnărilor zilnice.

În ziua de 22 aprilie 1944, dată la care Constantin Argetoianu a fost nevoit să se refugieze din ţară, în contextul puternicei ofensive a armatei sovietice pe frontul de răsărit al Conflagraţiei a II-a Mondiale şi a iminentei ocupaţii sovietice. După peripeţiile legate de plecare şi de călătorie, Argetoianu s-a stabilit, provizoriu, în Elveţia, unde a continuat Însemnările zilnice, începând cu 28 aprilie 1944 şi până la 30 iunie 1945, când a renunţat definitiv să mai facă astfel de notaţii cotidiene. Caietele-manuscrise ce conţin această ultimă perioadă din autoexilul impus se află în posesia moştenitorilor, doamnele Yvonne şi Dina - nepoatele lui Constantin Argetoianu, care-şi au reşedinţa în străinătate încă din anii dictaturii comuniste. Volumul pe care-l publicăm este extrem de întins. Nu am mai secţionat materia în două tomuri, în primul rând pentru a păstra unitatea anului 1942, care are masive Însemnări zilnice. În al doilea rând, fiindcă efectele recesiunii economice actuale ne-au făcut şi mai neputincioşi în privinţa finanţării vastei opere politice argetoianene. Epoca surprinsă de Argetoianu în Însemnările zilnice este, evident, circumscrisă pe mai departe celui de-al doilea război mondial. Datele şi faptele sunt culese din presa şi agenţiile de presă autohtone şi străine, din emisiunile de Radio Bucureşti, Berlin, Londra, Moscova, Roma, Budapesta, Washington etc. Încărcătura informaţională este cu caracter politic, militar, diplomatic. Printre evenimentele principale, autorul însemnărilor nota metodic şi întâmplările semnificative din lumea românească a acelor ani. Protagonişti fiind Mareşalul Antonescu, Regele Mihai I, tehnocratul regimului politic - Mihai Antonescu, o seamă de generali, miniştri, industriaşi, moşieri şi, destul de des, ostaşul de la Carpaţi şi Dunăre care se jertfea pentru reîntregirea României Mari. Din viaţa internaţională, însemnările erau consacrate personalităţilor răspunzătoare la un moment dat de destinele omenirii: Hitler, Churchill, Stalin, Roosevelt, Mussolini, Ciang-Kai-Shek, Hirohito, Mareşalul Pétain etc. Însemnările zilnice se constituie într-un mers al conflagraţiei mondiale pe fronturi, în capitalele occidentale, cu dramele ce incumbau pentru fiecare naţiune mică sau mare. Constantin Argetoianu a încercat să judece cu luciditate evenimentele ce se panoramau în ritm vertiginos, cu reverberaţii acute în opinia publică. Fusese martor sau părtaş la tragedia românească din vara anului 1940. Era, prin urmare, firesc să reacţioneze şi să se manifeste cu entuziasm în faţa războiului dezrobitor de ţară. A pontat şi el, ca mulţi alţii, pe cartea germană, în speranţa înfăptuirii Europei noi fără comunism. A deplâns anumite inoportunităţi comise de regimul antonescian, atât în plan intern, cât şi în ducerea războiului antisovietic. Însă, om politic experimentat, nu putea să meargă cu judecata în absurd, amanetând precum alţii viitorul României, în schimbul unor himerice promisiuni clamate din cele puncte cardinale. Eşecul pe frontul de răsărit l-a determinat să-şi retranşeze poziţia, devenind extrem de îngrijorat faţă de pericolul comunismului sovietic, care urma să dicteze pentru România o pace mult mai grea decât ravagiile războiului. În aprilie 1944, soarta războiului din răsărit era pecetluită. Hitler pierdea războiul şi, o dată cu el, jumătate din Europa urma să cadă sub robia comunistă. Argetoianu a intuit marele pericol şi l-a semnalat factorilor răspunzători. Pentru autorul Însemnărilor zilnice nu era deloc recomandabil ca tancurile armatelor sovietice, în ofensivă biruitoare, să-l găsească în ţară. Cu toate că, în calitate de ministru de Externe, dovedise realism politic cu ocazia silnicului Ultimatum sovietic (27 iunie 1940), anticomunismul său notoriu nu-l indica nici măcar să asiste la impactul cu emulii autohtoni ai Kremlinului, ce nu uitaseră că ministrul de Interne C. Argetoianu le desfiinţase partidul abia creat şi îi trimisese la zdup, în primăvara (12 mai) anului 1921. S-a urnit cu greu, ca orice septuagenar veritabil, legat de glia străbună, şi a ieşit din ţară, în nădejdea că va reveni după potolirea furtunii şi alegerea apelor. Cele păţite cu ocazia pregătirilor şi călătoriei în vremuri neprielnice le-a aşternut în caietul cu Însemnări zilnice, o săptămână după ce s-a stabilit în Geneva.

(Va urma)