x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Bani europeni pentru inovare în domeniul securității cibernetice

Bani europeni pentru inovare în domeniul securității cibernetice

20 Mai 2020   •   22:50
Bani europeni pentru inovare în domeniul securității cibernetice

Comisia Europeană a anunțat miercuri că acordă aproape 41 de milioane de euro prin programul de cercetare și inovare al UE, „Orizont 2020”, pentru a sprijini nouă proiecte care vizează găsirea de soluții inovatoare în materie de securitate cibernetică și de protecție a vieții private.

Cinci dintre cele nouă proiecte se vor concentra pe soluții de securitate cibernetică și de protecție a vieții private destinate cetățenilor și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri), iar celelalte patru vor contribui la îmbunătățirea unor sisteme de securitate critice, cum ar fi infrastructurile de sănătate și sistemele de transport multimodal.

În plus, potrivit unui comunicat oficial al Comisiei, 21 de proiecte vor fi finanțate prin Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE), programul european pentru rețele și infrastructuri, care acoperă și sectorul digital.

„Cu un total de 7,6 milioane de euro, aceste din urmă proiecte vor consolida capacitatea UE în materie de securitate cibernetică, pentru ca aceasta să fie mai bine pregătită și să contracareze mai eficient amenințările și incidentele cibernetice. De exemplu, trei spitale din Croația și Letonia își vor spori gradul de pregătire prin implementarea unor îmbunătățiri tehnice și organizatorice, iar în Italia va fi înființat un centru de schimb de informații și de analiză (ISAC) pentru sectorul aviației”, arată comunicatul citat.

Documentul citat precizează că sprijinul pentru noile proiecte face parte din angajamentul UE de a construi o cultură și capacități solide de securitate cibernetică, pentru a rezista și a răspunde la viitoarele amenințări și atacuri cibernetice.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: securitate cibernetica