x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Parola 12345 a fost interzisă. Măsura are ca scop protejarea consumatorilor de hackeri

Parola 12345 a fost interzisă. Măsura are ca scop protejarea consumatorilor de hackeri

de Redacția Jurnalul    |    30 Apr 2024   •   18:15
Parola 12345 a fost interzisă. Măsura are ca scop protejarea consumatorilor de hackeri

Guvernul britanic a introdus noi reglementări care vizează creșterea securității telefoanelor, interzicând parolele slabe precum „admin" sau „12345". Măsura are ca scop protejarea consumatorilor de hackeri și atacurile cibernetice tot mai frecvente.

Tehnologia care vine cu parole slabe, cum ar fi „admin” sau „12345”, va fi interzisă în Marea Britanie, în conformitate cu noile legi care prevăd că toate dispozitivele inteligente trebuie să îndeplinească standarde minime de securitate.

Măsurile de protecție a consumatorilor împotriva hacking-ului și a atacurilor cibernetice intră în vigoare luni, a anunțat Departamentul pentru Știință, Inovare și Tehnologie, conform The Guardian.

Asta înseamnă că producătorii de telefoane, televizoare și sonerii inteligente, printre altele, sunt acum obligați din punct de vedere legal să protejeze dispozitivele conectate la internet împotriva accesului infractorilor cibernetici, iar utilizatorii sunt invitați să schimbe orice parolă obișnuită.

Autoritățile britanice speră că noile măsuri vor ajuta clienții să aibă încredere în cumpărarea și utilizarea produselor, într-o perioadă în care consumatorii și întreprinderile sunt atacate de hackeri într-un ritm tot mai alert.

Ministrul științei și tehnologiei, Jonathan Berry, a declarat: „Pe măsură ce viața de zi cu zi devine din ce în ce mai dependentă de dispozitivele conectate, amenințările generate de internet se multiplică și devin și mai mari. Începând de astăzi, consumatorii vor fi mai liniștiți că dispozitivele lor inteligente sunt protejate de infractorii cibernetici, deoarece introducem legi în premieră mondială care vor garanta că viața privată, datele și finanțele lor personale sunt în siguranță. Ne-am angajat să facem din Regatul Unit cel mai sigur loc din lume în care să fii online, iar aceste noi reglementări marchează un salt semnificativ către o lume digitală mai sigură”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: parola 12345 hackeri