x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă CONCLUZIE INCREDIBILĂ a cercetătorilor despre ADAM şi EVA. Studiul publicat în revista Science explică MISTERUL apariţiei primilor oameni

CONCLUZIE INCREDIBILĂ a cercetătorilor despre ADAM şi EVA. Studiul publicat în revista Science explică MISTERUL apariţiei primilor oameni

02 Aug 2013   •   12:28
CONCLUZIE INCREDIBILĂ a cercetătorilor despre ADAM şi EVA. Studiul publicat în revista Science explică MISTERUL apariţiei primilor oameni

Adam și Eva au trăit în Africa, în același timp - dar nu s-au întâlnit niciodată, susţin oamenii de stiinta. Se credea anterior că "Adam cromozomial" si "Eva mitocondrială", strămoșii comuni pentru bărbaţi şi femei, au trăit în perioade de timp cu totul diferite. Dar un nou studiu a descoperit că "Adam cromozomial" a umblat pe pământ acum 120.000 până la 156.000 de ani în urmă, adică mult mai devreme.

Acest lucru il aduce pe Adam mai aproape de Eva, ( 99.000 până la 148.000 ani în urmă) . Însă, cercetatorii spun ca este "extrem de improbabil" ca Adam şi Eva să fi fost chiar contemporani. Estimările inițiale de sex masculin MRCA (Most Recent Common Ancestor - cel mai recent strămoş comun)  au variat intre 50.000 până la 115.000 de ani în urmă. Profesorul genetician Carlos Bustamante, de la Universitatea Stanford, California, a declarat: "Studiile anterioare au indicat că cel mai recent stramoş comun de sex masculin era mult mai recent decât MRCA feminin. Dar acum, cercetarea noastră arată că nu există o discrepanță în acest sens".

Eva mitocondrială și Adam cromozomial sunt cele două persoane care au transmis o parte din genomul lor umanităţii. Dar multe aspecte ale existenței lor, inclusiv atunci când au trăit, sunt invaluite in mister.

Dar, în ciuda apelativelor de Adam și Eva, care ar evoca un singur cuplu ai cărui copii au populat lumea, şi că ar fi  existat numai bun bărbat și o femeie în viață,  în acel timp, cei doi au avut norocul să transmita cromozomul Y și genomul mitocondrial de-a lungul a mii de ani, către majoritatea oamenilor.

Microscoape de ultimă generaţie au permis identificarea a aproximativ 11.000 de mutatii, care au permis cercetatorilor sa stabileasca legături genetice și termene de timp cu o precizie fara precedent. Studiul a obtinut rezultate din 10 de milioane de nucleotide, molecule biologice care formeaza elementele constitutive ale cromozomului Y, pentru fiecare individ. Rata anuală a mutatiei a fost estimata, apoi prin compararea sa cu un eveniment cunoscut sau așezare umană importantă. Oamenii de ştiinţă au repetat analiza ADN-ului mitocondrial al indivizilor, pentru a genera cele două estimări pentru Adam și Eva, care arată pentru prima dată că se suprapun.

 "Putem data acum anumite evenimente foarte precis. Am gasit o singura varianta care arată modul în care trei linii vechi s-au reunit în urmă cu aproximativ 48.000 de ani, plus sau minus doar câteva sute de ani. Precizia este cheia", a spus profesorul Bustamante.

Publicat în revista Science, studiul exemplifică, de asemenea, adâncimea extraordinară a diversității genetice prezente la africanii moderni. Dar este, de asemenea, posibil să reprezinte un moment în care doar câteva secvențe au fost transmise și multe s-au pierdut sau au murit ca urmare a unui eveniment extern care nu a fost încă identificat.

"Unele linii mor, altele rezistă. Dar este, de asemenea, posibil, să poată exista elemente ale istoriei demografice umane, care predispun aceste linii să se unească în anumite momente", a declarat David Poznik, asistentul profesorului Bustamante.

Mai multe amanunte pe www.3dots.ro

×
Subiecte în articol: adam si eva africa