x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Telefoanele mobile cresc sau nu riscul de cancer cerebral?

Telefoanele mobile cresc sau nu riscul de cancer cerebral?

04 Sep 2024   •   11:15
Telefoanele mobile cresc sau nu riscul de cancer cerebral?
Sursa foto: Telefoanele mobile cresc sau nu riscul de cancer cerebral?

O analiză amplă a 63 de studii științifice, desfășurată pe parcursul a patru ani, aduce vești liniștitoare pentru utilizatorii de telefoane mobile. Cercetarea, comandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), nu a găsit nicio legătură între utilizarea telefoanelor și riscul de cancer cerebral.

Studiul, publicat în revista Environment International, a fost condus de experți ai Agenției australiene de protecție împotriva radiațiilor și siguranță nucleară, cu participarea cercetătorilor din 10 țări. Aceștia au analizat cercetări publicate între 1994 și 2022, din 22 de țări.

Profesorul Mark Elwood, coautor al studiului și profesor onorific de epidemiologie a cancerului la Universitatea din Auckland, a declarat, conform Sky News: „Niciuna dintre problemele majore studiate nu a arătat riscuri crescute. Pentru problema principală, telefoanele mobile și cancerele cerebrale, nu am găsit niciun risc crescut, chiar și în cazul expunerii de peste 10 ani și al categoriilor maxime de timp de convorbire sau de număr de apeluri".

Cercetătorii au analizat frecvențele radio cu lungimi de undă cuprinse între 300 Hz și 300 GHz, utilizate pentru telefoane mobile, wi-fi, radare și alte aplicații. Ei au examinat riscul de cancer la creier, glanda pituitară, glandele salivare, precum și riscul de leucemie.

În plus, studiul nu a găsit niciun risc crescut de leucemie sau cancer cerebral la copii din cauza emițătoarelor radio sau TV ori a stațiilor de bază de telefonie mobilă.

Profesorul Elwood a menționat că majoritatea studiilor au analizat rețelele 1G și 2G, precizând că rețelele mai noi 3G și 4G au emisii de radiofrecvență substanțial mai mici.

În ceea ce privește rețelele 5G, nu există încă studii majore, dar cercetările asupra radarelor, care folosesc frecvențe înalte similare, nu au arătat un risc crescut de cancer cerebral.

Constatările vin în contextul în care, în timpul pandemiei COVID-19, au existat atacuri asupra stâlpilor de telefonie mobilă 5G în mai multe țări, bazate pe convingerea nefondată că aceștia ar contribui la răspândirea virusului.

Profesorul Alberto Najera, fizician și expert în radiofrecvențe și sănătate la Universitatea Castilla-La Mancha din Spania, a lăudat „revizuirea sistematică exhaustivă", descriind concluziile ca fiind „robuste" și „susținute de studii de calitate".

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cancer cerebral telefoane mobile riscuri 5g