Oamenii de stiinta care au anuntat, luna trecuta, ca neutrinii trimisi din Geneva in Italia, in cadrul experimentului Opera, au depasit viteza luminii, vor repeta experimentul, pentru a se asigura ca nu este vorba de o eroare.
Doctorul Sergio Bertolucci, director de cercetare al laboratorului de la Cern, spune ca este vital ca oamenii de stiinta sa nu "se joace" cu astfel de date, avand in vedere implicatiile acestei descoperiri pentru fizica.
Viteza luminii este considerata o limita de netrecut pentru orice alt obiect din univers. Acest lucru a fost evidentiat mai intai de James Clerk Maxwell si apoi de Albert Einstein, in teoria sa speciala a relativitatii, pe care se bazeaza intreaga fizica moderna.
De aceea, majoritatea fizicienilor cred ca experimentul in care neutrinii par sa fi depasit viteza luminii a fost afectat de o eroare.
O posibila explicatie a fost oferita de oamenii de stiinta de la Universitatea Groningen din Olanda, care au folosit tocmai teoria relativitatii pentru a explica datele care par sa infirme teoria lui Einstein.
Potrivit teoriei relativitatii, distanta si timpul variaza in functie de cum te raportezi la ele. In cazul experimentului in care neutrinii au depasit, aparent, viteza luminii, s-au folosit doua puncte de reper pentru masuratore: detectoarele de pe Pamant si satelitele cu sistem GPS din spatiu. Cercetatorii olandezi spun ca detectoarele de la sol si satelitii cu sistem GPS se aflau in sisteme referentiale diferite, ceea ce ar fi dus la rezultate eronate.
Pentru a intelege eroarea prin prisma relativitatii, oamenii de stiinta olandezi ne propun sa ne imaginam ca privim experimentul de pe satelitul GPS.
Satelitul, in acest sistem de referinta, este un punct fix, iar Pamantul de dedesupt este un obiect in miscare. Cronometrarea neutrinilor incepe in momentul in care acestia pleaca din laboratorul din Geneva si se opreste in momentul in care acestia au ajuns la destinatie, in Italia.
Insa in tot acest timp, Pamantul s-a miscat, iar odata cu el si detectoarele din Italia. Astfel, distanta pe care neutrinii au parcurs-o este mai mica, din perspectiva observatorului aflat in satelit, decat ar fi in perspectiva unui observator aflat sol.
Tinand cont de aceste lucruri, cercetatorii olandezi au calculat ca eroarea masuratorii ar fi de 32 de nanosecunde la fiecare capat al traseului particulelor, adica de 64 de nanosecunde in total.
Experimentul Opera a aratat ca neutrinii au calatorit cu 60 de nanosecunde mai repede ca lumina.