Eternitatea lui Bachus

Alături de tutun, alcoolul este cel de al doilea "drog” neinterzis de lege, al cărui consum este acceptat aproape în toată lumea zilelor noastre. Dar beţivii de astăzi nu sunt nimic altceva decât urmaşii celor care se împleticesc, de o veşnicie, pe toate cărările planetei.

Biblia relatează că, la scurt timp după potop, una dintre primele griji ale lui Noe a fost să planteze o vie. Iar după prima recoltă, tot el a tras o beţie de pomină, pe care o aminteşte chiar şi Vechiul Testament.

Periplu în istorie
Strict istoric, fapt demonstrat şi de către arheologia modernă, alcoolul a început să fie consumat încă din preistorie. Era pe vremea când, trăind în mijlocul naturii, oamenii supravieţuiau consumând poamele sălbatice culese de prin păduri. Încă de pe atunci el a observat că anumite fructe dulci fermentează, iar consumul sucului rezultat din acest proces îi poate aduce o stare de bucurie greu de explicat.

Mai aproape de zilele noastre, s-au identificat urme care atestă că vechile civilizaţii ştiau să producă, la scară mare, tot soiul de băuturi alcoolice. Conform unor inscripţii hieroglifice, printre drepturile de hrană alocate vechilor constructori ai Marilor Piramide din Egipt figura şi o anumită cantitate de bere. Aceasta era obţinută din cereale măcinate şi apoi lăsate să mecereze în apă Nilului. La sfârşitul fermentaţiei rezulta un lichid dens şi cu un bogat conţinut de substanţe nutritive. Se bea nefiltrată, iar glucidele aflate în suspensie plasau această licoare la limita dintre aliment şi băutură. Tot bere consumau şi vechii sumerieni.

În cursul antichităţii îndepărtate viţa de vie a fost cultivată în toate teritoriile limitrofe Mării Mediterane. Grecia antică a dezvoltat o adevărată industrie a vinului căruia i-au consacrat chiar şi un zeu al chefurilor. Este vorba despre Dionysos. Dar tot grecii au fost şi primii care au atras atenţia asupre pericolelor pe care le aduce consumul de alcool. Iar marii filosofi Socrate şi Platon, care propăvăduiau o viaţă cumpătată, au condamnat beţia despre care se observase deja că aduce cu ea tot soiul de acte antisociale. Ceva ma târziu, zeul beţiilor a fost preluat şi de romani, sub numele de Bachus. Era un zeu chefliu căruia îi erau dedicate "Bachanaliile”, chefuri anuale monstruoase care, adeseori, deveneau deosebit de violente. Ceva mai tîrziu, în secole de după prăbuşirea Imperiului Roman, beţiile au continuat în toată lumea.

"Substanţa subtilă”
Prin secolul al Vlll-lea d.Hr, alchimiştii arabi au descoperit distilarea alcoolului. Iar numele de "Al Kohol” sau în traducere "substanţa subtilă” a fost preluat de europeni care i-au zis mai simplu "alcool”. La fel cum tot arăbesc este "alambic”, numele cazanului folosit până în zilele noastre la distilarea "tăriilor” de tot felul.

De-a lungul timpului, fiecare popor a tras la măsea băutura pe care a avut-o la îndemână. În America precolumbiană se consuma "pulque”, un rachiu extras din sevă de agavă. Ruşii au inventat vodca, extrasă din cartofi ori cereale. Din Caraibe provine romul obţinut prin distilarea melasei din trestie de zahăr. Japonia a dat lumii sake-ul obţinut din orez. Iar ceea ce vechii celţi numeau "Uisge beatha” a devenit actualul whisky, pe care-l consumă "lumea bună” de pe tot mapamondul.