x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă "La început nu ne-a venit să credem!" Cu ce seamănă flacăra unei lumânări aprinse la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale? (VIDEO)

"La început nu ne-a venit să credem!" Cu ce seamănă flacăra unei lumânări aprinse la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale? (VIDEO)

24 Iun 2013   •   15:03
"La început nu ne-a venit să credem!" Cu ce seamănă flacăra unei lumânări aprinse la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale? (VIDEO)

Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională, care studiau comportamentul focului în condiţii de microgravitaţie, au reuşit să creeze flăcări reci, alimentate de o reacţie de combustie diferită de cea de pe Terra, scrie maxisciences.com.

Forman A. William, cercetător în domeniul fizicii la Universitatea California din San Diego, a descoperit un fenomen straniu.

În timpul experimentelor lor, oamenii de ştiinţă au încercat să stingă picături de heptan care ardeau în interiorul MDCA. Totuşi, chiar şi atunci când erau stinse, unele dintre ele îşi continuau combustia. "Păreau că ard fără flacără. La început, nu ne-a venit să credem. Erau flăcări reci. Spre deosebire de altele, care ard între 1.200 şi 1.700 grade, aceste flăcări ard la o temperatură relativ joasă, între 220 şi 520 grade", a declarat Forman A William.

Flăcări reci au fost deja produse pe Terra, însă combustia lor nu durează decât foarte puţin. În schimb, în spaţiu, ele pot să ardă pentru mult mai mult timp. Acest proces ar putea duce la stabilirea unor protocoale de combustie "curate" şi mai puţin poluante pentru Terra. 

 
 
Mai multe amanunte pe www.3dots.ro


Des chercheurs créent des flammes froides dans la Station spatiale internationale par Gentside Découvertes

×