x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Amendă de 56 milioane lei pentru “Cartelul deşeurilor de electronice şi electrocasnice”

Amendă de 56 milioane lei pentru “Cartelul deşeurilor de electronice şi electrocasnice”

de Alexandru Radescu    |    16 Ian 2014   •   17:00
Amendă de 56 milioane lei pentru “Cartelul deşeurilor de electronice şi electrocasnice”

Amendă de 56 milioane lei pentru “Cartelul deşeurilor de electronice şi electrocasnice” Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 56.487.840 lei (aproximativ 12,7 milioane euro) companii membre ale asociaţiilor ROREC şi ECOTIC, pentru încheierea unor înţelegeri anticoncurenţiale în cadrul campaniilor de tip buy-back.

Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei pe pieţele comercializării de echipamente electrice şi electronice (EEE) şi a gestionării deşeurilor acestora (DEEE).

Între companiile amendate de CC se află nume precum Arctic, Electrolux, Gorenje, Philips, Bosch-Siemens, Whirlpool, Indesit, Panasonic, Maguay, Scop Computers.

Astfel, opt companii membre ROREC au fost amendate cu 47.881.380 lei (10,8 milioane euro) pentru fixarea în comun a discounturilor şi controlul vânzărilor produselor lor în campaniile de buy-back prin alocarea bugetului aferent proporţional cu cotele de piaţă preexistente ale companiilor membre ale asociaţiei. În acest fel, nu s-a urmărit maximizarea numărului de deşeuri colectate, ci s-au menţinut cotele de piaţă ale companiilor prin subvenţionarea discounturilor, se arată în documentaţia CC.

„În cadrul acţiunilor de buy-back, un discount procentual nu poate fi justificateconomic deoarece conduce la un cost de colectare diferit pentru acelaşi tip de deşeu. În urma consultărilor cu Ministerul Mediului şi cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului am stabilit că asociaţia ar fi trebuit să deconteze o sumă fixă pe tip de deşeu, fără a prestabili bugetul ce revine fiecărei companii. În felul acesta companiile s-ar fi putut concurat prin discounturi suplimentare, iar consumatorul ar fi fost cel care decidea nivelul vânzarilor în acţiunile de buy-back” a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Consiliul Concurenţei a constatat că, în cadrul întâlnirilor ROREC, opt companii fondatoare ale asociaţiei au stabilit şi au practicat aceleaşi discounturi de 15% în cazul electrocasnicelor mari şi de 20% în cazul electrocasnicelor mici, la comercializarea produselor lor, în cadrul campaniilor de tip buy-back derulate în perioada 2008 – 2009.

De asemenea, ele au stabilit ca din încasările din timbrul verde să fie alocate procente proporţionale cu cotele de piaţă ale fiecărei companii pentru finanţarea discounturilor din acţiunile de buy-back.

Cele opt companii membre ROREC sancţionate de Consiliul Concurenţei sunt: SC Arctic SA (24.014.881 lei), SC BSH Electrocasnice SRL (1.411.376 lei), SC Candy Hoover Romania SRL (440.426 lei), SC Electrolux Romania SA (9.885.520 lei), SC Gorenje Romania SRL (1.043.588 lei), Indesit Company Magyarorszag Kft (2.660.127 lei), SC Philips Romania SRL ( 5.025.799 lei), SC Whirlpool Romania SRL (3.399.663 lei).

 În cadrul aceleiaşi investigaţii, şase companii membre ale asociaţiei ECOTIC au fost sancţionate cu 8.606.461 lei (1,9 milioane euro) pentru stabilirea unei înţelegeri anticoncurenţiale prin crearea unui mecanism similar cu cel al asociaţiei ROREC în cadrul campaniilor de tip buy-back iniţiate în februarie 2009.
Companiile membre ECOTIC sancţionate de Consiliul Concurenţei sunt: SC Agis Computer SRL (3.186.067 lei), SC CG&GC Intelligent Technology SA (13.500 lei), SC Gemini SP SRL (1.437.556 lei), SC Maguay Impex SRL ( 756.710 lei), Panasonic Marketing Europe GmbH Wiesbaden Germania ( 209.597 lei), SC Scop Computers SA ( 3.003.031 lei).  

×