x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Animaţii mai uşor de realizat

Animaţii mai uşor de realizat

de Mihai Manole    |    01 Dec 2007   •   00:00

Un nou sistem de detectare a mişcării, mult mai ieftin decăt cele existente pănă acum şi cu posibilitatea unei utilizări mult mai versatile, a fost conceput de o echipă de cercetători elveţieni şi americani, potrivit newscientist.com.



Un nou sistem de detectare a mişcării, mult mai ieftin decăt cele existente pănă acum şi cu posibilitatea unei utilizări mult mai versatile, a fost conceput de o echipă de cercetători elveţieni şi americani, potrivit newscientist.com.

Noua tehnologie foloseşte senzori care detectează mişcare atăt cu ajutorul accelerometrelor şi giroscoapelor, căt şi prin intermediul unor zgomote ultrasonice care sunt captate de mici microfoane poziţionate pe corpul subiectului. Distanţele sunt calculate de un laptop situat intr-un rucsac, unde sunt stocate şi bateriile, in spatele utilizatorului. Funcţionarea sistemului se aseamănă cu felul de orientare al liliecilor, şi costurile acestei tehnologii pot ajunge la căteva sute de dolari.


In prezent, pentru ghidarea mişcărilor unui personaj animat, de exemplu, este nevoie de mai multe LED-uri ataşate in punctele-cheie ale corpului şi de o serie de camere care să permită animatorilor să creeze un schelet computerizat. Sistemele de acest tip au costuri de nivelul zecilor de mii de dolari şi funcţionează doar in situaţii cu parametri prestabiliţi, in timp ce noua tehnologie poate fi utilizată chiar şi cănd utilizatorii schiază sau şofează.

×
Subiecte în articol: IT