Peste un milion de romani citesc ziarele online, potrivit Gallup. In medie, petrecem o ora si 40 de minute pe zi cautand informatii sau distrandu-ne pe internet.
Potrivit ultimului Barometru de Opinie Publica realizat de Gallup, 27% din romanii cu varsta de peste 18 ani detin un PC, iar 16% au acces la internet acasa. Utilizatorul frecvent de internet are sub 24 de ani (73%) si studii superioare (76%). In mediul rural se gasesc doar 10% din utilizatorii de PC-uri, accesul la internet fiind mult mai scazut. Se pare ca acordam in medie 1 ora si 40 de minute zilnic navigarii pe internet, barbatii mai mult decat femeile. In topul scopurilor acestei activitati se afla cautarea de informatii de interes general sau profesional (85%), intr-o masura mai mica interesandu-ne divertismentul(40%). ZONE DE INTERES. Avand ca principal subiect de cercetare mass-media, raportul arata ca 6% din respondenti folosesc internetul pentru a citi ziare si 3% pentru a asculta radio. In contextul in care o treime din romani declara ca nu au de unde sa isi cumpere un ziar, utilizarea internetului in scopuri informative intampina cu atat mai mult dificultati, in principal din cauza naturii conexiunii folosite. Potrivit unui raport ANRC (Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii), 72,6% din conexiunile la internet sunt realizate prin dial-up. Astfel se explica faptul ca presa si radioul sunt accesate prin internet in proportie de 92% de cei din mediul urban, cu varste mai mici de 34 de ani, dintre acestia majoritari fiind tot barbatii(57%). INVESTITII. Studiul "Divertisment si mass-media la nivel global", realizat de PriceWaterhouseCoopers preconizeaza o triplare a investitiilor in mass-media pana in 2010, rolul principal in dezvoltarea acestui sector revenindu-i internetului. Dinamica pietei serviciilor de acces la internet din Romania pare a se inscrie in aceeasi tendinta. In ultimii 2 ani numarul furnizorilor operationali de astfel de servicii a crescut de la 233 la 981, oferta serviciilor de internet in banda larga marindu-se cu 96%. Numarul conexiunilor la internet inregistreaza acelasi ritm de crestere, de 4 ori in aceeasi perioada, ajungand la 1.829.000 la sfarsitul anului trecut.
MEDIA
|
Pe masura ce devine mai accesibil si pentru romani, internetul se dovedeste o varianta atractiva in domeniul mijloacelor de informare. Este o modalitate comoda de obtinere a informatiilor si nu presupune costuri suplimentare.
Posibilitatea actualizarii permanente a datelor si prezentarea lor intr-o forma grafica atractiva sunt avantajele acestei forme de interactiune. Tendinta aceasta poate fi observata si in orientarea cererii de publicitate, veniturile din aceast domeniu, online, inregistrand o crestere de 38% fata de anul trecut. Deocamdata, in Romania, accesul la mass-media prin internet este o caracteristica a populatiei tinere, urbane, cu studii superioare, aceasta datorandu-se nivelului scazut de penetrare a acestei tehnologii printre romani. |
Citește pe Antena3.ro