x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Cum poţi fi spionat de propriul televizor!

Cum poţi fi spionat de propriul televizor!

de Marina Constantinoiu    |    08 Aug 2013   •   20:00
Cum poţi fi spionat de propriul televizor!
Sursa foto: Thinkstock
Noile device-uri, dotate cu camere pentru video-chat, nu au aproape nicio securitate, iar hackerii pot profita de asta
Senatorul democrat de New York Charles Schumer atrage atenţia că noile televizoare care sunt dotate cu echipament pentru acces la Internet ne pot spiona, relatează abclocal.go.com, care preia o informaţie a agenţiei Associated Press.

Televizoarele de ultimă generaţie, care au înglobate camere video, pentru ca utilizatorii lor să poată folosi chat-ul video online, sunt luate în colimator, căci aceste camere video nu au aproape nicio securitate. Senatorul Schumer a avertizat asupra faptului că hackerii pot accesa aceste camere video, precum şi microfoanele, şi astfel îi pot spiona pe oameni în casele lor. De altfel, discuţia aceasta s-a mai purtat şi în trecut, cu referire la laptopuri, monitoare cu camere video înglobate, precum şi alte device-uri care au astfel de echipamente.

Apel către producători
Schumer a făcut un apel către producătorii de televizoare moderne, cerându-le să creeze minime standarde de securitate  pentru televizoarele de tip Smart TV, precizează abclocal.go.com.
"Vrei să te uiţi la televizor, dar nu vrei ca televizorul să se uite la tine", a afirmat Schumer într-un comunicat, citat de theepochtimes.com. Senatorul mărturiseşte că a fost tulburat să afle că hackerii pot exploata şi o şi fac noile dotări ale televizoarelor pentru a pătrunde în sistemele userilor şi să spioneze oamenii care nu au nici cea mai vagă idee despre ce li se întâmplă. “Ca un televizor să funcţioneze ca un spycam, acest lucru ar viola fundamental aşteptările în materie de respect pentru viaţa privată al căminelor americane”, a mai spus acesta, potrivit nbcnews.com.
În timp ce computerele au standarde de securitate, inclusiv firewall-uri şi alte sisteme pentru a bloca intruziunile, televizoare nu au aproape nimic în ceea ce priveşte securitatea, a spus senatorul. "De aceea, producătorii ar trebui să facă tot posibilul pentru a crea un standard de securitate pentru produsele lor care pot fi conectate la Internet."

Deci se poate. S-a demonstrat la conferinţă!
În cadrul recentei Conferinţe de securitate Black Hat din Las Vegas, cercetătorul SeungJin "Beist" Lee a demonstrat cum pot fi hack-uite televizoarele Smart în timpul prezentării intitulate "Hack-uirea, supravegherea şi înşelarea victimelor în faţa televizoarelor Smart". Şi a şi realizat în direct o operaţiune pe un Samsung Smart TV din 2012. Lee a arătat în descrierea prezentării sale că în anul 2012, în întreaga lume au fost vândute peste 80 de milioane de televizoare Smart, iar ele "au aproape exact aceiaşi vectori de atac pe care îi au PC-urile şi telefoanele inteligente", notează şi theepochtimes.com.

Standard de securitate
Scrisoarea lui Schumer către producătorii TV vine ca urmare a acestei demonstraţii. El le-a cerut acestora să creeze un standard de securitate pe care toţi producătorii să îl poată urma.
"Este imperios necesar să protejăm oamenii care cumpără astfel de televizoare de a fi hack-uiţi sau spionaţi, şi, eventual, de a ajunge să divulge informaţii pe care nu doresc să le divulge", afirmă Schumer în scrisoare.
Până în prezent, producătorii au sugerat să fie pusă o bandă pe camera video, sau să se scoată televizoarele din priză atunci când nu sunt folosite.

×
Subiecte în articol: televizor acces internet