Grupul german Deutsche Telekom şi-a exprimat interesul pentru preluarea şi restului de 10% din acţiunile companiei de telefonie Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care se mai află în posesia statului grec, informează portalul ekathimerini.com, preluat de Agerpres.ro.
Potrivit acestui portal, Timotheus Hoettges, noul director general de la Deutsche Telekom (companie care deţine 40% din acţiunile OTE) s-a întâlnit, joi, cu premierul grec, Antonis Samaras, şi cu managamentul OTE, ocazie cu care le-a spus că preluarea restului de 10% din acţiuni ar fi benefică pentru Deutsche Telekom.
De asemenea, Timotheus Hoettges a prezentat strategia internaţională a Deutsche Telekom, precum şi planurile de dezvoltare pentru grupul OTE, care prevăd investiţii de 1,2 miliarde de euro în următorii patru ani.
Totuşi, la câteva ore după anunţ, oficialii DT au dezminţit informaţiile publicate.
'Toate acestea sunt zvonuri şi speculaţii pe care nu le comentăm', a declarat un purtător de cuvânt al Deutsche Telekom, Elpida Trizi.
În 2008, Deutsche Telekom AG a cheltuit 3,8 miliarde de euro pentru preluarea unui pachet de 30% din acţiunile OTE, iar în luna iunie 2011 a preluat un pachet suplimentar de 10%. În prezent, statul grec mai deţine 10% din acţiunile OTE, iar restul de 50% sunt deţinute de investitori internaţionali şi acţionari instituţionali din Grecia.
Hellenic Telecommunications Organization - OTE Group - cel mai mare grup de telecomunicaţii din Europa de Sud-Est, deţine 54,01% din Romtelecom.
Divizia sa de telefonie mobilă, Cosmote, este prezentă pe piaţa românească prin Cosmote România, societate deţinută de grupul OTE, prin Romtelecom (30% din acţiuni) şi Cosmote Grecia (70% din titluri).