Cotidianul britanic The Times şi suplimentul său de duminică, The Sunday Times, care, în 2010, au introdus taxe de acces pentru consultarea versiunilor lor online, au anunţat recent că au 150.000 de abonaţi la conţinutul lor digital.
În plus, versiunile tipărite ale celor două publicaţii au în prezent 200.000 de abonaţi, cu 50.000 mai mult faţă de iulie 2010, când a fost introdus sistemul de taxare pentru consultarea versiunilor online ale celor două ziare, informează blog.wan-ifra.org, preluat de Mediafax.ro.
Publicaţiile The Times şi The Sunday Times sunt editate de compania News UK, controlată de magnatul media Rupert Murdoch.
Katie Vanneck Smith, Chief Marketing Officer al companiei News UK, a declarat la Digital Editors Network Conference, organizată recent la Londra, că a fost necesară o perioadă de 15 luni pentru recuperarea pierderilor în vânzări cauzate de introducerea sistemului cu taxă. Potrivit acesteia, comportamentul consumatorilor de ştiri online - marcat iniţial de neîncredere şi aversiune ca urmare a introducerii taxei pentru conţinutul pe internet - începe să se schimbe.
Mai multe detalii