x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Guvernul leton vrea să renunţe la software Microsoft

Guvernul leton vrea să renunţe la software Microsoft

de Alexandru Radescu    |    23 Oct 2009   •   00:00

Prim-ministrul Letoniei a semnat un proiect de studiu privind modalităţile în care s-ar putea renunţa la software Microsoft în favoarea unor produse open source.



Lovită dur de criza economică, Letonia caută cu disperare modalităţi de a face economii la bugetul de stat. Un loc important pe lista guvernamentală în ocupă licenţele software, în special produsele Microsoft.

Potrivit AFP, rezoluţia semnată de prim-ministrul Valdis Dombrovskis vizează găsirea unei oportunităţi, financiare şI legale, prin care statul să foloseacă parţial sau complet software care să nu fie produs de Microsoft. Agenţia citează pe purtătorul de cuvânt al Guvernului care arată că măsura este determinată de tăierea costurilor si orientată spre produse open source.

Această decizie a produs o reacţie negativă din partea Asociaţiei care reprezintă firme IT&C.
“Nu ar trebui ca Statul să se lupte cu Microsoft sau oricare altă companie, ci să folosească IT-ul pentru a mări eficacitatea aparatului guvernamental”, se arată într-o scrisoare deschisă a Asociaţiei către Guvernul Dombrovskis

×
Subiecte în articol: Microsoft guvernul leton