Grupul sud-coreean Samsung Electronics a anunţat azi că va înceta să mai vândă computere personale de tip laptop în Europa, citând necesitatea de a se adapta rapid la nevoile şi solicitările clienţilor, transmite Dow Jones Newswires.
Decizia vizează laptopurile Ativ şi Chromebook însă având în vedere că firma sud-coreeană nu vinde computere desktop în Europa, Samsung nu va mai fi prezent pe piaţa calculatoarelor personale din regiune.
'Este vorba de o decizie specifică pentru o regiune şi care nu reflectă condiţiile de pe alte pieţe', a informat Samsung într-un comunicat.
Deşi grupul sud-coreean nu a precizat care este numărul de laptopuri vândute în Europa, analiştii sunt de părere că măsura nu va avea un impact semnificativ asupra veniturilor companiei deoarece operaţiunile din domeniul telefoanelor mobile sunt responsabile pentru cea mai mare parte din afacerile companiei sud-coreene.
Samsung este ultima victimă a scăderii vânzărilor de PC-uri şi laptopuri. La începutul acestui an grupul japonez Sony a decis să-şi vândă marca de laptopuri Vaio către o altă firmă japoneză. La rândul său, grupul Toshiba a informat recent că îşi va restructura operaţiunile din domeniul PC-urilor, urmând să se retragă de pe pieţele cele mai puţin rentabile.
Mobilitatea, accesul la divertisment şi la reţelele sociale oferit de tablete şi smartphone-uri a provocat scăderea vânzărilor de calculatoare personale timp de opt trimestre consecutiv. (agerpres)