x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Raport: Internetul englezesc

Raport: Internetul englezesc

de Jurnalul National    |    13 Oct 2007   •   00:00

Vorbitorii de engleză reprezintă o treime din totalul de un miliard de internauţi existenţi in intreaga lume, insă şi alte limbi au inceput să fie folosite foarte des pe internet, in special cele asiatice.

In prezent, dintre cele 1,2 miliarde de persoane care folosesc internetul in lume, 31% (366 de milioane) utilizează limba engleză ca principală limbă de conversaţie, potrivit site-ului internetworldstats.com

Chineza, care se află pe locul al doilea ca rată de utilizare online, continuă să căştige teren. Astfel, 15,7% (184 de milioane) dintre internauţi cunosc limba chineză, numărul lor fiind de cinci ori mai mare decăt in urmă cu şapte ani.

Pe locul al treilea din punct de vedere al utilizării online se află spaniola, limba maternă a 8,7% dintre internauţi (102 milioane), urmată de japoneză (86 de milioane, 7,4%), franceză şi germană (căte 59 de milioane, 5%), portugheză (47 de milioane, 4%), coreeană (34 de milioane, 2,9%), italiană (31 de milioane, 2,7%) şi arabă (29 de milioane, 2,5%).

×
Subiecte în articol: IT milioane