x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget RAPORT/Pierderi de 500 milioane dolari din piraterie şI contrafacere

RAPORT/Pierderi de 500 milioane dolari din piraterie şI contrafacere

25 Feb 2009   •   00:00

Pierderile cauzate de piraterie şi contrafacere au atins în România 500 milioane de dolari în 2008, a declarat ieri Ovidiu Creangă, manager pentru licenţiere la Autodesk România.


"Pierderile Autodesk România s-au ridicat la 12 milioane dolari. Rata pirateriei, de 68% în România, este mult mai ridicată pe segmentul firmelor mici şi mijlocii, ajungând la aproape 98%, în timp ce pe segmentul companiilor multinaţionale, pirateria este de circa 2%", a spus Creangă, citat de Mediafax

Anul trecut, pierderile înregistrate pe segmentul aplicaţiilor informatice au fost de 91 milioane dolari, conform estimărilor Alianţei Internaţionale pentru Proprietatea Intelectuală (AIPI).

"Rata de penetrare a conexiunilor în bandă largă a continuat să crească puternic anul trecut, oferind posibilitatea de conectare la internet la preţuri mai mici şi cu o viteză de transfer mai mare. O creştere accentuată a avut şi furnizarea de fişiere stocate pe PC prin conectare directă (Peer-to-Peer, P2P), cele mai folosite sisteme fiind Torrents, DC++ şi Strong DC", se arată în raport.

Melodiile au cea mai mare pondere în fişierele disponibile prin DC++, ajungând la 56,3% în Bucureşti, unde este cea mai mare concentrare a pirateriei. În raportul AIPI se mai arată că rata pirateriei pe segmentul audiovizual, în format DVD, a atins anul trecut 80%.

×
Subiecte în articol: IT