x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Samsung renunţă la fabricarea de smartphone-uri în China

Samsung renunţă la fabricarea de smartphone-uri în China

02 Oct 2019   •   14:40
Samsung renunţă la fabricarea de smartphone-uri în China

Grupul sud-coreean Samsung Electronics a anunţat miercuri că va renunţa la producţia de telefoane mobile în China, ca urmare a scăderii vânzărilor, pe fondul concurenţei din partea producătorilor locali, Huawei şi Xiaomi, transmite Reuters.

China este cea mai mare piaţă din lume după numărul de utilizatori de smartphone-uri iar Samsung este cel mai mare producător mondial de telefoane inteligente.

Închiderea ultimei fabrici de telefoane deţinute de Samsung în statul chinez vine după ce în iunie a fost redusă producţia la uzina din Huizhou iar anul trecut a fost suspendată producţia la o altă unitate.

Şi alte companii şi-au mutat producţia din China din cauza costurilor mai ridicate cu forţa de muncă şi a încetinirii economiei, care a redus puterea de cumpărare.

De exemplu, Sony şi-a închis fabrica din Beijing unde producea smartphone-uri şi va produce telefoane mobile inteligente doar în uzina sa din Thailanda.

În primul trimestru din 2019, cota de piaţă a Samsung în China a scăzut la 1%, de la aproximativ 15% în 2013, pe fondul concurenţei din partea producătorilor locali, arată datele firmei de cercetare de piaţă Counterpoint.

"În China, oamenii cumpără smartphone-uri ieftine de la producătorii locali de telefoane mobile inteligente scumpe de la Apple sau Huawei. Samsung are puţine speranţe să-şi majoreze cota de piaţă", a apreciat Park Sung-soon, analist la Cape Investment & Securities.

Fabrica Samsung din Huizhou a fost construită în 1992, şi, conform presei sud-coreene, are 6.000 de angajaţi şi a produs 63 de milioane de telefoane în 2017.

În acel an, Samsung a produs pe plan global 394 de milioane de telefoane. În ultimii ani grupul sud-coreean şi-a extins producţia de smartphone-uri în ţări cu un cu cost scăzut al forţei de muncă, cum ar fi India şi Vietnam.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: samsung fabrica china