x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget SMS-urile publicitare

SMS-urile publicitare

de Mihai Manole    |    04 Apr 2008   •   00:00
SMS-urile publicitare

MOBIL ● Reclamele pe celular, afacere promiţătoare
Anul trecut nu a fost "anul marketingului pe mobile", aşa cum se credea că va fi, şi se pare că nici 2008 nu se va ridica la acest nivel, potrivit analiştilor de piaţă, relevanţa mesajelor publicitare fiind considerat criteriul decisiv de care depinde succesul acestei pieţe.


MOBIL ● Reclamele pe celular, afacere promiţătoare
Anul trecut nu a fost "anul marketingului pe mobile", aşa cum se credea că va fi, şi se pare că nici 2008 nu se va ridica la acest nivel, potrivit analiştilor de piaţă, relevanţa mesajelor publicitare fiind considerat criteriul decisiv de care depinde succesul acestei pieţe.


În funcţie de felul în care sunt calculate, cifrele diferă semnificativ de la un raport la altul. De exemplu, potrivit unui studiu Gartner, în 2007, publicitatea mobilă a însemnat o industrie cu venituri de 1,7 miliarde de dolari. Pentru acest an, creşterea pe acest segment este estimată la aproape 60%, până la nivelul de 2,7 miliarde de dolari, în contextul în care această piaţă va avea în continuare de depăşit obstacole importante. Pe de altă parte, eMarketer indică, într-un studiu propriu, faptul că investiţiile în publicitatea mobilă, la nivel mondial, au totalizat 2,695 miliarde de dolari în 2007, urmând ca în 2008 ele să ajungă la 4,58 miliarde, adică în creştere cu peste 70%. Peste 90% din aceşti bani vor fi investiţi în publicitatea prin intermediul mesajelor text (SMS-uri), restul fiind distribuiţi către metode de publicitate mobilă prin intermediul căutărilor pe mobil, sau a bannerelor afişate pe WAP sau încorporate în aplicaţii mobile, de tipul hărţilor sau serviciilor de entertainment.
Î

NCEPUTURI ROMĂNEŞTI. În România publicitatea pe mobil este o modalitate de promovare atât de neconvenţională încât lipseşte aproape cu desăvârşire. Primele semne că lucrurile încep să se schimbe sunt date de prezenţa site-urilor care oferă utilizatorilor posibilitatea trimiterii de SMS-uri gratuite, la pachet cu scurte mesaje scrise publicitare. Cea mai recentă platformă de acest tip este adsms.ro, care permite trimiterea unui număr nelimitat de SMS-uri gratuite. Destinatarul unui SMS gratuit va primi un al doilea mesaj, de data aceasta din partea unei companii interesate să se promoveze în acest fel. Dacă destinatarul acestor mesaje este acelaşi însă, numărul de SMS-uri gratuite permise este limitat de numărul de reclame existent în sistem. Cu alte cuvinte, dacă există un singur mesaj publicitar puteţi trimite un singur mesaj gratuit către un anumit număr într-o zi. Companiile îşi pot cumpăra în acest sens un număr de SMS-uri pe care să le trimită, agenţiile care reprezintă companii importante fiind interesate de acest canal de marketing, potrivit reprezentanţilor adsms.ro. Costurile punerii la punct a acestei platforme au fost de ordinul a câteva mii de euro, aşteptându-se ca în următoarele trei luni să fie trimise 3 milioane de mesaje publicitare.


Publicul

Unul din marile semne de întrebare de care depinde succesul acestei afaceri îl reprezintă măsura în care publicul este dornic să primească reclame pe telefonul mobil şi felul în care companiile îi pot convinge pe utilizatori să le accepte.
Potrivit unui sondaj realizat în rândul americanilor de compania Limbo în colaborare cu GFK/NOP Research, numărul persoanelor care au văzut reclame pe mobil a crescut de la 78 de milioane la 82 de milioane în primul trimestru al acestui an. 41% dintre aceştia au declarat că îşi pot aminti cel puţin un brand care era reprezentat în aceste reclame. În ciuda provocărilor cărora trebuie să le facă faţă, piaţa publicităţii mobile va ajunge, potrivit estimărilor Gartner, la 12,8 miliarde de euro până la sfârşitul lui 2011.

×
Subiecte în articol: IT