x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget WiMAX mobil, la inceput de drum

WiMAX mobil, la inceput de drum

de Mihai Manole    |    12 Dec 2007   •   00:00
WiMAX mobil, la inceput de drum

Astăzi are loc prima demonstraţie WiMAX mobil din sud-estul Europei, la Timişoara.

Astăzi are loc prima demonstraţie WiMAX mobil din sud-estul Europei, la Timişoara. In cadrul unui eveniment Alcatel-Lucent sunt experimentate serviciile şi aplicaţi-ile ce pot fi oferite peste o infrastructură WiMAX 802.16e, tehnologie wireless de acces la internet in bandă largă.

PREVIZIUNI. In 2007 au fost contractate 50 de reţele care au la bază această tehnologie, la nivel global, potrivit unui studiu al Juniper Research. Chiar dacă piaţa este deja destul de activă in toate regiunile lumii, se estimează că perioada 2010-2013 va fi cea in care utilizarea WiMAX-ului mobil va cunoaşte o creştere semnificativă. In 2013 vor exista aproximativ 80 de milioane de abonaţi ai acestui tip de tehnologie şi veniturile globale provenite din serviciile mobile WiMAX vor ajunge la 23 de miliarde de dolari anual.

Succesul WiMAX depinde in mare măsură de felul in care se comportă piaţa dispozitivelor compatibile cu această tehnologie, de emergenţa laptopurilor cu un cost scăzut sau de incorporarea capabilităţilor broadband unor dispozitive precum consolele de jocuri sau playerele muzicale. Astfel, in 2013 vor exista circa zece ţări in care această piaţă va depăşi 100 de milioane de dolari.

×
Subiecte în articol: IT