x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal Amprente tragice în destine comune Abraham Lincoln şi John Fitzgerald Kennedy

Amprente tragice în destine comune Abraham Lincoln şi John Fitzgerald Kennedy

de Romulus Popescu    |    06 Apr 2012   •   21:00
Amprente tragice în destine comune Abraham Lincoln şi John Fitzgerald Kennedy

Ne urcam in 'masina timpului' si mergem inapoi in timp pana la data de 23 martie 1865. Ne oprim la Casa Alba. Este seara. Abraham Lincoln, se afla in timpul unui dineu si povesteste oaspetilor un cosmar care il obsedeaza. Intr-una din noptile precedente a visat ca intr-o camera din Casa Alba, Sala Orientala, se afla un sicriu inconjurat de garda militara si de numeroase persoane care plang.

Intreband cine a murit i s-a raspuns: 'Presedintele. A fost asasinat'. In acel moment Lincoln s-a trezit brusc, transpirat si speriat. Dupa 22 de zile, la Teatrul Ford din Washington, actorul John Wilkes Booth, contestatar fanatic al politicii presedintelui, il impusca mortal pe acesta. Funerariile se petrec la fel ca in visul lui Lincoln.

Cu doi ani inainte de asasinat, Daniel Douglas Home, despre care am scris cu putin timp in urma, povestea ca a vazut intr-un glob de cristal un om lovit de un glont, care s-a prabusit pe un fotoliu in mijlocul mai multor persoane. L-a recunoscut pe cel ucis. Era Lincoln, insa data asasinatului a spus ca va fi peste un an si a fost dupa doi.

Dar Abraham Lincoln nu este singurul presedinte al Statelor Unite care a sfarsit ucis in timpul mandatului. A fost facuta o previziune in care se afirma ca se va desfasura un ciclu istoric conform caruia sapte presedinti alesi vor muri in exercitiul functiunii, la fiecare 20 de ani, incepand din 1840 pana in 1960. Primul a fost presedintele Harrison, care a murit in 1841, in urma unei pneumonii, la un an dupa ce a fost ales.

A urmat Lincoln, ajuns presedinte in anul 1860 si asasinat 5 ani mai tarziu. Garfield a murit asasinat in 1881, Kinley a murit asasinat in 1901. Harding in 1920 si F.D. Roosevelt in 1940, au decedat din cauze naturale. Punctul culminant a fost pe 22 noiembrie 1963, o data cu asasinarea presedintelui John Fitzgerald Kennedy, aflat tot in timpul mandatului. Ronald Regan a rupt lantul fatal, intrucat in anul 1981 a supravietuit atentatului in care era sa-si piarda viata.

Interpretarea populara este ca acest ciclu s-ar datora blestemului facut de un saman shawnee, atunci cand tribul de indieni din care facea parte a fost infrant, in 1811, de generalul Harrison. El este primul care ar fi murit, din acest motiv, 30 de ani mai tarziu. Interpretarea astrologica este aceea ca se produc conjunctii ale planetelor Saturn si Jupiter, cu efecte negative pentru SUA si presedintii lor, la fiecare 20 de ani.

J.F. Kennedy a fost informat despre acest ciclu ciudat atunci cand s-a prezentat la alegeri. Cu cateva ore inainte de asasinat el le-a spus sotiei si consilierului sau Ken O’Donnell: 'Daca vrea cineva sa ma omoare ar fi suficient sa se urce pe o cladire inalta avand asupra sa o arma cu luneta si nimeni nu ar putea sa impiedice asta'. Unul dintre poemele sale preferate purta titlul 'Am intalnire cu moartea'. Cu cateva luni inainte de atentatul din Dallas, clarvazatoarea Jeane Dixon i-a reamintit lui Kennedy ca va fi un atentat in care isi va pierde viata asa cum a previzionat inca din anul 1956 in revista Parade. Un copil pe nume Ricky McDowell, bolnav de leucemie, cand s-a trezit dintr-o coma aparenta, fiind internat in spital, a spus cu cateva ore inaintea asasinatului: 'Kennedy a murit'. Cu un an si jumatate inainte, in timpul unei sedinte de spiritism la care au asistat mai multi oameni politici, mediumul Arthur Ford a sustinut ca l-a vazut pe Kennedy murind dupa ce 'a cazut pe spate, intr-un vehicul aflat in miscare'. Cu cateva minute inainte de atentat, la Casa Alba, cainele presedintelui a inceput sa urle si sa latre.

Revenind la Abraham Lincoln, cu cateva ore inainte de a fi asasinat, acesta a spus, ingrijorat, in timpul ultimei intruniri a Consiliului de Ministri ca 'se va intampla in curand un lucru extraordinar', povestind un vis avut de trei ori, in care naviga pe un rau imens, in deriva. Apoi, dupa-amiaza i-a spus unuia dintre membrii garzii sale personale: 'Am impresia ca vor sa-mi ia viata si sunt sigur ca vor reusi'. In timpul unor sedinte de spiritism la care participase, Lincoln a fost avertizat de ceea ce se va intampla.

Cu toate ca atat Lincoln, cat si Kennedy au avut presimtirea tragediei ce urma sa aiba loc, nu si-au luat masurile corecte de protectie. Ei nu erau obligati sa mearga la teatru si respectiv in Dallas, totusi au facut-o. Ambii s-au dus hotarati sa se intalneasca inevitabil cu destinul.
In cartea sa 'Puterile oculte ale mintii', Enrique de Vicente evidentiaza peste 40 de coincidente legate atat de viata, cat si de moartea celor doi presedinti.
Lincoln si Kennedy au fost numiti congresmeni in 1847 si 1947, fiind alesi presedinti tot la diferenta de 100 de ani.

Amandoi aveau inaltimea de 1,83 m, iar numele lor de familie are fiecare sapte litere.
Secretarii lor, care se numeau Kennedy si respectiv Lincoln i-au sfatuit sa nu mearga in locurile unde si-au gasit moartea.
Ambii au fost asasinati intr-o zi de vineri, impuscati in cap, din spate. In acel moment se mai aflau cu ei sotia si o alta persoana. Fiecare dintre aceste persoane (primarul Rathbone si guvernatorul Connaly, opt litere fiecare) a fost ranita in ambele cazuri, fara ca acest lucru sa se intample cu persoanele care ii insoteau.
Cand s-a tras in ei, ambii erau asezati in spatele sotiilor lor. Niciuna nu a fost ranita si amandoua au tinut in maini capul sotului lor, in momentul decesului. Ambele sotii s-au casatorit la varsta de 24 de ani, aveau trei fii si l-au pierdut pe unul din ei cand locuiau la Casa Alba.

Inainte de-a muri, atat Lincoln, cat si Kennedy se confruntau cu probleme legate de o tara divizata de drepturile minoritatii de culoare, pe care le aparau amandoi, de razboaiele de secesiune si din Vietnam, precum si de motive de politica economica, in ambele cazuri acest lucru punandu-i in conflict cu magnatii din Sud.
In ciuda faptului ca a facut sa se incheie un razboi civil, in urma caruia multi ii doreau moartea, Lincoln a refuzat sa fie protejat de mai mult de un soldat, care a neglijat paza lojii prezidentiale in doua randuri: a simtit brusc nevoia sa mearga la un bar din apropiere, acolo unde cu cateva clipe mai inainte statea sa bea atentatorul Booth, iar dupa aceea s-a dus intr-un loc de unde sa vada mai bine spectacolul. In ceea ce-l priveste, Kennedy a fost o tinta usoara pentru ca s-a hotarat sa mearga intr-o masina decapotabila care rula cu viteza redusa, desi se afla in feuda sudista a celor mai mari inamici politici ai sai.

Presupusii lor asasini John Wilkes Booth si Lee Harvey Oswald, s-au nascut in 1839 si respectiv in 1939. Erau din Sud, iar numele lor complete aveau 15 litere fiecare. Ambii au fost asasinati la randul lor dupa cateva ore de la atentatele comise, cu un singur proiectil al unui revolver Colt, de catre 'doi razbunatori fanatici'. In ambele cazuri s-a denuntat existenta unei conspiratii, in care erau implicati oameni foarte influenti, in special din Sudul Statelor Unite.

Booth a tras asupra lui Lincoln in Teatrul Ford si s-a ascuns intr-un depozit de cereale. Conform versiunii oficiale, Oswald a tras asupra lui Kennedy in timp ce acesta se afla la bordul unei masini Lincoln produse de Ford. A facut-o dintr-un depozit de carti si apoi s-a ascuns intr-un teatru. Imediat dupa crima ambii au fost abordati de politisti pe strada, dar au reusit sa scape.

Cei care le-au urmat la presedintie, Andrew si Lyndon Johnson, aveau un nume compus din sapte litere, la fel ca predecesorii lor si un prenume din sase litere, erau senatori democrati din Sud si se nascusera in 1808 si respectiv 1908.
Jacqueline Kennedy a dat dispozitii exprese ca inmormantarea sotului ei sa fie o replica exacta a ceremoniei funebre a lui Lincoln, fiind folosit acelasi catafac. In acest mod misterios s-a implinit intruchiparea aceluiasi arhetip.
In sfarsit, atat cei doi presedinti, cat si alte persoane aveau presentimentul ca amandoi urmau sa moara curand.

×
Subiecte în articol: paranormal