Ipoteze Philadelphia

Rezultatele obţinute şi fenomenele declanşate în urma Experimentului Philadelphia sînt dintre cele care şochează şi schimbă opinia oamenilor despre existenţă. Ray Cummings a strîns informaţii preţioase în cartea „Experiments in Time and Philadelphia Experiment“, acestea reprezentînd versiunea americană asupra evenimentelor.

Rezultatele obţinute şi fenomenele declanşate în urma Experimentului Philadelphia sînt dintre cele care şochează şi schimbă opinia oamenilor despre existenţă. Ray Cummings a strîns informaţii preţioase în cartea „Experiments in Time and Philadelphia Experiment“, acestea reprezentînd versiunea americană asupra evenimentelor.

Nava invizibilă

Experimentul Philadelphia a fost produsul Proiectului Rainbow, finanţat pentru a crea o navă care să nu poată fi detectată de minele magnetice, precum şi de radare. Însă descoperirile făcute în urma cercetărilor au dus la producerea invi­zibilităţii materiei, au făcut posibilă călătoria în timp şi spaţiu şi au găsit posibilitatea de a putea stăpîni controlul minţii. 

Deşi par de necrezut, răsturnînd concepţia omenirii despre existenţă, evenimentele care s-au derulat în timpul cercetărilor sînt credibile, existînd prea multe coincidenţe pentru ca ele să nu se bazeze pe adevăr.  În anii ’30, Universitatea din Chicago cerceta posibilitatea realizării invizibilităţii cu ajutorul electricităţii. În 1939, cercetările s-au mutat la Institutul de Studii Avansate din Universitatea Princeton de lîngă Philadelphia, unde s-a reuşit realizarea invizibilităţii unor obiecte mici. În 1943 s-a efectuat un test, folosindu-se animale domestice, pe vasul USS Eldridge. Nava cu animale la bord a devenit invizibilă, iar cînd s-a remateria­lizat, unele animale lipseau, iar altele aveau urme de radiaţii şi de arsuri. 

Unele persoane susţin că experimentul cu oameni la bord nu ar fi fost la 12 august 1943, ci la 28 octombrie 1943. În jurnalul de bord şi în jurnalul de război ale navei Eldridge s-a găsit scris că vasul nu s-a aflat deloc în Philadelphia, acest lucru fiind ascuns din motive de securitate naţională. Nava se pare că a lipsit din port nu cîteva minute, ci patru ore, după care s-a întors în acelaşi loc. Pe punte încă mai era o ceaţă verzuie, se puteau zări marinari morţi sau care luaseră foc, unii păreau nebuni, iar alţii au suferit atac de cord. Pereţii vasului şi puntea cuprindeau în structurile lor corpuri de oameni. S-a constatat că o parte dintre membrii echipajului dispăruseră, aceştia nemaifiind văzuţi niciodată. 

Teoria lui Einstein 

După cercetări s-au emis ipoteze că vasul, pe parcursul celor patru ore cît a fost dispărut, ar fi călătorit 40 de ani în viitor, ajungînd în Montauk, New York. În 1983, după Experimentul Montauk, o parte dintre marinarii dispăruţi în 1943 au apărut în Montauk după un salt în timp. 

Principiul care a stat la baza Experimentului Philadelphia a fost teoria cîmpurilor unificate a lui Einstein. Această teorie susţine că gravitaţia şi magnetismul sînt corelate. Se ştie că Einstein nu a fina­lizat această teorie, dar se pare că ea a fost ţinută în secret din cauza rezultatelor aplicării ei.

Au fost folosite, conform părerii unui expert, bobine Tesla mari (electromag­neţi), plasate pe fiecare parte a carenei vasului. Forţa cîmpului lor magnetic era atît de mare, încît depăşea gravitaţia.

Un alt specialist a declarat că s-ar fi folosit patru transmiţătoare de radiofrecvenţă defazate, cu care s-a produs un cîmp rotativ, ce a fost iradiat cu impulsuri. În loc de două bobine, pe puntea vasului ar fi fost instalate patru bobine alimentate de două generatoare iradiate cu impulsuri, printr-o mişcare în sens antiorar.  
O altă părere a oamenilor de ştiinţă este că s-ar fi folosit o tehnologie legată de rezonanţa magnetică nucleară (RMN). 

Există şi o altă posibilitate, aceea de a fi fost folosite cîmpuri termice care ar fi provocat efectul de miraj optic. 

O altă teorie plauzibilă ar fi folosirea undelor sonice şi ultrasonice care ar fi creat o „pătură de aer“ în jurul vasului. Cîmpurile de acest tip, foarte puternice, au efecte secundare asupra oamenilor, lucru care a şi fost relatat. Ceaţa verde, existentă la experiment în jurul vasului, ar fi fost provocată de „excitarea“ apei din jur de puternice unde ultrasonice, fenomenul purtînd numele de sonoluminescenţă. Cert este că acel cîmp s-a întins pe mai mulţi yarzi (în jur de 100) în exteriorul vasului şi pe apă. În interiorul acestei sfere totul avea un contur neclar în cîmp verzui, ceţos. 

Marinarii şi-au pierdut minţile

Structura materiei era şi ea schimbată în aşa fel, încît oamenii puteau trece prin obiecte solide. Astfel se poate explica şi faptul că, după ce cîmpul a fost întrerupt, unii membri ai echipajului au fost găsiţi integraţi în pereţii vasului sau erau străpunşi de balustrade. După experiment, marinarii, parcă alienaţi mintal, au năvălit într-un bar unde au relatat barmaniţei povestea lor. Foarte puţini dintre cei de pe vas au rămas sănătoşi psihic. 

După experiment, nici nava nu a mai funcţionat la parametri normali.  În perioada imediat următoare s-au semnalat ici-colo evenimente ciudate. O familie lua cina liniştită acasă, cînd dintr-o dată bărbatul s-a ridicat de la masă şi a plecat, trecînd prin zid. Acesta nu a mai revenit acasă niciodată. Alţi doi bărbaţi, mergînd pe stradă, au dispărut pur şi simplu fără să mai revină vreodată. Un alt membru al echipajului s-a luat la bătaie cu un alt bărbat şi cînd bătaia era în toi  dintr-o dată acesta s-a „evaporat“. 

Cel mai important efect secundar care s-a manifestat la mai multe persoane prezente la experiment a fost acela că deveneau invizibile şi nu se puteau mişca, nu puteau vorbi sau interacţiona cu semenii lor o perioadă de timp. Ei denumeau această stare de blocaj „intrarea în iad“ sau „îngheţ“. Starea dura de la cîteva minute pînă la ore întregi, provocînd dereglări psihice, dar nu şi demenţă. Dacă perioada de îngheţ era de luni întregi, persoana înnebunea definitiv înainte de a ieşi din această stare. 

Marina americană i-a lăsat la vatră pe toţi cei care au suferit în urma experimentului, pe motiv de incapacitate psihică.  
Vasul Eldridge se pare că a fost dăruit Greciei în jurul anului 1950, ca ajutor militar, fiind apoi rebotezat Leon, însă este funcţional şi astăzi, el găsindu-se la baza navală din Golful Souda, Creta. Echipajul a găsit pe Leon cabluri ciudate care nu duceau nicăieri, iar la bord se simţeau forţe stranii, iar marinarii aveau iluzii bizare.  

Cel mai bîntuit vas american  

În 1943 s-a lansat la apă vasul USS Hornet, fiind al 8-lea vas al Marinei americane care purta acest nume. Era un transportor de aeronave, actualmente piesă de muzeu. A fost cea mai bîntuită navă din Marina americană. În 30 de ani de funcţionare, aproximativ 300 de oameni şi-au pierdut viaţa la bordul său. „Fantoma cenuşie“, cum era poreclit, botezat iniţial USS Kearsarge, vasul a luat numele Hornet după ce o navă ce purta acelaşi nume s-a scufundat în octombrie 1942. Vasul a fost lansat la apă la 29 noiembrie 1943, imediat după Experimentul Philadelphia şi a fost folosit în războiul cu Japonia.

N-au existat informaţii că această navă ar fi fost implicată în vreun experiment neobişnuit de genul celui din Philadelphia, dar rezultatele acţiunilor la care aceasta a participat pun mari semne de întrebare. Astfel, Hornet s-a apropiat sub 40 de mile de insulele nipone şi a fost supus atacurilor aeriene inamice de nu mai puţin de 59 de ori fără să fie atins vreodată. Pe de altă parte, echipajul a distrus 1.410 avioane japoneze, numai într-o singură zi doborînd 72. După o perioadă, marinarii care au fost la bordul navei puteau să intre şi să iasă şi ei din pereţi la fel ca şi cei de pe Eldridge, iar cît timp aceştia au fost pe vas aveau zilnic dureri de cap inexplicabile.

În numărul viitor al revistei vor fi expuse principii şi teorii legate de experimentele secrete despre care am scris pînă acum, precum şi noi mărturii incredibile legate de acestea.