In multe dintre articolele mele de la aceasta rubrica am scris atat implicit, cat si explicit despre bioterapii. Am explicat fenomenele care stau la baza acestor terapii considerate neconventionale si am umplut ceva pagini cu cazuri practice la care s-au rezolvat afectiuni diverse. Amintesc faptul ca bioterapia cuprinde doua etape principale: evaluarea starii de sanatate si tratamentul propriu-zis.
In terminologia stiintifica evaluarea corpului, cu scopul determinarii afectiunilor, pe alte baze decat cele folosite in medicina moderna, poarta numele de paradiagnoza. Aceasta se poate face in parapsihologie prin radiestezie, prin vizualizarea aurei corpului sau prin alte tipuri de comunicari extrasenzoriale despre care am amintit in articolele despre radiestezie. Tratamentul bioenergetic cuprinde si el doua aspecte: transferul de energie de la terapeut catre persoana tratata si transferul de informatie pe care il asimileaza corpul acesteia din urma in subconstient pentru a comanda declansarea eliminarii afectiunilor. In mod normal, acest transfer infoenergetic se face si fara credinta celui tratat in acest tip de terapie, dar cu acordul sau pentru efectuarea tratamentului, ca acesta sa aiba efectul cat mai intens.
De obicei, in timpul si intre sedintele de acest tip se manifesta tulburari la unele persoane (in functie de gravitatea blocajelor), care pot sa ajunga in timpul sedintei de bioterapie chiar pana la declansarea starii de inconstienta pentru cateva minute. Cu fiecare sedinta, tulburarile se diminueaza pana la disparitia lor completa, moment de la care afectiunile sunt eliminate.
Exista si posibilitatea efectuarii acestor tratamente de la departare, cum am mai afirmat cu alte ocazii. Fiecare om este o personalitate unica, cu caracteristicile infoenergetice proprii diferite de ale celorlalti, fapt ce-i da amprenta proprie a existentei sale. Aratam cu totii la fel, dar suntem animati de spirite diferite. Cand se efectueaza un tratament de la departare, cel care trateaza se concentreaza asupra celui pe care urmeaza sa-l trateze si prin puterea gandului transmite un tren de unde energetice, alaturi de informatii ce contin coordonatele de refacere a sanatatii. Acest transfer se face oriunde si oricat de departe s-ar afla cele doua persoane.
Procesul este asemanator cu cel existent in telefonia mobila, in care un numar poate accesa alt numar de la orice departare, fara a fi necesara cunoasterea pozitiei celui accesat, prin convorbire realizandu-se transmiterea unui tren de energie si informatii. De fapt, orice inventie a omului copiaza sisteme deja existente in natura, asa ca telefonia mobila copiaza comunicarea dintre oameni prin intermediul undelor gandurilor. Diagnoza si bioterapiile la distanta sunt posibile prin internet, telefon, fotografie si chiar fara vreo alta legatura cu cel tratat, ci pur si simplu numai prin vizualizarea acestuia cu ochii mintii.
Am reamintit aceste informatii in ideea ca am asistat la comentarii, mai putin ortodoxe, facute de sceptici, referitoare la veridicitatea bioterapiilor, in mod deosebit ale celor realizate la distanta. Ce nu stim nu inseamna ca nu exista. Iar daca stim ca exista insa nu recunoastem este si mai grav.
Am observat ca experimente facute cu astfel de terapii, expuse in carti, nu sunt privite cu incredere si atunci voi descrie, in continuare, unele din proprie experienta, care au fost necontestate, fiind vorba despre demonstratii care au fost facute, in direct, la posturi de televiziune sau de personaje publice tratate, fapte remarcate de mass-media.
Pe data de 20 noiembrie 2011, la B1 TV, in cadrul emisiunii 'Doctor b1', in direct am propus un astfel de experiment, bazat pe bioterapie la distanta. La redactie au fost primite e-mail-uri cu fotografii ale telespectatorilor, pentru a li se evalua starea de sanatate, pe baze extrasenzoriale, urmand apoi sa fie tratati la distanta in limita timpului alocat acelei emisiuni de televiziune. Respectivii telespectatori confirmau la telefon, in direct, atat exactitatea evaluarii, cat si reactiile corpului din timpul tratamentului la distanta. La emisiune a participat si doctorul Cristian Andrei, ca invitat din partea televiziunii B1. La Antena 1, cu cativa ani in urma, in cadrul emisiunii 9595, am avut interventii, de nenumarate ori, legate de fenomene din domeniul parapsihologiei, printre ele gasindu-se si bioterapiile.
In vara anului 1997, mai precis pe data de 7 iunie, perioada cand aveam cabinetul de bioterapie in cadrul Clubului Sportiv Steaua Bucuresti, a aparut in Jurnalul National un interiviu pe care mi l-a luat domnul Florin Condurateanu, aparand sub titlul 'Bioenergeticianul Romulus Popescu tamaduieste suferinzii de la sute de kilometri distanta'. Era vorba despre sportivi din cadrul Clubului Sportiv Steaua, printre ei gasindu-se Ilie Stan, Roland Naghi, Narcis Raducan. Interviul a fost realizat in urma reusitei de a-l fi scos din starea de coma pe campionul olimpic la inele Dan Grecu, dupa o saptamana de tratamente zilnice, facute la distanta, de la Bucuresti la Resita, unde se afla internat. Ulterior a fost realizata o emisiune la televiziunea Antena 1, de poetul Adrian Paunescu, cu care prilej familia Grecu a confirmat autenticitatea acestui fapt, cu lux de amanunte. Subiectul a fost preluat si de alte ziare din acea perioada. Atunci, Ilie Stan si Roland Naghi mi-au relatat ca in timpul terapiei la distanta, pe care de cateva ori o faceam noaptea, tarziu, erau in timpul somnului, dar au constientizat si atunci efectuarea tratamentului. Ilie Stan avea piciorul in ghips, in urma unei accidentari, intr-un meci jucat cu Dinamo. Dupa doua sedinte de bioterapie l-am rugat sa renunte la ghips, pentru a se recupera mai repede, si a fost de acord. In urma catorva sedinte facute zilnic a reluat antrenamentele, perioada in care ziarele scriau ca Ilie Stan mai are de stat cu piciorul in ghips inca trei saptamani.
As vrea sa inchei cu o intamplare hazlie. Tot in anul 1997, activam ca bioterapeut si la echipa de baschet Erbasu. Din acea echipa faceau parte, printre altii, Costel Palai si Costel Stefan, ambii membri si ai echipei nationale de baschet. Costel Palai s-a insanatosit in urma catorva sedinte de bioterapie de o problema legata de coloana lombara. Echipa de baschet Erbasu s-a deplasat pentru a sustine un meci in provincie, la Focsani. Stiind efectul tratamentelor facute de mine la distanta, pregatitorii echipei mi-au telefonat de la Focsani, spunandu-mi ca la Costel se manifesta o stare precara de sanatate si m-au rugat ca inainte de meci sa-i fac tratament la distanta, eu aflandu-ma la Bucuresti in acel moment.
Stiind ca l-am tratat pe Costel Palai, m-am gandit ca a recidivat afectiunea si i-am facut tratamentul. Cand echipa a revenit la Bucuresti, Costel Stefan mi-a relatat ca n-a simtit nimic in timpul tratamentului. Nedumerit, i-am explicat ca eu i-am facut tratament lui Costel Palai. Costel Stefan, care trebuia sa fie de fapt beneficiarul tratamentului, la momentul cand am promis ca incep bioterapia, s-a asezat pe pat si a asteptat cuminte efectul tratamentului.