Constanța, orașul cu deschidere la viitor. Aceasta este viziunea promovată în cadrul evenimentului organizat de Antena 3 CNN, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța și Consiliul Județean Constanța. Conferința, găzduită în simbolicul Cazinou, a adus în prim-plan nevoia unei dezvoltări sustenabile bazate pe colaborări strategice între administrație și mediul privat.
Daniel Constantin Moraru: „Mediul de afaceri autohton este viitorul României”
Printre vocile marcante ale evenimentului s-a numărat și Daniel Constantin Moraru, președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român – Regiunea Sud-Est, care a subliniat rolul esențial al antreprenorilor români în reconstrucția economică a Constanței și a întregii țări.
„Mediul de afaceri autohton reprezintă o sursă de beneficii multiple: de la aport financiar și impact social, până la menținerea capitalului în România”, a declarat Moraru. „Ne dorim înființarea unui comitet consultativ economic alături de Primăria Constanța și Consiliul Județean, unde mediul de afaceri să propună proiecte, iar autoritățile să le analizeze în funcție de priorități.”
Constanța, o platformă strategică pentru investiții
Moraru a evidențiat și avantajele economice majore ale județului: Portul Constanța – unul dintre cele mai mari din Europa, Rafinăria Petromidia, șantierele navale, compania Nuclearelectrica, dar și o rețea vastă de companii strategice.
„Este o bază solidă pentru dezvoltare. Constanța are toate ingredientele necesare pentru a deveni un pol economic puternic. Avem nevoie doar de proiecte serioase și sustenabile.”
În zona turismului, Moraru a propus o investiție într-un parc de distracții de talie europeană, care să completeze oferta litoralului românesc și să atragă o parte din cele peste 100.000 de turiști care ajung în Constanța în weekend.
„Pentru a prelungi sezonul estival, trebuie să investim inteligent. Nu putem compara România cu Grecia în privința climei sau a culturii HoReCa, dar putem dezvolta propriul model turistic adaptat resurselor noastre”, a adăugat liderul patronatelor din Sud-Est.
Eveniment cu impact regional și național
Evenimentul, moderat de jurnalistul Adrian Ursu, a reprezentat o platformă de dialog între administrația publică, mediul de afaceri și experții din sectoare strategice, punând bazele unei strategii integrate pentru transformarea Constanței într-o „destinație a viitorului”.


