x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă VIDEO Cum arată acum trotuarul rulant din Bucureşti care a costat 3 milioane de euro şi semaforizarea "pom de Crăciun"

VIDEO Cum arată acum trotuarul rulant din Bucureşti care a costat 3 milioane de euro şi semaforizarea "pom de Crăciun"

29 Noi 2021   •   14:35
VIDEO Cum arată acum trotuarul rulant din Bucureşti care a costat 3 milioane de euro şi semaforizarea "pom de Crăciun"
Sursa foto: Antena 3

România avansează, de cele mai multe ori, cu frâna de mână trasă. Şi în educaţie, şi în digitalizare, şi în debirocratizare, şi în sănătate şi în tot. Cu toate astea, există câteva "flori" care se încăpățânează să aducă primăvara progresului şi la noi în ţară. Ei bine, asta încercăm să facem noi la România Inteligentă - să strângem aceste flori într-un buchet şi să vi le înmânăm, ca să vedem cu toţii că se poate.

Se poate să poluăm mai puţin, se poate să reformăm administraţiile locale, se poate să facem şcoală ca-n ţările scandinave şi se poate să ne ancorăm puternic în secolul XXI.

Da, avem în continuare şcoli cu toaleta în curte şi funcţionari care ne trimit cu formularul online, la etajul 3. Da, sunt mii de copii care îşi fac temele la lumânare, când, ironic, noi vrem să facem şcoală online.

Şi da, sunt zeci de mii de români care nici nu visează să îşi încălzească mâncarea la aragaz, pentru că localitatea lor n-a văzut nicicând vreo conductă trasă. Dar speranţa noastră este că aceste exemple nu vor mai fi, în curând, definitorii, pentru ceea ce noi vrem să numim. România Inteligentă!

Bucureștiul e oraşul unde te poticnești şi ca locuitor, şi ca turist

Ne-am propus, pentru început, să vă arătăm cum nu trebuie să arate un oraş inteligent. Bucureștiul e oraşul unde te poticnești şi ca locuitor, şi ca turist, în toate găurile pe care municipalitatea ar trebui să le umple. Găuri şi la propriu, în asfalt, şi la figurat, în sistemele pe care ar trebui să le pună la punct şi, de fapt, nu merg niciodată.

Ne dam seama cat de NE-inteligent este Bucurestiul înca de la prima oră când ieşim pe scara blocului şi ajungem în staţia de tramvai. Pe panoul electronic ar trebui să vedem câte minute avem de așteptat până la următorul mijloc de transport în comun. Informația lipsește. A fost la un moment dat, însă nu se potrivea deloc cu realitatea, așa că cei de la RATB au scos-o de tot. Avem doar RATB linia 55, informație pe care de altfel o găsim şi pe o placă de metal.

„Trebuia să arate la ce ora vine, la ce ora sosește aici!”, spune o bucureșteancă

 

Am găsit şi un panou care ne arată cât avem de așteptat până la următorul tramvai. „Acum" - scrie! 55 vine "ACUM", hai să vedem! Nu se vede nimic

A venit tramvaiul, dar nu e 55 cum scrie pe panou, e tramvaiul 14

Nici al doilea tramvai nu este 55, este 36.

În sfârșit, după 10 minute, vine şi 55-ul

„E şi traficul de așa natură încât nu au cum să respecte orele, plus că stau şi la capăt mai mul”, mai spune cineva

În tramvai, aceeași situație, ar trebui să vedem stațiile, panoul nu funcționează.

România Inteligentă:Cum arată acum trotuarul rulant din Bucureşti care a costat 3 milioane de euro şi semaforizarea "pom de Crăciun"

Semaforizarea inteligentă este un vis frumos în Bucureşti care nu ştim dacă va ajunge vreodată realitate. Cel mai elocvent exemplu îl avem pe calea Buzeşti unde sunt 3 semafoare pe 150 de metri. Când unul se face verde, celalalt se pune roşu.

„Roşu verde roşu verde, vine Crăciunul, exact aşa cum e pomul de Crăciun. Suntem sătui şi ca drum şi ca semaforizare şi ca trai şi ca ce vreţi voi”, spune un bucureştean care cu greu poate crede că ar exista ceva inteligent în Bucureşti.

Pe calea Dorobanți, nu este nimic inteligent la capitolul piste de biciclete. Cândva aici, autorităţile au trasat un culoar, chipurile o pistă pentru biciclete, care însă între timp s-a transformat într-o uriașă parcare pentru cei care locuiesc sau au treabă prin zonă. Între timp, bicicliștii se mută pe șosea, în traficul aglomerat, pentru că pe aici nu se poate circula.

Dacă nu știați, în Bucureşti mai există ceva inteligent construit de autorități şi anume trotuarul rulant, da, ați auzit bine trotuarul rulant lung de peste 500 de metri între Gara Basarab şi Gara de Nord.

3 milioane de euro a costat acesta construcție, finalizată prin 2011, a funcționat la acea dată mai puțin de doi ani, iar de atunci a fost lăsată uitării şi a ajuns o ruină!

×