Vineri, 20 octombrie 1989, între orele 9:50 şi 10:09, la Cabinetul 2 a fost secretarul CC cu probleme organizatorice Emil Bobu. În timpul întrevederii a fost solicitat şi secretarul CC cu propaganda, Constantin Olteanu. Discuţiile fuseseră legate fie de temele şedinţei CPEx din acea zi, fie de Plenara Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Învăţământului, din ziua următoare.
Şedinţa CPEx (orele 10:30-11:50) a "dezbătut" diverse. De la recolta de toamnă, "programul autoconducerii şi autoaprovizionării" populaţiei până la analiza şedinţelor de dare de seamă şi alegeri din organizaţiile de bază.
După şedinţă, la Cabinetul 2 a fost chemată Suzana Gâdea (12:00-12:10). În cumulul funcţiilor deţinute de această ingineră chimistă, cea mai înaltă era aceea de preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste. Ca şi în întrevederea cu Ion Ursu, prim-vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie (orele 12:25-12:55) discuţiile au fost pe tema aceleiaşi plenare a Consiliului Naţional al Ştiinţei şi Învăţământului. Cine va fi în prezidiu, ultimele retuşuri pe textele "cuvântătorilor" şi mai ales cuvântarea Tovarăşei erau chestiuni la ordinea zilei.
După-amiaza, la Cabinetul 2 au fost rechemaţi Emil Bobu şi Constantin Olteanu (orele 16:00-16:25).
O şedinţă de lucru la săliţă cu Nicolae Ceauşescu, între orele 16:50 şi 19:50, a încheiat programul zilei. Tema ei - "problema uleiului" - ar putea inspira teatrul absurdului. Care ulei? De consum alimentar sau industrial? Ori poate de întreţinerea parcurilor de maşini şi tehnologii agricole? Să fi constatat Ceauşescu, în şedinţa CPEx, că nu s-a produs cât să acopere producţia de export şi raţiile alimentare ale populaţiei? Nici presa oficială, nici Europa Liberă n-au aflat că ar fi vreo problemă de plan la indicatorul "ulei".
După 20 de ani însă, ireale par asemenea şedinţe ale "gospodarului" Ceauşescu, care adună, împarte şi chiverniseşte, în amănunt, toate bunurile economiei naţionale.