Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Preşedintele Partidului Comunist Maghiar (PCM), Rezso Nyers, şi Secretarul General al PCR, Nicolae Ceauşescu, au avut o întâlnire neprevăzută la 8 iulie, la Bucureşti. Întâlnirea, care a durat o oră şi jumătate, a fost iniţiată de Ceauşescu în timpul sesiunii de discuţii a Comitetului Politic Consultativ al Pactului de la Varşovia ai cărui membri s-au reunit la Bucureşti între 7 şi 9 iulie.
Delegaţia maghiară s-a folosit de acest prilej pentru a pune problema disputelor generate de tratamentul minorităţii maghiare din Transilvania şi de diferenţele ideologice dintre cele două partide. Presa românească nu a publicat informaţii despre aceste discuţii. Informaţii pe larg despre ceea ce s-a întâmplat acolo a furnizat ministrul de Externe maghiar, Gyula Horn, într-o serie de conferinţe de presă şi interviuri.
A fost prima întâlnire la nivel înalt româno-maghiară după întrunirea Tratatului de la Varşovia, de după întâlnirea din Arad, dintre Ceauşescu şi Karoly Grosz în 1988. Acea întâlnire, care a fost iniţiată tot de Ceauşescu, nu a schimbat cu nimic fondul disputei şi l-a expus pe Grosz multor critici în Ungaria, ba chiar în interiorul PCM pentru slaba lui performanţă în apărarea intereselor minorităţii maghiare din Transilvania.
De la întâlnirea de la Arad, partea românească a refuzat să mai înceapă vreo discuţie serioasă pe vreuna dintre cele zece probleme discutate la Arad. Mai mult, probleme adiţionale legate de naţionalităţi, de aspecte ideologice şi chiar de chestiuni militare s-au amplificat de atunci, sporind tensiunea dintre cele două partide şi state. Cu experienţa Aradului în minte, delegaţia maghiară prezentă la întrunirea Pactului de la Varşovia a consimţit la propunerea lui Ceauşescu pentru o întâlnire bilaterală doar cu condiţia ca întâlnirea să fie neoficială (prevenind astfel ca evenimentul să fie transformat de Ceauşescu într-un exerciţiu de propagandă) şi să nu participe cele două delegaţii prezente la Pact. Primul Ministru Miklos Nemeth şi Constantin Dăscălescu şi Miniştrii de Externe Gyula Horn şi Ioan Totu au fost admişi la întâlnire.
PROBLEMELE MINORITĂŢII MAGHIARE
Spre deosebire de întâlnirea de la Arad, delegaţia maghiară la Bucureşti şi-a dedicat acum cea mai mare parte din timp şi energie discutării situaţiei minorităţii maghiare din Transilvania. Respingând poziţia lui Ceauşescu, potrivit căreia problemele naţionalităţilor sunt strict treaba internă a României şi nu privesc relaţiile interstatale, liderii maghiari au afirmat că problema naţionalităţii este, de fapt, un element central în cadrul relaţiilor dintre cele două ţări şi că are, de fapt, o influenţă majoră asupra relaţiilor interstatale. În consecinţă, o "îmbunătăţire radicală a situaţiei minorităţii maghiare este de primă importanţă" pentru reglementarea relaţiilor româno-maghiare.
Amintind că situaţia minorităţii maghiare din Transilvania s-a deteriorat de la ultima întâlnire româno-maghiară la nivel înalt, delegaţia maghiară a acuzat că politica românească a eşuat complet în privinţa obligaţiilor sale internaţionale din cadrul Actului Final de la Helsinki. Liderii maghiari au prezentat ceea ce a fost, într-adevăr, o listă de puncte disputate care au fost discutate la Arad şi cu privire la care România a fost de acord să continue negocierile doar pentru ca, mai apoi, să refuze acest lucru.
Referindu-se la hărţuirea turiştilor maghiari de către autorităţile române şi la dificultăţile cu care se confruntă cetăţenii români (majoritatea etnici maghiari) care doresc să călătorească în Ungaria, delegaţia maghiară a cerut limitarea restricţiilor de călătorie între cele două ţări. S-a cerut, de asemenea, reluarea întâlnirilor comisiilor istorice şi culturale româno-maghiare a căror activitate a fost inexistentă în ultimii ani din cauza absenţei (niciodată anunţate sau explicate) al părţii româneşti.
Delegaţia a reiterat interesul deosebit al Ungariei în reluarea schimburilor culturale între cele două ţări. În ultimii ani, autorităţile româneşti au pus punct relaţiilor culturale româno-maghiare şi vânează publicaţiile maghiare la graniţă şi pe teritoriul României. În vreme ce Ungaria şi numeroşi cetăţeni maghiari încearcă să ajungă, prin intermediul schimburilor culturale şi al publicaţiilor, la minoritatea maghiară din Transilvania, autorităţile române încearcă să blocheze aceste încercări pentru a spori izolarea culturală a minorităţii maghiare şi pentru a stopa intrarea ideilor reformiste din Ungaria în România. Partea maghiară mai reproşează delegaţiei române faptul că nu mai ţine cont de înţelegerile anterioare de a scoate o declaraţie comună cu privire la drepturile naţionalităţilor şi la rolul lor de "punţi" între cele două ţări.
Liderii maghiari şi-au repetat apelul ca România "să stopeze" imediat programul de sistematizare rurală, care, susţin ei, ameninţă identitatea etnică a maghiarilor din Transilvania şi pune în pericol "o cultură veche de secole şi alte valori." În ceea ce pare a fi o concesie minimă la aceste discuţii, Ceauşescu a fost de acord să permită unei delegaţii maghiare formate din membri ai consiliilor administrative locale să viziteze România şi să analizeze planul de restructurare. Liderul român, totuşi, a luat înapoi puţinul pe care l-a dat: el a stipulat ca programul de călătorie al delegaţiei să fie stabilit de partea română.
Fiind cu un pas în urma agendei care a rămas în suspans încă de la Arad, liderii maghiari au cerut "autonomie culturală" pentru minoritatea maghiară din Transilvania pentru "a i se garanta acesteia egalitatea" şi pentru a i se da oportunitatea "nu numai de a menţine dar şi de a dezvolta" identitatea sa lingvistică şi culturală. Ideea unei autonomii culturale pentru minoritatea maghiară din Transilvania a fost amintită de mai multe ori în declaraţiile oficiale ale Ungariei în ultimele luni, dar nu au fost încă furnizate detalii despre forma sau modul de funcţionare al unei asemenea autonomii.
Oficialii maghiari au indicat, totuşi, că se gândesc la autonomie culturală, nu teritorială. Acest lucru a fost clarificat de Horn în conferinţa sa presă şi în interviurile care au urmat întâlnirii de la Bucureşti. Întâlnirea nu a produs vreun rezultat imediat sau tangibil; cel mult a confirmat existenţa blocajului. Respingând îngrijorarea părţii maghiare, Ceauşescu a repetat cu o şi mai mare hotărâre decât la Arad, că "nici una dintre aceste probleme (ale minorităţii maghiare) nu există în România". Aşa cum a rezumat Horn în întrevederile care au urmat, liderii români au adoptat poziţia potrivit căreia soluţia românească la problema naţionalităţilor este "una perfectă, şi chiar cea mai bună din lume".
Drepturile minorităţii maghiare sunt garantate şi orice afirmaţie care contrazice acest lucru "nu are nici un fel de fundament" şi nu poate avea ca sursă decât "percepţia eronată" maghiară faţă de România. Liderii maghiari au întrebat atunci de ce "românii şi etnicii maghiari părăsesc în masă România" şi fug în Ungaria dacă situaţia din România este atât de bună. Într-adevăr, numărul de refugiaţI din România în Ungaria a crescut de la 20.000 la sfârşitul anului 1988 până la aproximativ 30.000 în iunie 1989, iar cifra nu îi include pe refugiaţii neînregistraţi al căror număr este, de asemenea, considerabil. Ca răspuns la cererea delegaţiei maghiare ca o delegaţie de experţi, internaţională şi "imparţială", să fie admisă în România pentru a examina situaţia drepturilor omului, aşa cum prevede Comisia pentru Drepturile Omului a ONU, Ceauşescu a spus că o asemenea delegaţie nu va primi "niciodată" permisiunea să intre în România.
CIOCNIREA IDEOLOGIILOR
Partea maghiară a specificat, de asemenea, că recentele atacuri din presa românească şi declaraţiile oficiale împotriva reformelor din Ungaria sunt încă unul dintre aspectele care afectează relaţiile româno-maghiare. Obiectând faţă de "campania politică sistematică" a României împotriva reformelor din Ungaria, liderii maghiari şi-au acuzat omologii români de "distorsionare a situaţiei din Ungaria"; declaraţiile Bucureştiului "chestionau asupra legitimităţii şi corectitudinii eforturilor de a promova schimbarea democratică în Ungaria". Un alt factor care afectează major relaţiile bilaterale este "emergenţa ameninţării militare a României împotriva Ungariei, în ultimele luni". Delegaţia maghiară a condamnat aceste ameninţări ca pe "un efort conştient de a incita la ostilitate" în relaţiile dintre cele două ţări.
Aşa cum a rezumat Horn, întâlnirea s-a caracterizat printr-un "schimb de replici extrem de dure" care nu au servit decât la confirmarea faptului că relaţiile au ajuns la "punctul maxim de încordare". Aşa cum vede lucrurile partea maghiară, "singurul punct asupra căruia am convenit a fost acela că suntem vecini şi că interesele a două ţări vecine cer o îmbunătăţire a relaţiilor". Propunerea lui Ceauşescu privind întâlnirea Prim Miniştrilor celor două ţări poate fi de folos, a spus liderul maghiar, doar dacă partea românească va fi de acord să ţină seama de problemele existente şi să se alăture Ungariei pentru negocirea unor soluţii.
Edith Oltay
Radio Europa Liberă (München) - Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu
