x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

23 octombrie 1989

0
23 Oct 2009 - 00:00

● Sanda Stolojan ● Liviu Antonesei ● Nikolai Morozov



Astăzi, treizeci de ani după revo­lu­ţia de la Budapesta, Ungaria a de­ve­nit "Republica maghiară". Cercurile politice franceze privesc cu îngrijorare evoluţia situaţiei din RDG. Acce­lerarea evenimentelor din Europa de Est pune probleme pentru viitorul Comunităţii Europene (12 ţări), pe care Franţa înţelege s-o domine...
Sanda Stolojan, Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian. Traducere din franceză de Micaela Slăvescu. Revizuită de Sanda Stolojan, Bucureşti, Humanitas, 1996, p. 308


Dimineaţă am scuipat sânge. Toa­tă ziua pe la doctori. Da, e pneumo­nie - radiografii, analiza capa­cităţii respiratorii (care e a dracului de mică), o mulţime de medicamente. Medicii - cu toţii - excesiv de amabili. Mama le tot spune o chestie cu nişte borfaşi care m-au fugărit ca să mă prade. Ei păreau de acord cu explicaţia, dar senzaţia mea este că ştiau ce se întâmplase.

Cu atât mai mult merită re­cu­noş­tin­ţa mea. Mi-au dat "internare la domiciliu" spunând că e mai bine să am pe ci­neva - de meserie - prin preajma mea. Ca şi cum în spital n-ar fi fost de meserie! Asta mă face să fiu tot mai convins că ştiau. După ce m-a dus acasă - tot timpul am fost urmăriţi, la pri­mul dispensar chiar a intrat unul pe hol să asculte ce vorbim cu doctoriţa! -, mama s-a dus la Universitate să ducă memoriul cu solicitarea pro­tec­ţiei. Nici directorul, nici rectorul nu pu­teau înţelege cum s-a putut întâmpla aşa ceva. E, într-adevăr, incredibil, dar - din păcate - adevărat! Culmea este că au promis protecţia solicitată! Mă rog, să vedem ce-o să urmeze.
Liviu Antonesei, Jurnal din anii ciumei: 1987-1989. Încercări de sociologie spontană, Iaşi, Polirom, 1995, p. 108-109
A fost anunţată data Congresului al XIV-lea al PCR. Pentru ziariştii care se ocupau de România, asemenea evenimente reprezentau prilej pentru a vi­zi­ta ţara. Această ocazie permitea să re­înnoim dosarele, să ne îm­pros­pă­tăm impresiile şi, bineînţeles, să câş­ti­găm un ban - factorul material nefiind niciodată pe ultimul loc. De aceea, încă de la mijlocul anului 1989 am în­c­e­put să-i "inoculez" redactorului-şef ideea că n-ar fi rău să "întărim" biroul TASS în Bucureşti în timpul congresului, fără să bănuiesc, bineînţeles, că acesta avea să fie şi ultimul. Nu ştiu dacă este vorba despre intuiţie jurna­lis­tică sau o simplă coincidenţă, dar tot străduindu-mă să-l conving, am lansat, forţând nota, teza, ca argument suprem, cum că regimul Ceau­şescu îşi trăieşte ultimele zile, iar în mo­mentul când se va prăbuşi trebuie să avem în România un corespondent experimentat, în rolul căruia, fără fal­să modestie, mă propuneam, evident, pe mine. Cum să explic această "proorocire"? Reconstituind din me­morie argumentaţia mea nu pot să nu recunosc că a fost destul de solidă. (...) Pe scurt, conducerea redacţiei a găsit aceste argumente suficient de con­vingătoare, aşa că în octombrie 1989 mi-am făcut bagajele.

În Bucureşti zilele se scurgeau într-un ritm monoton care numai din când în când era întrerupt de "evenimente" organizate oficial, ca de exemplu Târgul Internaţional Bucureşti sau "senzaţii" artificiale, precum arestarea directorului restaurantului "Orizont" pentru delapidare. În ziare a început o propagandă stridentă şi plictisitoare în legătură cu pregătirea congresului PCR. Făceam zilnic revista presei, traduceam din Scînteia articolele în care se critica economia de piaţă şi teoria dezideologizării, compuneam nişte corespondenţe anoste. Impresia gene­ra­lă, în comparaţia cu anterioara mea vizită în ţară în 1987, a fost deosebit de apăsătoare: magazine pustii, privirile disperate ale femeilor, înjurăturile pensionarilor la cozi. (...)

Datorită acestei atmosfere, ca în filmele de groază, nu o dată, pe străzile pustii la o oră târzie mă năpădeau gânduri urâte. Mai ales, pe vreme rea, când sub rafalele vântului de toamnă se legănau scârţâind deasupra capului felinare, atârnate de cabluri, pe stra­da Edgar Quinet care mă ducea aca­să.  (...)

Într-o ceaţă pâcloasă care învăluia străzile zăream lumini slabe. Acestea erau ferestrele care din cauza mur­dă­riei n-aveau nevoie de perdele, şi îmi imaginam că după geamurile slab lu­minate trăieşte o societate civilă: cineva creează o literatură liberă de orice constrângeri sau, poate, concepe o răzmeriţă contra regimului totalitar....
Nikolai Morozov, Corespondentul agenţiei TASS care a văzut totul, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002, p. 18-23
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de