Arestări la "România liberă"

Dacă ţii seama doar de informaţiile puse în circulaţie oficial, părea că la sfârşitul lui ianuarie toată suflarea nu mai făcea altceva decât s-aştepte, cu adâncă emoţie, Ziua cea Mare. Dincolo de poveştile cu poporul strâns unit în jurul Conducătorului, scornite şi întreţinute de propagandă, în viaţa adevărată lucrurile arătau altminteri. 

În noaptea de 24 spre 25 ianuarie, apar­tamentul din cartierul bucu­reş­tean Pajura al lui Petre Mihai Băcanu şi autoturismul ziaristului de la Ro­mâ­nia liberă au fost scotocite de "or­gane", iar jurnalistul – arestat. Aceeaşi soartă au avut-o colegii săi Mihai Crean­gă şi Anton Uncu, inginerul Ştefan Niculescu Maier, maistrul tipograf Alexandru Chivoiu, matriţe­rul Nicolae Neacşu şi economista Elena Gheor­ghe. România liberă, pu­bli­caţie scoa­să de Partidul Comunist încă din ilegalitate, era considerat în 1989 al doilea ziar al ţării, sora mai mică a Scânteii.

După Revoluţie, numele lui Petre Mihai Băcanu a figurat în galeria disi­denţilor, a celor puţini, care au îndrăz­nit să i se opună, prin cuvânt sau prin faptă, lui Ceauşescu. S-a spus şi că de protestul ziariştilor de la România li­be­ră n-ar fi fost străine serviciile speci­ale sovietice, interesate să găsească la Bucureşti adepţi ai glasnostului şi perestroikăi gorbacioviste, şi că Petre Mihai Băcanu ar fi lucrat în strânsă legătură cu Vla­di­mir Volodin, corespondent al ziarului Izvestia în Ro­mânia, în realitate agent KGB acoperit.

La 20 de ani distanţă, doi dintre protagonişti nu se mai află prin­tre vii. Anton Uncu a fost răpus de un atac cerebral. Alexandru Chivoiu, maistrul tipograf, s-a sinucis, după ce a fost obligat să elibereze locuinţa de protocol primită în primele luni după Re­voluţie drept recompensă pentru gestul protestatar. Dezamăgit de reali­tă­­ţile cotidiene, Mihai Creangă a refu­zat să mai povestească participarea sa.

Petre Mihai Băcanu, considerat li­derul grupului, a avut amabilitatea să rememoreze istoria şi să ne pună la dispoziţie prima pagină a samizdatului România. Ne-a relatat istoria ziarului clandestin, cum s-a aflat de po­veste, cum a fost anchetat la Direcţia Cercetări Penale a Securităţii din Ca­lea Rahovei, cum a fost transformat de Securitate din opozant al regimului în traficant de automobile, despre cum i s-au introdus în celulă deţinuţi de drept comun informatori ai Securi­tăţii, despre chinurile izolării totale şi multe altele. Jurnalistul a adus în sprijinul afirmaţiilor sale documente din dosarul de Securitate, atâtea câte i-au fost puse la dispoziţie de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

În epocă, oficial, nimic n-a umbrit cea de-a 71-a aniversare a lui Ceau­şescu. Doar la bursa zvonurilor s-a vân­dut informaţia că un grup de zia­rişti de la România liberă, ajutaţi de un maistru tipograf de la Combina­tul Poligrafic Casa Scînteii, au redactat şi tipărit manifeste anticomuniste sau un ziar clandestin, de tip samizdat, unde criticau regimul şi pe Ceau­şescu, şi că intenţionau să îl difuzeze de ziua "Tovarăşului", atât în Bucu­reşti, cât şi în provincie. Şi, după meca­nismele de funcţionare a folclorului, fiecare mai adăuga un fir la urzeală poveştii. La finele lui ia­nuarie, de fapt nimeni nu ştia nimic precis. Nici chiar protagoniştii n-aveau cum să-şi imagineze ce le rezervă viitorul.

Observator atent al evenimentelor văzute şi nevăzute din viaţa cetăţii, Stelian Tănase consemnează în jurnalul intim întâmplarea, după o săp­tă­mână şi ceva: "Un grup de ziarişti a tipărit manifeste sau un ziar clandestin, la Casa Scînteii. Sunt de la Ro­mâ­nia liberă, Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă şi încă unul. Cu complicitatea unui maistru tipograf. Pe 26, am aflat dimineaţă. Şi am spus cuiva, dar nu se aude nimic. Stau fixat pe radio. Aproape două săptămâni, şi nimic". Cam în aceeaşi vreme, scriitorul Titel Constantinescu încredinţa jurnalului alte detalii legate de caz: "Din nou s-a petrecut ceva, cumva, din nou murmure, confidenţe, taine... La România liberă au fost arestaţi Petre Mihai Băcanu, An­ton Uncu şi, probabil, Mihai Crean­gă, fostul meu coleg de la Institutul de Teatru, acum gazetar.

Au fost prinşi în clipa când, în tipo­grafie, la ora când se imprima ziarul, vârâseră sub rotativă afişe şi manifeste anticeauşiste. Am ştiut asta chiar în ziua când au fost prinşi, de la colegii de la Documentarea radio. Aceştia, aflându-se la Casa Scînteii pentru ti­pă­rirea Programului Radio, au ob­ser­vat mişcarea şi vâlva din jurul lor. Dar nu s-a aflat nimic precis. Tot E.L. a de­conspirat totul. Din nou comentarii! Voci! «De ce? La ce le folosea asta? Vai de capul lor ce-o să păţească!» etc. Încolo e bine şi... cald.  Când au fost de fapt arestaţi Băcanu şi colegii lui de la România liberă, ce învinuiri i s-au adus şi ce-a făcut concret, cu ce scop, şi ajutat de cine, nimeni nu putea să spună cu precizie."

"Am început din jumătatea lui 1988, şi-a amintit Băcanu. Am fost impresionat de atitudinea Anei Blan­diana, mi-am zis că dacă o femeie este în stare să se lupte cu ba­laurul, noi, ca bărbaţi, suntem nişte otrepe dacă nu facem nimic. Discutând cu diferite persoane, nu numai din redacţie – chiar în re­dacţie îmi era cel mai tea­mă, deşi am avut colegi care au ştiut, dar nu au turnat, cum a fost Uri Vălu­reanu, de exemplu, ne-a spus: «Toată ad­mi­raţia pentru ce faceţi, dar eu nu sunt în stare» –, am reuşit să-i atrag în toată chestiunea pe Mihai Creangă şi pe Anton Uncu. Apoi şi pe alţii.

La arestare, «Alianţa R» număra vreo 5.000 de oameni, din toată ţara, erau un fel de grupări. Am decis să scoatem un ziar. S-a lucrat în condiţii groaz­nice. Matriţa am făcut-o la un atelier, ne-a lucrat-o un meşter. Lucrând la ma­triţa asta, l-a vizitat un tip care fusese în Securitate, care a văzut matriţa şi a zis că hahaha, asta seamănă cu o ma­triţă din filmele cu ilegalişti. Meş­terul nu ştia exact ce am eu de gând, n-a avut nici o legătură. N-am ştiut că putem face rost de litere, la linotip nu se putea culege, apoi am încercat o variantă electronică, şi aşa l-am recrutat pe Maier. El a spus că fiecare calculator are o amprentă. Maier s-a răz­gân­dit, la un moment dat voia să re­nunţe. Mi-am dat seama că e mai rău şi l-am convins să continuăm, deşi el nu era în domeniul nostru, nu era ziarist. Până la urmă Chivoiu a făcut rost de litere de la Combinat, din Casa Scînteii. O vreme ne-am întâlnit într-un apartament, la o doamnă. Când m-au arestat, ei şi-au dat seama că lua­sem de acolo tot ca să mutăm locaţia."

În opinia lui Petre Mihai Băcanu, grupul ar fi reuşit să tipărească şi să distribuie ziarul, dacă n-ar fi fost trădaţi autorităţilor. "Cred că dacă nu eram turnaţi, ar fi funcţionat, este de părere ziaristul. În paralel cu încercarea de tipărire a ziarului, căutam metode de distribuire în toată ţara. Greşeala asta a fost. Eram atâţia, şi nu s-a aflat. Credeam că nemulţumirea în România e aşa de mare, că nimeni nu se mai duce să toarne. Pe noi ne-a turnat un doctor de la Piteşti, la Uzinele Dacia. Noi voiam să îl folosim ca să distribuim ziarul. Nu ştiam că doctorul fusese condamnat pentru nişte chiuretaje şi atunci l-au recrutat. S-au găsit turnătoriile lui, era informator de meserie."

În noaptea de 24 spre 25 ianuarie Petre Mihai Băcanu a fost arestat. La percheziţie s-au găsit matriţa, un culegător de litere, literele, şpalturile din prima pagină a ziarului clandestin România şi alte obiecte. "Corpurile delicte" au fost confiscate, împreună cu maşina de scris a ziaristului şi o su­medenie de hârtii cu notiţe, însem­nări, precum şi un roman la care lucra.

Din conţinutul primei pagini, atât cât apucaseră să imprime, reiese că apariţia pe "piaţa" neagră a samizdatului fusese într-adevăr gândită pentru data de 26 ianuarie. "N-aveam cum să distri­buim ziarul de ziua lui Ceauşescu, ne-a spus Petre Mihai Băcanu. Am intenţionat iniţial, dar s-a lucrat în condiţii groaznice, cum am spus. La arestare, abia tipărisem prima pa­gi­nă."

Pe sumarul ziarului Româ­nia, con­fiscat la percheziţie, figurau ur­mă­toarele articole: prima pagină – un citat din Mihai Eminescu despre tiranie şi demagogie; "Am ales Ro­mâ­nia" de Mihai Creangă, "Ce vrem noi", scris de Petre Mihai Băcanu, "Am crezut", al lui Anton Uncu, un ci­tat din Panait Istrati. Pe pagina a doua ar fi trebuit să intre două continuări din pagina întâi, la textele "Am cre­zut" şi "Ce vrem noi", "Tran­dafirii nu cresc în pustiu", text de Ştefan Ni­cu­lescu Maier, poezia "Cu ce-ai greşit tu, maică România" de Mihai Creangă, "Clasicii sunt cu noi. Citate" şi "Sur­pri­za de Anul Nou". "Aveam articole pentru pagina a doua, a spus Băcanu, care era în faza de culegere, dar nu aveam suficiente litere. Aşa că trebu­ia să tragem prima pagină, să o stri­căm şi abia apoi să o tragem pe a doua. Chiar şi la prima mai aveam de scos nişte corecturi. Pe a doua n-am mai apucat s-o facem, nici ei n-au mai găsit-o."

Ridicat de acasă, în dimineaţa zilei de 25 ianuarie, Petre Mihai Băcanu ajungea la Direcţia Cercetări Penale din Calea Rahovei. Clădirea era împărţită în două, jumătate avea Miliţia, jumătate Securitatea. Începea calvarul anchetei.