Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 30 decembrie 1989, Silviu Brucan acorda un amplu interviu cotidianului francez Le Monde. Publicăm în continuare impresiile celui supranumit, după 1990, "oracolul din Dămăroaia". "Partidul Comunist a fost absent în procesul revoluţionar şi vom face în aşa fel încât să rămână aşa", declara atunci Silviu Brucan.
În ţara sa, Silviu Brucan, profesor de ştiinţe sociale la universitatea din Bucureşti, este cunoscut de toată lumea. În străinătate, numele său nu a depăşit limitele micilor cenacluri ştiinţifice, ca în 1987, când s-a ridicat public împotriva represiunii sângeroase a revoltei muncitorilor de la Braşov, ceea ce l-a costat arestarea. Imediat ce a ieşit, a recidivat difuzând o scrisoare deschisă prin care le cerea participanţilor la congresul al 14-lea să debaraseze ţara de Nicolae Ceauşescu.
Silviu Brucan se adresa atunci vechii sale familii politice. Comunist de tânăr, redactor şef la Scânteia, cotidianul partidului, ambasador la Washington şi apoi la ONU, director general al televiziunii şi profesor, el este astăzi alături de Iliescu, Mazilu şi Roman unul dintre cei patru oameni importanţi din România. El preferă culisele. "Sunt o eminenţă cenuşie", spune el râzând. Este unul din cei câţiva care au luat decizia executării lui Ceauşescu fără remuşcări sau emoţii inutile. Membru in comitetul executiv la frontului salvării naţionale, el afirmă că nu aspiră la nici o funcţie. "Este locul tinerilor! Tineretul a fost minunat", spune el.
Are 73 de ani şi trăieşte izolat în biroul său de la ministerul de externe, cu draperiile trase în permanenţă, "din motive de siguranţă, din cauza puştilor cu lunetă". (Marion Georges)
● Le Monde: - Unele voci reproşează consiliului şi noului guvern că au în frunte foşti comunişti. Una peste alta, se spune că Frontul nu ar fi decât un partid comunist metamorfozat.
● Silviu Brucan: Este ridicol. Partidul comunist nu a jucat nici un rol în această revoluţie. În celelalte ţări din est, schimbarea a fost rodul iniţiativelor reformiste din sânul aparatului de partid sau al luptelor interne generate de presiunea populară. Dar în România a fost altfel. Partidul era sistemul lui Ceauşescu şi invers. Revolta populară a măturat partidul în acelaşi timp cu dictatura. El nu este reprezentat în Front şi vom face în aşa fel încât să rămână aşa. Partidul comunist a fost distrus politic şi ideologic odată cu dictatura lui Ceauşescu. Este sfâşitul istoriei acestui partid.
● Probabil, dar mai sunt totuşi foşti comunişti care au funcţii?
● Repet, toate partidele comuniste sunt discreditate politic pentru că au împins în vârful aparatului nişte criminali şi psihopaţi, precum Ceauşescu, Pol Pot, Mao, Stalin. Nu mai au viitor. Din raţiuni sociale, ele nu mai pot exista decât în ţarile dezvoltate.
● Această părere este împărtăşită de ceilalţi membri ai frontului, care sunt, ca şi dumneavostră, foşti comunişti?
● Grosso modo, da. Este adevărat că noi am fost comunişti, că am trăit şi noi în sistem, dar de la un moment dat noi ne-am opus sistemului, lui Ceauşescu. Ştiţi de ce a fost îndepărtat Iliescu? Era atunci ministrul apelor. A făcut un raport despre situaţia catastrofală din România din punct de vedere ecologic. Şi-a asumat răspunderea şi imediat a fost tras pe tuşă. Toţi românii ştiu că Iliescu era un adversar al lui Ceauşescu şi al politicii sale. Cei care nu au făcut nimic niciodată împotriva lui Ceauşescu se poziţionează greşit când ne acuză pe noi că am fost comunişti.
● Dar nu aceştia l-au pus în funcţie pe Ceauşescu?
● Ba da, dar cine putea şti cum va evolua un om politic, cine putea garanta că nu va deveni un tiran sau un bandit? Problema nu este de a pune pe cineva în funcţie, ci de a te opune lui, şi asta au făcut-o foarte puţini români.
● Încă o dată, de ce în guvernul dumneavoastră sunt atât de mulţi comunişti?
● Guvernul nu este înca format definitiv. Când va fi complet, veţi vedea că este departe de a avea miniştrii care să aparţină cu toţii aceleiaşi familii. Tocmai l-am numit pe noul ministru al culturii, Andrei Pleşu. El este un anti-comunist declarat.
● Consiliul frontului desemnează miniştrii, dar pe el cine l-a desemnat?
● Asta s-a întâmplat spontan, în cadrul unei mişcări revoluţionare atât de spontane. Noi suntem o organizaţie politică de stânga. Spun organizaţie politică şi nu partid. Consiliul frontului are acum 39 de membrii, dar va fi lărgit curând la 150 de membrii. Toate judeţele ţării vor fi reprezentate.
● Frontul va participa la campania electorală?
● Vom avea candidaţi peste tot. Vom lăsa puterea guvernului care va rezulta dintr-o majoritate parlamentară. Puterea va reveni guvernului. Va exista şi o Curte Supremă care să garanteze independenţa justiţiei. Toate partidele vor putea participa la alegeri, inclusiv partidul comunist, dacă mai este vreunul. În orice caz, nu cred că va lua mai mult de 5%.
● Felul cum a fost judecat şi executat Ceauşescu este grav criticat peste tot în lume. Nu aţi comis o eroare politică?
● Era o chestiune de viaţă şi de moarte. Încă de la început, Iliescu, Mazilu, Roman şi cu mine eram la ministerul apărării şi am rămas acolo până la executarea lui Ceauşescu. Situaţia era critică, dar Ceauşescu şi soţia lui fugiseră cu un elicopter care a aterizat la Târgovişte. De acolo ar fi trebuit să ia o maşină să ajungă la aerodormul militar din Boteni, unde îi aştepta un avion pentru a-i duce într-o ţară Nord-Africană.
● Spre Libia?
● Nu se ştie exact, dar este posibil. Când elicopterul a aterizat, ţăranii şi miliţia locală l-au încercuit şi au arestat cuplul. Pilotul care îi aştepta a comunicat celor de la securitate că pasagerii săi nu sosit. În felul acesta securitatea a aflat ca Ceauşeştii au fost reţinuţi la Târgovişte. Atunci au atacat garnizoana. Când ni s-a comunicat că atacul era serios, am decis să terminăm foarte repede. Dacă securitatea i-ar fi eliberat, România ar fi fost într-o baie de sânge, un război intern cumplit. Nu am avut de ales. Nu am fost siguri că armata va putea rezista atacurilor.
● Cine a decis să se ţină procesul şi când?
● Decizia a fost luată pe 24 decembrie seara de biroul executiv al frontului, un organism care are 11 membri, şi de către militari. Procesul a avut loc pe 25 decembrie dimineaţa. La prânz au fost executaţi.
● Cine sunt membrii biroului executiv?
● Iliescu, Mazilu, Roman eu, plus alţi câţiva al căror nume nu este făcut public din raţiuni de securitate. Este vorba de tineri care au fost alături de noi la ministerul apărării.
● Nu aţi supraestimat cumva forţa dusmanilor dumneavoastră? Ar fi fost ei într-adevăr capabili să-l elibereze pe Ceauşescu?
● Nu aveţi idee cine erau aceşti oameni, toţi profesionişti veritabili şi bine antrenaţi, cu echipament american modern, nu cu vechile Kalaşnikov-uri ca soldaţii noştri. Aveau puşti cu lunetă cu raze infra roşii. Am văzut cu ochii mei 12 soldaţi ucişi în faţa comitetului central în timpul nopţii, cu câte un glonţ în frunte. În acele zile ne-am deplasat doar cu blindatele. Şi de fiecare dată blindatul nostru a fost atins de gloanţe. Ştiau că eram înauntru. Erau peste tot.
● Câţi erau cei cu care vă luptaţi?
● Între 50 şi 60.000 de oameni, împrăştiaţi pe tot teritoriul României, şi calitativ mult deasupra trupelor noastre. După execuţia lui Ceauşescu, cei mai mulţi s-au predat. Au fost dezarmaţi şi întegraţi în armata regulată. Trebuia să le dăm speranţa unei reabilitări, nu îi puteam pune pe toţi la zid. Când sunt disperaţi, oamenii pot deveni periculoşi. Doar generalii de securitate vor fi judecaţi, nu şi oamenii din trupe.
● Când şi de către cine?
● De tribunalul militar extraordinar care a fost creat. Avem timp pentru procese. Nu mai sunt periculoşi, şi nu ne mai simţim ameninţati în prezenţa lor aşa cum eram în prezenţa celorlalţi doi (soţii Ceauşescu). Situaţia militară este stabilă. Ne mai ameninţă doar câteva puşti cu lunetă mânuite de câţiva fanatici. Nu mai au acum decât un singur scop: să încerce să decapiteze mişcarea revoluţionară asasinându-ne. De aceea nu ieşim de aici. Decizia noastră de a-i executa pe Ceauşeşti a fost corectă, nu doar pentru că după aceea inamicul a oprit lupta, dar şi pentru că poporul dorea profund această execuţie şi noi ştiam asta. În politică, asta este ceea ce contează. Între susţinerea populară şi reticenţele manifestate în străinătate, noi am ales rapid. Ştiţi că cei 120 de soldaţi care îl păzeau pe Ceauşescu şi pe soţia lui s-au oferit cu toţii voluntari pentru execuţie? Şi pe urmă repet, ar fi fost periculos să fie eliberaţi. Nu puteam să riscăm. Cei care nu ţin cont de aceste date sunt nişte visători.
● Sunteţi sigur pe armată?
● Întotdeauna am fost siguri pe armată dar nu şi pe generali. Unii au fost înlăturaţi între timp. Nu au manifestat destulă fermitate atunci când ne-am fi aşteptat să o facă, în momentele critice când felul cum se va sfârşi lupta era încă incert.
● Vor fi judecaţi?
● În principiu nu îi judecăm decât pe cei care sunt criminali recunoscuţi sau pe cei care au avut răspunderi decisive. Nu dorim să creăm în ţară un curent de răzbunare, nu vrem să cerem socoteală tuturor. Regimul lui Ceauşescu exercita asupra noastră a tuturor o mare presiune şi nu le poţi cere tuturor să fie curajoşi 24 de ore din 24. Este adevărat că există o dorinţă de răzbunare, dar va trebui să îi rezistăm. Şi pe urmă, eu cred că această dorinţă era cel mai mult îndreptată împotriva lui Ceauşescu. Acele milioane de dolari puse la adăpost în bănci elveţiene, în timp ce oamenii crăpau de foame şi de frig... Asta a impresionat cel mai mult.
● Aveţi dovezi ale acestei deturnări de fonduri?
● Chiar Elveţia ne-a asigurat că ne va înapoia banii depozitaţi pe teritoriul său. Fratele lui Nicolae Ceauşescu, Marin, era de 15 ani şeful misiunii comerciale la Viena. El a făcut depozitele din băncile elveţiene. A dispărut. Cât despre cei trei copii ai lui Ceauşescu, aveau conturi de economii de câte 1,5 milioane de lei fiecare, în vreme ce salariul lunar al unui muncitor era de 2500 - 3000 lei. În fiecare an, Elena Ceauşescu punea în contul copiilor câte 50.000 de lei cadou. Era jaf la drumul mare.
● S-a vorbit de luptători străini care erau alături de securitate. Ce ştiţi exact?
● Trebuie să fim prudenţi în această chestiune. Este adevărat că există în România studenţi din ţările arabe şi mulţi dintre ei au fost antrenaţi într-o tabără specială a securităţii, la comanda unuia din fraţii dictatorului. Acolo erau antrenaţi pentru lupta de gherilă şi în tehnici teroriste.
● Veţi expulza studenţi arabi?
● Problema este delicată. Are implicaţii diplomatice pe care trebuie să le mai discut.
● Generalul Milea s-a sinucis?
● A fost asasinat atunci când i-a spus lui Ceauşescu că refuză ca armata să se implice în lupta cu manifestanţii...
● Dar armata nu trăsese deja în mulţime?
● La Timişoara da, dar la Bucureşti nu. Există două versiuni despre asasinarea lui Milea. Una, că ar fi fost ucis chiar de Ceauşescu în persoană, alta că a fost ucis de cele două gărzi ale sale. Încă se ancheteaza această cauză. Oricum, generalul Milea va avea parte curând de funeralii naţionale şi va fi decorat postum.
● Georges Marchais este atacat dur în Franţa pentru relaţiile pe care le-a avut cu fostul dictator.
● Georges Marchais? A distrus Partidul Comunist Francez. Este adevărat că l-a criticat foarte timid pe Ceauşescu. Pe când l'Humanité l-a criticat cu mai multă convingere.
Citește pe Antena3.ro
