Mărturii ale timpurilor

1 august 1989. Ca de obicei îl găsim pe Bogdan treaz. Tocmai luase temperatura: ora 7:00, 13 grade C. Plouă. Mergem să ne spălăm. Mâncăm pâine cu unt şi bem ceai de tei. Astăzi nu mai mergem pe munte, deşi aşa aveam în plan.

Aşteptăm să înceteze ploaia. Între timp facem curăţenie, inventariem alimentele, facem ordine în corturi, organizăm diferite jocuri, cel mai interesant fiind "Chimiţa".

Ora 12:00: ploaia nu încetează. Mereu mai mărunt şi mai repede. Am trecut deja la un program ad­ministrativ: de aranjare a lu­crurilor, spălatul unor obiecte vestimentare. După masă fiecare simte oboseala în urma zilei de ieri şi dormim o oră. Primim vizita echipajului "Arcaşii" de la şcoala din Pătrăuţi, cu care ne întreţinem aproape o oră.

Ieşim afară şi vedem Haita învolburată, curgând cu zgomot. Valurile curg, se deznoadă pe pietre, aruncă o fugară urmă de ghirlandă albă.

Un grup format din Laura, Dan şi Cristina pleacă în sat pentru a culege alte mărturii ale timpurilor trecute. Eu împreună cu Cătălin şi Ştefănel mergem la Paţa Vasile. Îl rugăm să ne spună câte ceva din istoricul exploatării din Călimani.

Primele lucrări de prospecţiune au fost realizate de o întreprindere de exploatări geologice din Bucu­reşti; ISEM. Ei au făcut şanţuri şi puţuri, iar în 1961 s-au adus sonde de foraj de mică adâncime (400 m). În 1963, sondele îşi reduc activitatea şi cele mai multe utilaje sunt re­tra­se, deoarece nu exista minereu de fier de calitate. Geologul Emil Butnaru, în discuţiile purtate cu Paţa I. Gheorghe şi Leonte Cocîrdan află că la Petroşica este pucioasă şi că iz­vo­răşte de undeva, din munte, lapte de var. În jurul izvorului respectiv şi în apele lui nu trăia nici o vietate. În urma studiilor făcute în locurile indicate de localnici s-a descoperit un zăcământ de sulf. În mai 1963 s-au reluat lucrările cu mijloace caracteristice. S-au continuat cercetările în Muntele Negoiu între anii 1963 şi 1970. În 1970 s-a început decoper­ta­rea sterilului. S-au folosit excavatoare de mic tonaj (15t-16t). Pe parcurs s-au adus belazuri şi foreze, care au accelerat ritmul lucrărilor.

S-a construit o uzină de flotare a mi­nereurilor şi o staţie de chimie care prelucrează sulful flotat şi îl expe­diază cu autobasculante la staţia CFR Argestru.

Ne întâlnim cu Laura, Cristina şi Dan. Au găsit o bătrână, Iordache Maria, care le-a arătat o cămaşă de lucru veche de o sută de ani. Cămaşa este făcută din pânză ţesută în casă. Este lungă. Are guler ciupag. În faţă este despicată şi încheiată în nasturi galbeni. Presupunem că negrul, roşul şi galbenul, culorile predominante din costumul popular buco­vinean, sunt nişte simboluri. Roşul - culoarea macilor, negrul - coloritul munţilor şi galbenul - culoarea fânului cosit. Cămaşa are pe umăr o platcă.

Mâneca este prinsă pe umăr. Pe ea sunt cusute trei rânduri de motive reprezentând frunze şi flori de papucul-doamnei. Mâneca este în­cheiată în fodori cu o bentiţă din ace­laşi material cu cămaşa. Pe fo­dori sunt cusute modele orizontale mai mici, diferite de cele de pe mâ­necă. La capăt, mâneca are colţişori roşii. În dreptul fodorilor, câte o despicătură care apoi se uneşte din nou şi permite intrarea mâinii.

Cămaşa sub braţ are o "pană" care cedează mâneca pentru a o ridica în sus. Este tivită de mână, cu găurele.
La tabără, masa ne aştepta. Seara se lăsa încet. Ploaia, numai ea, sparge liniştea. Adormim târziu.
Jurnalul expediţiei Montana IV, 1989