Peste 30.000 de spectatori la un meci de Divizia B!

În urmă cu 20 de ani, Ilie Balaci se afla în faţa primelor sale experienţe ca antrenor principal, fosta mare glorie a Universităţii Craiova pre­luând în ianuarie ’89 banca tehnică a divizionarei secunde Pandurii Târgu Jiu.

"De fapt, nu era chiar o noutate pentru mine, pentru că la începutul lui ’85, când am plecat de la Craiova la FC Olt, am fost jucător, dar şi secundul reputatului Traian Ionescu. În toamna lui 1986 am plecat la Dinamo, unde am continuat doar ca jucător, dar la începutul lui ’88, după ce m-am reaccidentat m-am decis să mă retrag, Mircea Lucescu m-a pus principal la echipa de tineret", şi-a amintit Ilie Balaci.

Instalat la Târgu Jiu ca principal în ianuarie 1989, "Prinţul" avea să stea destul de puţin la Pandurii, din cauza unor manevre de culise: "Am avut sezon bun. Fusesem convins să vin la Pandurii pentru că se auzea că urma să se schimbe sistemul competiţional. Se vorbea de o Ligă Naţională, iar Divizia B ar fi devenit Divizia A, cu o singură serie, unde urmau să intre doar primele şase echipe din fiecare serie din cele trei existente pe atunci în eşalon secund. Pandurii era o echipă condusă de Armată, exista un general care se ocupa de club, dar şi de Securitate, deci era o echipă solidă. Din păcate, către final, cu vreo trei etape înainte de terminarea returului, cineva s-a dus să dea cu clanţa şi să mă acuze că aş fi vândut meciul direct cu AS Drobeta. Nu vreau să mai pomenesc numele celui de la care au pornit toate aceste tâmpenii, că e antrenor de Liga 1 în prezent şi nu vreau să mai agit eu spiritele. Nu ştiu însă cum aş fi putut eu să fac asta, de vreme ce a fost 0-0 până prin minutul 89, iar atunci Drobeta a primit un penalty din care a marcat. Dacă era să fie ceva necurat, nu se ajungea până la finalul partidei cu scor de egalitate. Aşa a fost să fie însă, iar eu să rămân cu amintiri neplăcute de la Pandurii. Nu din cauza echipei sau a oraşului, ci a unor indivizi. Binevoitori sunt peste tot". Cu toate că nu a vrut să deconspire numele celui care l-ar fi lucrat, se pare că totul a plecat de la secundul său de la acea vreme şi actualul antrenor al Farului, Ion Marin.

Rămas fără angajament după ce a fost pus pe liber de Pandurii, Ilie Balaci avea să ajungă tocmai la AS Drobeta. "Asta a fost intenţionat alegerea mea, pentru că voiam să mă răzbun pe cei de la Pandurii. Şi cred că am reuşit. Am avut parte de un sezon excelent, la capătul căruia am terminat pe locul 2, la patru puncte de Rapid, care a promovat. Oricum, nu aveam noi cum să ne punem cu o echipă precum era cea a giuleştenilor. Ce rămâne totuşi peste ani este faptul că la meciul direct, câştigat în toamna lui ’89 de noi cu 2-1 la Turnu Severin, am avut pe Municipal peste 30.000 de spectatori. Dacă mai ştiţi ceva asemănător la un meci de Divizia B, să-mi spuneţi şi mie", a declarat Ilie.

Interesant este că, deşi renunţase de la începutul lui ’88 la cariera de jucător, fostul internaţional a în­ceput din nou să intre pe gazon: "După anul în care am pregătit echipa de tineret a lui Dinamo, am revenit şi ca jucător. Am jucat şi la Pandurii şi la AS Drobeta. Nu aveam decât 33 de ani, nu vârsta era problema mea, ci genunchiul care mă chinuia de la 27 de ani. La Severin intram de obicei când simţeam că sunt probleme. Aşa s-a întâmplat şi un an mai târziu, în toamna lui 1990. Îl adusesem la echipă pe Gică Craioveanu. Într-o partidă cu Flacăra Moreni, nu reuşeam deloc să mar­căm. M-am echipat şi am intrat pe teren imediat după pauză, iar me­ciul s-a terminat cu 5-0 pentru noi. Gică a marcat patru dintre goluri, toate din pasele mele". Referitor la perioada petrecută la Severin, "Mi­nunea blondă" are numai cuvinte de laudă: "Mi-amintesc de fiecare dată cu lacrimi în ochi de acei ani. Înainte de Revoluţie, clubul era sprijinit de primul-secretar al judeţului, de primar şi de un director de la Uzina de Vagoane. Fiecare făcea ce putea ca echipa s-o ducă bine. Nişte bani în plus, o primă suplimentară, o în­cadrare în muncă pentru băieţi, lucruri de genul acesta. După decembrie ’89, ne-am trezit că suntem ai nimănui. Am avut totuşi inspiraţia să ne mişcăm repede. L-am ales pe Mitică Vişan, Dumnezeu să-l ierte, în postul de preşedinte şi am făcut un săptămânal de fotbal, care apărea luni, când nu ieşeau alte ziare. Era scris cap-coadă de Mitică, ajutat rareori de încă 2-3 colaboratori. Vindeam de rupeam, aveam tiraj mare! Am trecut toţi jucătorii drept salariaţi ai ziarului şi aşa am putut să-i plătim şi tot de acolo ne veneau şi banii pentru transferuri. Practic, am fost primul patron de ziar de sport!".