Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În lunile august-septembrie 1989, în contextul adoptării limbii moldoveneşti ca limbă oficială a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM), rusofonii au protestat prin greve. Despre acea perioadă tulbure din istoria basarabenilor a scris în volumul său de memorii Mircea Snegur, pe atunci preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem al RSSM.
Greva continuă - acesta era firul roşu al foii de presă Bastuiuşcii Tiraspol (Tiraspolul în grevă), editată, practic, în fiecare zi de grevişti în scopul de a demonstra solidaritatea lor şi susţinerea pe care o aveau mai că nu din partea întregii republici. Conducerea republicii, scriitorii erau denigraţi aproape în toate ediţiile foii.
Consider că trebuie să fie fixate pentru istorie măcar unele dintre insultele celor care s-au revoltat contra poporului băştinaş care nu a dorit decât să-şi vorbească limba. Asta cel puţin pentru a demasca teoria falsă a PCUS şi a regimului sovietic despre prietenia de nezdruncinat şi armonia convieţuirii între popoarele URSS. Despre ce fel de prietenie şi armonie poate fi vorba în pasajele ce urmează (din foaia Bastuiuşcii Tiraspol).
"Am suportat 70 de ani în care s-a tăiat din rădăcină, s-a cosit, s-a lăsat să putrezească în închisori cei mai buni fii ai Patriei - conştiinţa tuturor popoarelor ţării, ca să ajungem la acest moment când s-a dezlănţuit pseudoconştiinţa - aceste lepădături ale sistemului putrezit, toţi aceşti larii, vierii, volontirii, cimpoii."
În unele numere ale foii greviştilor proza era înlocuită prin versuri:
"Snegur, Druţă şi Vieru/ Ne omoară credinţa,/ Bat în găgăuzi/ Şi în legăturile conjugale,/ Calcă în picioare tot ce e sfânt/ Curat şi apropiat" sau "Nimeni nu ne va îngenunchea,/ Să ştie Snegur, Volontir,/ Că nu suntem robi de călărit,/ Şi nu vom permite ruinarea păcii".
Poate să-mi dovedească cineva că aceste "opere" (ca să ne limităm numai la ele) aveau un alt caracter, decât cel antimoldovenesc?!
Orice ar fi întreprins conducerea republicii, totul era comentat, de cei de la Tiraspol, cu răutate. Ţin minte cum un interviu de-al meu, acordat programului "Vremea" de la televiziunea centrală, a fost contestat printr-o telegramă de la Bender, adresată lui M.S. Gorbaciov. Eram învinuit că am descris incorect situaţia social-politică din republică şi că mi-am asumat meritele (împreună cu alţi membri ai conducerii) de încetare a grevelor. (Unele colective, după numeroase tratative, la care ne vom referi mai jos, la sfârşitul celei de-a doua decade a lunii septembrie, ieşeau treptat din greve.) În telegramă se susţinea că aceasta se datorează deciziilor comitetelor de grevă şi organelor sovietice locale. În calitate de protest faţă de "schimonosirea" informaţiei în programul "Vremea", la 18 septembrie, la Bender, a fost organizată o grevă de avertisment de două ore.
Asemenea situaţii au fost destule. Totodată, grevele au contrapus populaţia de la sate (ţăranii) clasei muncitoare. Pe adresa Prezidiului sovietului suprem soseau sute de scrisori şi telegrame în care se cerea pedepsirea organizatorilor de greve. Din rândul muncitorilor de la întreprinderile aflate în grevă a fost creat un comitet antigrevă care învinuia conducătorii întreprinderilor de discriminare şi genocid faţă de moldovenii din Tiraspol şi Bender. Dacă evenimentele ar fi evoluat în aşa mod, situaţia explozivă se putea transforma în confruntări directe.
Orice acţiuni propagandistice în mijlocul populaţiei nemoldoveneşti stârneau ură faţă de moldoveni şi de limba lor. Era de ajuns să vorbeşti în limba română pe stradă, în salonul mijloacelor de transport în comun sau în locurile de agrement, că pe loc erai considerat om rău, naţionalist. Într-o asemenea atmosferă, declaraţiile de stimă faţă de republica noastră, faţă de cultura şi limba populaţiei băştinaşe nu puteau fi considerate decât false. Nici vorbă despre internaţionalism.
La mitinguri, întruniri şi alte manifestări de la Tiraspol erau acceptate numai ideile extremiste ale organizatorilor de greve. Propunerile constructive şi apelurile de a găsi căi rezonabile de ieşire din impas erau respinse din start.
Pe parcursul grevelor s-au înregistrat şi acţiuni huliganice, provocatoare şi insultătoare. În noaptea de 21 spre 22 septembrie, pe gardul ŞPT nr. 54 din Tiraspol au fost scrise lozinci cu următorul conţinut: "Trăiască limba rusă", "Jos latiniţa", "Moarte catârilor", "Jos Grosu", "Jos moldovenii", "Catârilor, căraţi-vă în România", "Bate-i pe catâri, salvează Tiraspolul" ş.a. Peste câteva zile, povestea s-a repetat şi la Şcoala nr. 6. Toate aceste acţiuni murdare ajungeau şi la urechile moldovenilor, care reacţionau în mod adecvat, cerând pedepsirea vinovaţilor.
Un caracter mai civilizat, dar bătăios pentru a constitui un răspuns pe măsură huliganilor ruşi purtau lozincile de la un miting paşnic din satul Varniţa din preajma oraşului Bender: "Republici naţionale - cadre naţionale", "Cerem cetăţenie republicană", "Organizatorii sabotajului - afară din republică", "Rusofonul, tu ai limbă maternă?", "Complotiştii - la stâlpul infamiei" ş.a.
Grevele (şi greviştii) au fost condamnate la o serie de mitinguri sancţionate de la Chişinău şi din alte localităţi, la care conducerea era învinuită de loialitate faţă de organizatorii lor. Între timp, aceştia puneau la cale autonomia Transnistriei. Nici găgăuzii nu rămâneau în urmă, optând, ce-i drept, pentru metode parlamentare de obţinere a autonomiei, dar ameninţând că, dacă acestea nu se vor încununa cu succes, vor trece la acţiuni proletare.
Grozav de îndrăzneţ, ca să nu zic obraznic, s-a dovedit a fi şi conducătorul de partid al raionului Taraclia (populat preponderent de bulgari), G. Nechit, de la care chiar că nu m-am aşteptat să aud epitetele pronunţate la un miting de la 6 septembrie. El a informat asistenţa cum că la sesiune M. Snegur nu a analizat adecvat situaţia social-politică, aceasta având loc sub presiunea deputaţilor poporului din URSS şi a Frontului Popular, iar deputaţilor de limbă rusă li se închidea gura. În concluzie, G. Nechit a afirmat că problema nu constă atât în lupta pentru limbă, cât în planurile unui grup de extremişti care doresc ieşirea din URSS. El a numit Marea Adunare Naţională "adunătură dezonorantă" ("pozornoe zborişce") şi a chemat populaţia să-i susţină pe tiraspoleni.
Deci, republica "fierbea" în confruntări verbale şi după sesiunea a XIII-a a sovietului suprem.
Evenimentele de la Tiraspol, iniţiate şi încurajate de conducătorii de întreprinderi şi liderii mişcării "Edinstvo" ("Interfront"), au constituit o pată ruşinoasă în scurta istorie a restructurării gorbacioviste pe meleagul moldav. Din fericire, ea nu a fost pe conştiinţa poporului moldovenesc, care, şi de data aceasta, a dat dovadă de bunăvoinţă, răbdare şi tact.
Mircea Snegur, "Labirintul destinului. Memorii", Volumul I, Chişinău, Fundaţia "Draghiştea", 2007, p. 610-614.
Citește pe Antena3.ro
