Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În discursul care a însoţit prezentarea în faţa deputaţilor poporului a proiectului de lege, Gheorghiu-Dej a calificat naţionalizarea ca o "schimbare structurală", constând în trecerea în mâinile statului, ca "bun de consum al poporului", a celei mai importante părţi din mijloacele de producţie. Multele fraze pompos-propagandistice aveau menirea să convingă cetăţenii de necesitatea naţionalizării.
Promisiunile de viaţă mai bună colorau vorbele mai-marilor PMR. Imediat după 11 iunie, aceştia au început a colinda fabricile şi uzinele pentru a-i convinge pe muncitori de avantajele deciziei luate de regimul comunist. Majoritatea "clasei muncitoare", sau cel puţin cea văzută din Scînteia, aclama hotărârea Guvernului Groza şi a PMR-ului.
De pildă, la turnătoria "Lemaitre", muncitorii întâmpinau naţionalizarea în sunetele Internaţionalei: "Sunt negri de funingine", scria reporterul Scînteii, "şi muşchii le mai tremură de muncă, dar vocea li se înalţă neşovăitoare". Aici, noul director era un "tovarăş de la strungărie, decorat cu Ordinul Muncii". Propaganda funcţiona din plin. Cuvintele de laudă curgeau: "Muncitorii ies din sală", încheia apoteotic ziaristul de la Scânteia.
Unul, mai bătrân, se uita în jur: "Uite fabrica în care lucrez de atâta amar de vreme.
Nu s-a mutat nici o cărămidă din loc şi totuşi acum o văd cu alţi ochi. Să o păzim ca ochii din cap!". La Uzinele "Vulcan", "când în cămaşă de cânepă şi pantaloni de doc s-a ridicat să vorbească noul director, muncitorii au înţeles şi mai bine ce înseamnă naţionalizarea: "Înseamnă că, de azi înainte, fabrica o conducem noi: eu, Constantin Diaconescu, împreună cu voi, cu toţi care v-aţi legat viaţa de strungurile şi cuptoarele noastre. Să băgăm însă bine de seamă, tovarăşi! Întreaga fabrică lucrează azi pentru noi. Duşmanul va încerca să ne împiedice drumul. Cine va uita asta e la fel de primejdios ca însuşi duşmanul!".
Dincolo de cuvintele frumoase şi mitingurile de susţinere, prea puţini muncitori realizau ce schimbări se fac. Practic, viaţa lor şi mai ales condiţia lor la locul de muncă nu se îmbunătăţeau, nici nu se înrăutăţeau. Efectele naţionalizării aveau să apară la nivel naţional abia în câţiva ani, timp suficient pentru comunişti de a-şi consolida puterea astfel încât acţiunile lor să nu mai poată fi contestate.
Unul dintre artizanii actului de naţionalizare, Gheorghe Gaston Marin, oferă în memoriile sale - "însemnări din viaţă" - câteva cifre relevante pentru dimensiunea pe care a căpătat-o naţionalizarea: "Prin efectul acestei legi au trecut în patrimoniul statului întreaga industrie siderurgică, peste 80% din industria metalurgică prelucrătoare, centralele de energie electrică, toate bogăţiile subsolului, industria petrolieră, peste 80% din industria chimică, 80% din industria materialelor de construcţie, aproape 80% din industria lemnului, celulozei şi hârtiei, 80% din industria textilă şi a pielăriei, aproape 80% din industria alimentară, toate mijloacele de transport fluvial şi maritim şi de transmisiune, care până atunci nu aparţineau statului, precum şi cele mai importante societăţi bancare şi de asigurări".
Citește pe Antena3.ro
