Radiografii culinare: "Puii sindicatului" se trăgeau la sorţi

Începutul anului 1989 a venit pentru noi cu ceva terifiant la vremea aceea. Am aflat "din diferite surse" că în sistemul editorial, aflat la Casa Scînteii, "se vor da" săptămânal pui. Suzana Gâdea, la acea vreme minis­trul Culturii (corect spus ministrul Consiliului Culturii şi Educaţiei Socia­liste), a luat hotărârea magistrală ca angajaţilor editurilor de la Casa Scînteii "să li se dea pui" (mai ţineţi minte această formulă?).

Parcă ar fi fost ieri! Îmi aduc aminte că aşteptam cu sufletul la gură telefonul de la soţia lui Ladislau Hegheduş (nu-mi mai aduc aminte numele ei), care ne anunţa că avem atâţia pui (de regulă în jur de 20). Bufetul editurilor era la etajul 7 în corpul central al Casei Scînteii, adică pe acelaşi palier cu Editura Tehnică. Comparativ cu Kriterion, această editură avea mulţi angajaţi. De ce spun asta? Pentru că la Tehnică, şi nu numai, se făceau bileţele pentru tragerea la sorţi a mi­nunaţilor pui. Cine avea baftă pleca acasă cu un pui, cine nu mai stătea o dată (La Editura Tehnică aveam un fost coleg de liceu care era "uşor invi­dios" că la noi nu se trăgeau niciodată la sorţi aceşti pui)!

Să revin. La Editura Kriterion eram cam 22-23 de angajaţi, dintre care ponderea cea mai mare o aveau maghiarii, restul erau saşi, sârbi, tătari şi patru români: eu, Gabriel, Veronica şi Pricop, administratorul. Norocul nostru, al româ­nilor, era următorul: colegii noştri aveau rude "afară" şi primeau pachete, drept pentru care nu prea aşteptau pomană şi nu frisonau în aşteptarea orei la care  mergeam să luăm puii ce ne reveneau. Şi, nu exagerez, uneori ne reveneau şi câte şapte pui!

O întâmplare îmi vine în minte. Pentru că aveam copil mic, îmi decalasem programul cu o oră, drept pentru care lucram până la ora 16:00. Am primit telefonul pentru pui, iar eu eram singură în editură. Şi aveam de ridicat 14 pui. "Se dădeau" ei, puii, dar trebuiau musai plătiţi, iar eu aveam bani doar pentru unul sau doi pui. L-am sunat pe colegul meu Gabriel şi l-am întrebat ce să fac, nu am bani şi trebuie să merg după pui şi, mai mult decât atât, mai trebuie să-i şi aduc în editură, dar cum să-i car (Kriterion era în corpul cu România liberă, pe acelaşi palier cu editurile Politică şi Ceres). Gabriel, care era deja acasă, s-a întors cu bani şi am mers împreună după pui. Am mai dat noi telefoane celorlalţi colegi să-i întrebăm dacă vor să le ducem noi puii. Nici unul dintre ei n-a vrut, drept pentru care ne-au revenit la fiecare câte şapte păsări. Norocul pe capul nostru!

Deja devenisem expertă în prepararea puilor. Nu pot spune că făceam dintr-un pui nu ştiu câte feluri de mâncare, că l-aş mânia pe Dumnezeu. Făceam ciorbă, normal, şi un fel doi. Specialitatea mea era puiul umplut. Pentru că băiatului meu îi plăcea cel mai mult preparat aşa sau şniţele. Dintr-un piept de pui îmi ieşeau nouă şniţele, iar carnea o tăiam cu cuţitul cu care înainte tăiasem, musai, usturoi. Avea un gust şniţelul!!

Două reţete de pui umplut
Helen, una dintre colegele mele de la Editura Kriterion, care era unguroaică, deci o gospodină desăvârşită, îmi scrisese două reţete delicioase de pui umplut.

Reţeta nr. 1: Se prepară astfel: puiul se dezosează, se spală şi se usucă bine. Separat măruntaiele (ficăţeii, pipota, inima şi carnea de pe aripioare) se toacă prin maşină, se adaugă sare, piper, o ceapă, un ou, multă verdeaţă şi se amestecă bine. Cu această combinaţie se umple puiul, după care se coase, se pune într-o tavă bine unsă cu ulei şi se dă la cuptor. Când puiul începe să se rumenească este gata şi poate fi mâncat.

Reţeta nr. 2: Puiul se curăţă, se spală şi se usucă bine. Separat se fierb tare şase ouă. Se dau prin maşina de tocat, se amestecă împreună cu multă ceapă verde şi verdeaţă, se condimentează. Puiul se umple cu această compoziţie pe sub piele. Se coase pe la gât, pe la aripi şi pe la târtiţă, după care se dă la cuptor. Se ţine până se rumeneşte. Se poate mânca împreună cu orice fel de garnitură, eu la vreamea aceea îl mâncam cu cartofi româneşti sau cu orez fiert. Depinde de ce aveam în casă.